Peste 5.500 de dosare de pensii ale deputatilor, senatorilor, personalului diplomatic, precum si ale personalului auxiliar de specialitate din instante vor fi reexaminate pana la finalul lunii iulie, conform unui act normativ publicat joi in Monitorul Oficial. Pensiile care urmeaza a fi revizuite de CNPAS au fost recalculate, anul trecut, in temeiul legii nr. 119/2010.
Ordonanta de Urgenta nr. 59/2011 pentru stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor prevazute la art. 1 lit. c)—h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 457, din 30 iunie 2011.
Conform Ministerului Muncii, peste 5.500 de pensii, recalculate in baza Legii nr. 119/2010, vor fi revizuite, din oficiu sau la solicitarea beneficiarilor. Actul normativ publicat in Monitorul Oficial vizeaza:
• pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea;
• pensiile de serviciu ale personalului diplomatic si consular;
• pensiile de serviciu ale functionarilor publici parlamentari;
• pensiile de serviciu ale deputatilor si senatorilor;
• pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviatia civila;
• pensiile de serviciu ale personalului Curtii de Conturi.
Revizuirea pensiilor se realizeaza pe baza documentelor existente in dosarele de pensie, precum si a celor depuse de beneficiari, prin
stabilirea cuantumului aferent fiecarei pensii, in functie de stagiile de cotizare si punctajul mediu anual.
OUG publicata in Monitorul Oficial prevede ca stabilirea pensiei revizuite sa se realizeze prin decizie emisa de casele teritoriale de pensii, care va cuprinde in mod obligatoriu temeiurile de fapt si de drept care au stat la baza revizuirii, precum si modalitatea de contestare a acesteia.
In termen de
5 zile de la data emiterii, deciziile de pensie revizuite se vor comunica beneficiarilor, acestia avand posibilitatea de a le contesta in termen de
30 de zile de la comunicare, la tribunalul in a carui raza teritoriala isi au domiciliul.
OUG nr. 59/2011 prevede drept stagiu de cotizare in sistemul public de pensii:
• vechimea in munca recunoscuta pentru stabilirea pensiilor pana la data de 1 aprilie 2001;
• vechimea in serviciu recunoscuta pentru stabilirea pensiilor, in cazul cadrelor militare, soldatilor si gradatilor voluntari, politistilor si functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare, din domeniul apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale;
• perioada cuprinsa intre 1 aprilie 2001 si 31 decembrie 2010, in care persoanele au fost asigurate in baza Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare;
• perioada cuprinsa intre 1 ianuarie 2010 si 31 decembrie 2010, in cazul cadrelor militare trecute in rezerva, politistilor si functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare ale caror raporturi de serviciu au incetat, din domeniul apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale, care au beneficiat de ajutoare lunare ce se asigura din bugetul de stat, in conditiile legii;
• perioada ulterioara datei de 1 ianuarie 2011, in care persoanele au fost asigurate in baza Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioare;
• perioada suplimentara la vechimea in munca sau la vechimea in serviciu acordata in baza legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001 pentru perioadele realizate in grupele I si II, respectiv in conditii deosebite, conditii speciale si alte conditii de munca;
• perioadele de pana la data de 1 aprilie 2001, in care o persoana are stabilite drepturi privind vechimea in munca in baza prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat.
• timpul util la pensie realizat de agricultori, calculat potrivit prevederilor Legii nr. 80/1992 privind pensiile si alte drepturi de asigurari sociale ale agricultorilor, precum si perioadele de asigurare realizate in conditiile reglementate de legislatia anterioara datei de 1 aprilie 2001.
De asemenea, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, in care o
persoana a fost asigurata simultan la doua sau mai multe sisteme de asigurari sociale, care au fost integrate in sistemul asigurarilor sociale de stat, la determinarea stagiului de cotizare, perioadele respective
se iau in calcul o singura data.
Totodata, actul normativ prevede asimilarea ca stagiu de cotizare si a perioadele necontributive, denumite in continuare perioade asimilate, in care asiguratul:
• a beneficiat de pensie de invaliditate;
• a urmat cursurile de zi ale invatamantului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normala a studiilor respective, cu conditia absolvirii acestora cu diploma;
• a satisfacut serviciul militar ca militar in termen sau military cu termen redus, pe durata legal stabilita, a fost concentrat, mobilizat ori in prizonierat;
• a beneficiat, in perioada 1 aprilie 2001—1 ianuarie 2006, de indemnizatii de asigurari sociale, acordate potrivit legii;
• a beneficiat, incepand cu data de 1 ianuarie 2005, de concediu pentru incapacitate temporara de munca cauzata de accident de munca si boli profesionale;
• a beneficiat, incepand cu data de 1 ianuarie 2006, de concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani sau, in cazul copilului cu handicap, de pana la 3 ani;
• a fost elev al unei scoli militare/scoli de agenti de politie sau student al unei institutii de invatamant din sistemul de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala pentru formarea cadrelor militare, politistilor si functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare, cu exceptia liceului militar.
Pe de alta parte insa, asiguratii care au absolvit mai multe institutii de invatamant superior
beneficiaza de asimilarea, ca stagiu de cotizare, a unei singure perioade de studii, la alegere.
Actul normativ publicat in Monitorul Oficial prevede ca valoarea pensiei revizuite sa se determine prin inmultirea punctajului mediu anual realizat cu
valoarea unui punct de pensie, stabilit la valoarea de 732,80 lei, prin Legea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2011 nr. 287/2010.
La determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizeaza salariile brute sau nete, dupa caz, in conformitate cu modul de inscriere a acestora in carnetul de munca, astfel:
• salariile brute, pana la data de 1 iulie 1977;
• salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 pana la data de 1 ianuarie 1991;
• salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.
In acelasi timp,
se vor avea in vedere si sporurile cu caracter permanent care, dupa data de 1 aprilie 1992, au facut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislatiei anterioare si care sunt inscrise in carnetul de munca sau sunt dovedite cu adeverinte eliberate de unitati, precum:
a) perioada 1 martie 1970—1 septembrie 1983:
— 3% pentru o vechime in munca totala cuprinsa intre 5 si 10 ani;
— 5% pentru o vechime in munca totala cuprinsa intre 10 si 15 ani;
— 7% pentru o vechime in munca totala cuprinsa intre 15 si 20 de ani;
— 10% pentru o vechime in munca totala de peste 20 de ani;
b) perioada 1 septembrie 1983—1 aprilie 1992:
— 3% pentru o vechime in munca totala cuprinsa intre 3 si 5 ani;
— 6% pentru o vechime in munca totala cuprinsa intre 5 si 10 ani;
— 9% pentru o vechime in munca totala cuprinsa intre 10 si 15 ani;
— 12% pentru o vechime in munca totala cuprinsa intre 15 si 20 de ani;
— 15% pentru o vechime in munca totala de peste 20 de ani.
Totodata, se precizeaza ca, pentru perioadele de dupa 1 aprilie 1992, sporul de vechime utilizat la stabilirea punctajelor lunare este cel inscris in carnetul de munca sau in alte acte doveditoare.
Potrivit actului normativ,
nu sunt considerate venituri de natura salariala sau asimilate salariilor urmatoarele sume:
• diurnele de deplasare si de delegare, indemnizatiile de delegare, detasare sau transfer;
• participarea salariatilor la profit, potrivit Ordonantei Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societatile nationale, companiile nationale si societatile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum si la regiile autonome, aprobata cu modificari prin Legea nr. 769/2001, cu modificarile si completarile ulterioare;
• compensatiile lunare pentru chirie;
• contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protectie si de lucru, a alimentatiei de protectie, a medicamentelor si materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi de protectie a muncii, precum si a uniformelor obligatorii si a drepturilor de echipament;
• sumele primite potrivit legii pentru acoperirea cheltuielilor de mutare in interesul serviciului;
• indemnizatiile de instalare;
• platile compensatorii si ajutoarele la trecerea in rezerva sau direct in retragere, respectiv la incetarea raporturilor de serviciu cu drept la pensie;
• valoarea financiara a normelor de hrana;
• contravaloarea transportului ocazionat de plecarea in concediul de odihna, precum si a transportului la si de la locul de munca;
• alocatia de stat pentru copii;
• alte drepturi care, potrivit legislatiei in vigoare la data acordarii, nu reprezentau drepturi de natura salariala sau asimilate salariilor.
OUG nr. 59/2011 poate fi consultata aici.
Comentarii articol (6)