Comisia Europeana a adoptat noi propuneri destinate sa consolideze dimensiunile societale, economice si organizationale ale sportului. Atletii, organizatiile sportive si cetatenii sunt asteptati sa beneficieze de pe urma planurilor care decurg din noul rol al UE, in conformitate cu Tratatul de la Lisabona, de a sprijini si coordona politica privind sportul in statele membre. Astfel, se prevad actiuni in domenii in care problemele nu pot fi rezolvate intr-o masura suficienta doar la nivel national.
Propunerile Comisiei vin ca urmare a unei consultari cu statele membre si partile interesate in sport si tin cont de experienta câstigata in punerea in aplicare a Cartii albe privind sportul din 2007 In 2009-2010, Comisia a oferit peste 6 milioane EUR pentru sprijinirea a aproximativ 40 de proiecte sportive destinate sa promoveze sanatatea, incluziunea sociala, voluntariatul, accesul pentru persoane cu handicap, egalitatea de sanse intre femei si barbati si lupta impotriva dopajului. In 2011 se vor lansa douasprezece noi proiecte (a se vedea anexa)
„Sportul este important pentru economia Europei si reprezinta o componenta-cheie a modelului social european. Masurile pe care le-am adoptat astazi scot in evidenta contributia sportului la societatea noastra si vor contribui la imbunatatirea modului in care sportul este condus”, spune Androulla Vassiliou, comisar european pentru educatie, cultura, multilingvism si tineret.
Propunerile Comisiei, continute intr-un document intitulat „Dezvoltarea dimensiunii europene in sport”, acopera trei domenii principale: rolul societal al sportului, dimensiunea sa economica si organizarea sportului. Fiecare capitol propune actiuni care trebuie sa fie realizate de Comisie si de statele membre.
In ceea ce priveste rolul societal al sportului, documentul propune:
• sa se examineze aderarea UE la Conventia antidoping a Consiliului Europei;
• sa se elaboreze orientari europene privind combinarea formarii sportive cu educatia generala;
• sa se elaboreze si sa se implementeze mecanisme de securitate si cerinte de siguranta pentru evenimentele sportive internationale;
• sa se continue progresele catre orientari nationale pe baza Orientarilor UE privind activitatea fizica;
• sa se elaboreze standarde legate de accesibilitatea organizatiilor, activitatilor, manifestarilor si a locurilor de desfasurare a evenimentelor sportive prin intermediul Strategiei europene pentru persoanele cu handicap;
• sa se promoveze accesul femeilor la pozitii de conducere in sport.
In ceea ce priveste dimensiunea economica a sportului, Comisia cere:
• asociatiilor sportive sa stabileasca mecanisme pentru vânzarea colectiva a drepturilor media pentru asigurarea unei redistribuiri adecvate a veniturilor;
• acordarea unei atentii suplimentare drepturilor de proprietate intelectuala legate de sport;
• un schimb de bune practici pentru finantarea transparenta si sustenabila a sportului;
• sa se monitorizeze aplicarea legislatiei in materie de ajutoare de stat in domeniul sportului;
• sa se exploateze pe deplin aspectele legate de sport ale fondurilor structurale;
• sa se actioneze pentru obtinerea de date statistice comparabile privind sportul pentru toate statele membre;
In ceea ce priveste organizarea sportului, documentul propune:
• sa se promoveze buna guvernanta in sport, tinându-se cont, in acelasi timp, de natura specifica a acestuia;
• sa se lanseze un studiu privind regulile de transfer si sa se asigure orientari pe aceasta baza;
• sa se publice orientari privind modul de armonizare a normelor UE privind libera circulatie a cetatenilor cu organizarea competitiilor sportive individuale pe o baza nationala;
• sa se examineze alte actiuni privind activitatile agentilor sportivi;
• sa se sprijine partenerii sociali si organizatiile sportive pentru crearea unui dialog social la nivelul UE pentru sectorul sportiv si de agrement.
Pasii urmatori
Documentul, sau comunicarea, asa cum este el cunoscut, va fi trimis Consiliului si Parlamentului European pentru discutii si comentarii din partea statelor membre.
Tratatul de la Lisabona si sportul
Articolul 165 din Tratatul de la Lisabona privind functionarea Uniunii Europene a acordat UE mandatul de a sprijini, coordona si completa initiativele statelor membre in domeniul politicii sportive. Obiectivul Comisiei este de a extinde dimensiunea europeana a sportului in cooperare strânsa cu statele membre, organizatiile sportive, societatea civila si cetatenii.
Informatii suplimentare aici.
Comentarii articol (2)