Executivul a aprobat, in sedinta de miercuri, desfiintarea unor unitati sanitare publice cu paturi din subordinea autoritatilor administratiei publice locale din judetele Botosani si Alba, informeaza Ministerul Sanatatii (MS). Astfel, cele doua unitati sanitare vor fi reprofilate prin programul "Dezvoltarea caminelor pentru persoane varstnice".
Finantarea in cadrul programului va fi acordata imediat dupa semnarea contractului cu Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale.
De asemenea, patrimoniul unitatilor sanitare va fi preluat de catre structurile nou infiintate. Caminele pentru persoane varstnice infiintate vor functiona cu personal de specialitate medico-sanitar, auxiliar sanitar, TESA si muncitori preluat in limita posturilor aprobate potrivit legii, conform necesarului de resurse umane, de la unitatile sanitare cu paturi desfiintate. Personalul de specialitate medico-sanitar si auxiliar sanitar din cadrul unitatilor sanitare cu paturi, care nu a fost preluat de catre caminele pentru persoanele varstnice, poate fi redistribuit la alte unitati sanitare, in conditiile stabilite prin ordin al ministrului sanatatii. Echipamentele medicale din dotarea unitatilor sanitare desfiintate pot fi redistribuite la alte unitati sanitare.
Potrivit MS, tot personalul din cadrul Spitalului comunal Trusesti, judetul Botosani, a fost redistribuit sau preluat. Astfel, 31 angajati au fost deja redistribuiti, 18 angajati din categoria personalului medico-sanitar au fost preluati de caminul nou-infiintat, la fel ca si cei 12 angajati din categoria personal TESA si munictori.
In cazul unitatii din judetul Alba, toti cei 46 angajati au fost redistribuiti sau au avut alte optiuni.
Programul ”
Dezvoltarea retelei de camine pentru persoanele varstnice” demarat in aceasta primavara, se adreseaza, in primul rand, autoritatilor administratiei publice judetene si locale care decid infiintarea de camine pentru persoane varstnice, prin transformarea unitatilor sanitare pe care le au in subordine si care sunt propuse pentru reprofilare. Programul se va derula pe o perioada de aproximativ 3 ani, incepand cu luna aprilie 2011 si pana in data de 31 decembrie 2013, avand ca scop asigurarea unei ingrijiri de lunga durata si de calitate pentru persoanele varstnice care si-au pierdut autonomia functionala si nu-si mai pot continua viata in conditii de siguranta la propriul domiciliu. Timp de 33 de luni, caminele nou infiintate in acest program vor fi finantate de la bugetul de stat, prin Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale. Bugetul total este de 200.000 000 lei, iar pentru anul acesta va fi alocata suma de 55.000 000 lei.
Pana in prezent, 7 autoritati locale au incheiat contracte pentru transformarea unitatilor.
Este vorba despre Spitalul Comunal Vintila Voda ( Buzau), Spitalul de Boli Cronice Bocsa (Caras Severin), Spitalul Orasenesc Roznov( Neamt), Spitalul de Boli Cronice Cehu Silvaniei ( Salaj), Centrul de Sanatate Cervenia ( Teleorman), Centrul de Sanatate Furculesti (Teleorman), Spitalul de Cronici Dr. I.T. Nicolescu Tutova ( Vaslu
Comentarii articol (0)