ACCES GRATUIT
CE vrea sa adopte reguli stricte pentru prevenirea fraudelor cu fonduri europene
Comisia Europeana (CE) intentioneaza sa consolideze dreptul penal material, clarificand definitiile unor infractiuni precum deturnarea de fonduri sau abuzul de putere. De asemenea, CE vrea sa sporeasca capacitatile Oficiul European de Lupta Antifrauda (OLAF) si ale organismul comunitar de cooperare judiciara, Eurojust, astfel incat sa previna fraudele cu banii contribuabilor europeni, se arata intr-un comunicat de presa al institutiei.
Articolul continuă mai jos
De asemenea, se va examina modul in care un parchet european specializat ar putea aplica norme comune privind infractiunile de frauda si alte infractiuni in care sunt implicate fonduri comunitare.
Potrit comunicatului de presa, masurile vizate de Comisie sunt posibile deoarece prin adoptarea Tratatului de la Lisabona, capacitatea UE de a lupta impotriva fraudei a fost consolidata, prevazandu-se competenta Uniunii de a legifera in domeniul dreptului penal.
Executivul de la Bruxelles precizeaza ca protejarea banilor contribuabililor este o prioritate, iar in prezent instrumentele disponibile pentru detectarea si prevenirea utilizarii inadecvate a fondurilor UE sunt uneori inadecvate si insuficiente.
“Autoritatile statelor membre inca se confrunta cu multiple obstacole care impiedica protectia eficace a fondurilor UE impotriva infractionalitatii. Acest lucru se intampla deoarece exista norme diferite in materie de proceduri, fapte penale si pedepse, ceea ce afecteaza anchetele si procesele transfrontaliere avand ca obiect infractiunile de frauda”, se explica in comunicat.
„Infractorii nu se opresc la frontiere, ci chiar profita de existenta acestora pentru a evita urmarirea penala. Acest lucru nu este acceptabil in Uniunea Europeana. Trebuie sa ne asiguram ca suspiciunile de frauda sunt nu numai anchetate de OLAF si de autoritatile nationale, dar si urmarite penal. Nici cea mai profesionista ancheta nu poate proteja banii contribuabililor daca acesteia nu i se da curs in mod coerent de procurorii nationali si de instantele din statele membre”, a argumentat si comisarul european responsabil pentru lupta antifrauda, Algirdas Semeta.
Conform datelor lui Viviane Reding, comisarul european pe justitie, numai in anul 2009 au fost investigate cazuri de suspiciune de frauda implicand 280 de milioane de euro din fonduri UE, ceea ce reprezinta aproximativ 0,2% din bugetul total al UE.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (1)