Pestera Ursilor si Orasul de uraniu

Dialoguri locale
“D-apoi, asta e. Dumnezau cu mila. Nu-º ce-o fi fost in capu meu, ca parca mi-a luat Dumnezau mintile”, spune o batrana vanzatoare de atractii turistice la gura Pesterii Ursilor. “Da si cand ti-oi dat sama c-ai gresit?”. “Mi-am dat sama din numerar. Ca io numerarul il stiam”. Si asa aflu ca doamna in cauza, postarita intr-o comuna din imprejurimi, a dat 170 de lei in plus la pensie unui om, care acum nu mai recunoaste ca a primit banii. Batrana insa, calma si impacata cu intamplarea, ii linisteste pe oamenii care o compatimeau:“Si-apoi, omu ala, poate nu e nici el de vina. Ca multi oameni pe aici nu stiu banii bine, de cand cu banii astia noi si cu aia vechi”. Si se intoarce spre turistii care tocmai ieseau din pestera si incepe sa-si vanda produsele cu voce suava, indemnandu-i sa guste gemuri, placinte sau sa cumpere sculpturi cu ursi de diferite marimi.

Turisti, vanzatori si istoria lor
La Pestera Ursilor, am facut la fel ca la Scarisoara. Am preferat sa astept si sa observ oamenii. Odata ce ajungi acolo, inca din parcarea de jos, de la baza muntelui, iti dai seama ca lucrurile par a fi mult mai organizate aici. Oameni de ordine te indruma sa parchezi corect si sa lasi loc si altora sa parcheze. Locul este curat si vezi chiar si cosuri de gunoi din loc in loc. Si mai interesant, vezi chiar si oameni care prefera sa mearga pana la cosul de gunoi sa arunce un pet, in loc sa-i faca vant pe geamul masinii ori sa-l lase sa plonjeze usor intre usa si pragul masinii.

Pestera Ursilor pare a fi vizitata de multi straini. Cand am ajuns noi acolo, erau vreo trei autocare din Ungaria si unul sloven. Chiar m-am gandit amuzat cum privesc slovenii pestera si ce fel de comparatie poti face intre gigantica pestera Postojna si kilometrul de galerie de la Pestera Ursilor. Nu de alta, dar o sa-mi aduc aminte toata viata de regimul aproape militar pe care il intalnesti la Postojna, unde ajung anual peste un milion de oameni. Biletul de intrare costa 20 de euro, esti imbarcat in trenulete si plimbat vreo cativa kilometri (pestera are in total 20 de km), dupa care iti alegi grupul de limba caruia te simti mai apropiat si alergi dupa ghidul tau aproape un kilometru in pestera, pentru ca in final sa fii adus inapoi tot cu trenuletul, intr-o plimbare care trece bine de o ora. In tot contextul asta, ma gandeam la sloveni si la modul in care percep ei pesterile romanesti (din cate am inteles, fusesera inainte si la Scarisoara).

Din parcare, urci spre pestera pe un soi de alee serpuita, care se imparte in doua la un moment dat. Aleea care merge in stanga te duce la intrarea in pestera, in timp ce aleea care continua sa mearga inainte ajunge, intr-un final, spre iesirea din pestera. Desi vorbim despre un drum de maxim 150 de metri (pana la intrare) si 250 de metri (daca mergi direct spre iesirea din pestera), m-a uimit si m-a enervat sa vad ca unii nu se pot desparti de masini nici aici. Asa ca, spre ghinionul nostru, am fost nevoiti la un moment dat sa ne ferim din calea unui vitezoman care isi gasise locul perfect sa accelereze.

Ia coralu’ de la Pestera Ursilor!
De-a lungul aleii de iesire din pestera sunt zeci de astfel de vanzatori care iti ofera de la palinca la mingi de plus, trompete de plastic si corali (!?). Chiar i-am intrebat pe unii dintre ei de ce vand corali, ca doar nu sunt specifici locului si am primit un raspuns care m-a lamurit: “D-apoi ce, trompetele alea de plastic sunt?”. Si am aflat ca multi oameni cumpara, unii convinsi ca sunt flori de mina, altii crezand ca sunt mici obiecte scoase din Pestera Ursilor. Si uite asa devine Pestera Ursilor locul de unde unii romani pleaca acasa cu o amintire neaosa.

Pe langa ciudateniile de mai sus, pesterile din Apuseni au devenit un loc de desfacere pentru unele produse locale. Placinte, sucuri, branzeturi, amintiri legate de pestera, sculpturi, masti, toate aceste lucruri te fac sa te simti ca intr-o piata amestecata cu un vechi artizanat de dinainte de ’89. Cu toate acestea, nu ai deloc impresia ca esti agresat ori impiedicat in vreun fel de comertul local. Multi oameni se opresc sa cumpere lucruri. Mare cautare au mai ales placintele si palinca.

Intoarcere in anii '80
Intrare in pestera arata ca in anii '80, fapt care m-a facut sa cred ca multe imbunatatiri nu s-au facut de la construirea complexului in sine. In fond, pestera are o istorie destul de recenta. A ramas necunoscuta pana in 1975, cand minerii care exploatau marmura au dinamitat din greseala portiunea de intrare in pestera. Ulterior, pestera a fost deschisa vizitatorilor in 1980.

Din 20 in 20 de minute, grupul de turisti care se strange in holul de intrare al pesterii este invitat de un ghid sa se pregateasca de intrare. Biletul de intrare costa 15 lei, iar drumul prin pestera dureaza 45 de minute. Data fiind temperatura din interior, care nu depaseste 9 grade, e bine sa intri imbracat in pestera. Spun asta pentru ca am vazut multi oameni care ignorau sfaturile ghidului si imbracamintea lui de iarna si intrau in slapi, pantaloni scurti si maieu.

Uraniu calitatea I
Prins cu Pestera in sine, aproape ca am uitat sa iti mai povestesc ceva interesant. In drumul dinspre Arieseni, treci vrand nevrand prin orasul Stei. Citisem cu ceva vreme in urma un articol interesant despre istoria orasului (ti-l recomand si tie) si imi ramasesera in minte cateva lucruri de acolo. Orasul in sine exista din anii 50, de cand a fost descoperit in zona un zacamant de uraniu. Odata cu interesul rusilor pentru exploatare, satul existent pana atunci a fost ridicat la rang de oras si a fost numit dupa o mare personalitate a vremii: Dr. Petru Groza. Apoi, de-a lungul timpului, orasul a purtat diferite denumiri, pentru ca astazi sa se cheme Stei si sa traiasca doar din farmecul apus al unor vremuri in care rusii exploatau aici uraniu “calitatea I”. Povestea e spusa frumos si de alti oameni, ale caror relatari te invit sa le citesti.

Colinda si istoria locurilor, nu doar locurile in sine
Si uite asa am plecat sa vizitam o pestera si ne-am intors cu informatii despre locuri, oameni si timpuri la care nu ne gandisem pana acum. In fond, asta e si ideea interesanta, atunci cand mergi la plimbare. Nu sa mergi tintit si sa faci toate lucrurile pe care le fac alti oameni, ci sa incerci sa intelegi cate ceva din locurile prin care treci. Pana la urma, intre turisti si localnici exista un soi de complicitate interesanta: daca localnicii dau savoarea locurilor prin care treci, turistii sunt cei care duc mai departe povestea locurilor pe care le-au vizitat. Cu cat povestim mai mult despre lucrurile bune din tara asta, cu cat scoatem la iveala mai mult istoria uitata a unor locuri si oameni, cu atat miscam mai mult rotita economiei locale.

Asa ca inchei amintindu-ti ca merita sa vizitezi si locuri frumoase din Romania. Hai sa ignoram mitocania unor oameni, sa aplaudam si sa scoatem in fata oamenii demni de admirat.

Maine, despre cascada Varciorog, iar poimaine despre raiul de la Patrahaitesti.

O zi frumoasa.

P.S.
Ca de obicei, ii las pe specialisti sa iti povesteasca cum e in Pestera Ursilor: articol, articol.