Dialoguri locale
“D-apoi, asta e. Dumnezau cu mila. Nu-º ce-o fi fost in capu meu, ca parca mi-a luat Dumnezau mintile”, spune o batrana vanzatoare de atractii turistice la gura Pesterii Ursilor. “Da si cand ti-oi dat sama c-ai gresit?”. “Mi-am dat sama din numerar. Ca io numerarul il stiam”. Si asa aflu ca doamna in cauza, postarita intr-o comuna din imprejurimi, a dat 170 de lei in plus la pensie unui om, care acum nu mai recunoaste ca a primit banii. Batrana insa, calma si impacata cu intamplarea, ii linisteste pe oamenii care o compatimeau:“Si-apoi, omu ala, poate nu e nici el de vina. Ca multi oameni pe aici nu stiu banii bine, de cand cu banii astia noi si cu aia vechi”. Si se intoarce spre turistii care tocmai ieseau din pestera si incepe sa-si vanda produsele cu voce suava, indemnandu-i sa guste gemuri, placinte sau sa cumpere sculpturi cu ursi de diferite marimi.
Turisti, vanzatori si istoria lor
La Pestera Ursilor, am facut la fel ca la Scarisoara. Am preferat sa astept si sa observ oamenii. Odata ce ajungi acolo, inca din parcarea de jos, de la baza muntelui, iti dai seama ca lucrurile par a fi mult mai organizate aici. Oameni de ordine te indruma sa parchezi corect si sa lasi loc si altora sa parcheze. Locul este curat si vezi chiar si cosuri de gunoi din loc in loc. Si mai interesant, vezi chiar si oameni care prefera sa mearga pana la cosul de gunoi sa arunce un pet, in loc sa-i faca vant pe geamul masinii ori sa-l lase sa plonjeze usor intre usa si pragul masinii.
Pestera Ursilor pare a fi vizitata de multi straini. Cand am ajuns noi acolo, erau vreo trei autocare din Ungaria si unul sloven. Chiar m-am gandit amuzat cum privesc slovenii pestera si ce fel de comparatie poti face intre gigantica pestera Postojna si kilometrul de galerie de la Pestera Ursilor. Nu de alta, dar o sa-mi aduc aminte toata viata de regimul aproape militar pe care il intalnesti la Postojna, unde ajung anual peste un milion de oameni. Biletul de intrare costa 20 de euro, esti imbarcat in trenulete si plimbat vreo cativa kilometri (pestera are in total 20 de km), dupa care iti alegi grupul de limba caruia te simti mai apropiat si alergi dupa ghidul tau aproape un kilometru in pestera, pentru ca in final sa fii adus inapoi tot cu trenuletul, intr-o plimbare care trece bine de o ora. In tot contextul asta, ma gandeam la sloveni si la modul in care percep ei pesterile romanesti (din cate am inteles, fusesera inainte si la Scarisoara).
Din parcare, urci spre pestera pe un soi de alee serpuita, care se imparte in doua la un moment dat. Aleea care merge in stanga te duce la intrarea in pestera, in timp ce aleea care continua sa mearga inainte ajunge, intr-un final, spre iesirea din pestera. Desi vorbim despre un drum de maxim 150 de metri (pana la intrare) si 250 de metri (daca mergi direct spre iesirea din pestera), m-a uimit si m-a enervat sa vad ca unii nu se pot desparti de masini nici aici. Asa ca, spre ghinionul nostru, am fost nevoiti la un moment dat sa ne ferim din calea unui vitezoman care isi gasise locul perfect sa accelereze.
Ia coralu’ de la Pestera Ursilor!
De-a lungul aleii de iesire din pestera sunt zeci de astfel de vanzatori care iti ofera de la palinca la mingi de plus, trompete de plastic si corali (!?). Chiar i-am intrebat pe unii dintre ei de ce vand corali, ca doar nu sunt specifici locului si am primit un raspuns care m-a lamurit: “D-apoi ce, trompetele alea de plastic sunt?”. Si am aflat ca multi oameni cumpara, unii convinsi ca sunt flori de mina, altii crezand ca sunt mici obiecte scoase din Pestera Ursilor. Si uite asa devine Pestera Ursilor locul de unde unii romani pleaca acasa cu o amintire neaosa.
Pe langa ciudateniile de mai sus, pesterile din Apuseni au devenit un loc de desfacere pentru unele produse locale. Placinte, sucuri, branzeturi, amintiri legate de pestera, sculpturi, masti, toate aceste lucruri te fac sa te simti ca intr-o piata amestecata cu un vechi artizanat de dinainte de ’89. Cu toate acestea, nu ai deloc impresia ca esti agresat ori impiedicat in vreun fel de comertul local. Multi oameni se opresc sa cumpere lucruri. Mare cautare au mai ales placintele si palinca.
Intoarcere in anii '80
Intrare in pestera arata ca in anii '80, fapt care m-a facut sa cred ca multe imbunatatiri nu s-au facut de la construirea complexului in sine. In fond, pestera are o istorie destul de recenta. A ramas necunoscuta pana in 1975, cand minerii care exploatau marmura au dinamitat din greseala portiunea de intrare in pestera. Ulterior, pestera a fost deschisa vizitatorilor in 1980.
Din 20 in 20 de minute, grupul de turisti care se strange in holul de intrare al pesterii este invitat de un ghid sa se pregateasca de intrare. Biletul de intrare costa 15 lei, iar drumul prin pestera dureaza 45 de minute. Data fiind temperatura din interior, care nu depaseste 9 grade, e bine sa intri imbracat in pestera. Spun asta pentru ca am vazut multi oameni care ignorau sfaturile ghidului si imbracamintea lui de iarna si intrau in slapi, pantaloni scurti si maieu.
Uraniu calitatea I
Prins cu Pestera in sine, aproape ca am uitat sa iti mai povestesc ceva interesant. In drumul dinspre Arieseni, treci vrand nevrand prin orasul Stei. Citisem cu ceva vreme in urma un articol interesant despre istoria orasului (ti-l recomand si tie) si imi ramasesera in minte cateva lucruri de acolo. Orasul in sine exista din anii 50, de cand a fost descoperit in zona un zacamant de uraniu. Odata cu interesul rusilor pentru exploatare, satul existent pana atunci a fost ridicat la rang de oras si a fost numit dupa o mare personalitate a vremii: Dr. Petru Groza. Apoi, de-a lungul timpului, orasul a purtat diferite denumiri, pentru ca astazi sa se cheme Stei si sa traiasca doar din farmecul apus al unor vremuri in care rusii exploatau aici uraniu “calitatea I”. Povestea e spusa frumos si de alti oameni, ale caror relatari te invit sa le citesti.
Colinda si istoria locurilor, nu doar locurile in sine
Si uite asa am plecat sa vizitam o pestera si ne-am intors cu informatii despre locuri, oameni si timpuri la care nu ne gandisem pana acum. In fond, asta e si ideea interesanta, atunci cand mergi la plimbare. Nu sa mergi tintit si sa faci toate lucrurile pe care le fac alti oameni, ci sa incerci sa intelegi cate ceva din locurile prin care treci. Pana la urma, intre turisti si localnici exista un soi de complicitate interesanta: daca localnicii dau savoarea locurilor prin care treci, turistii sunt cei care duc mai departe povestea locurilor pe care le-au vizitat. Cu cat povestim mai mult despre lucrurile bune din tara asta, cu cat scoatem la iveala mai mult istoria uitata a unor locuri si oameni, cu atat miscam mai mult rotita economiei locale.
Asa ca inchei amintindu-ti ca merita sa vizitezi si locuri frumoase din Romania. Hai sa ignoram mitocania unor oameni, sa aplaudam si sa scoatem in fata oamenii demni de admirat.
Maine, despre cascada Varciorog, iar poimaine despre raiul de la Patrahaitesti.
O zi frumoasa.
P.S.
Ca de obicei, ii las pe specialisti sa iti povesteasca cum e in Pestera Ursilor: articol, articol.
avocatnet.ro explicăm legislația
articole
Informații utile în viața ta personală
Salarizare, taxare & relația cu statul
Ghid auto
Ghidul antreprenorului
Justițiabil in România
Date personale & viața privată
Start-up
Editorial
Weekend
IMM & Antreprenoriat
Taxe și impozite
Relații de muncă & Asigurări sociale
PFA & Profesii liberale
Finanțări
Aspecte juridice
întrebări și răspunsuri
Acum în comunitate
82 mesaje publicate astăzi
58 utilizatori online
2 consultanți online
58 utilizatori online
2 consultanți online
consultanți
Vreau consultanță
Pe avocatnet.ro găsești mii de consultanți, din diferite domenii, pe care îi poți contacta direct.
Află cum!
Vreau să ofer consultanță
Pe avocatnet.ro se fac lunar mii de cereri de consultanță către consultanții înscriși.
Află detalii!
Implică-te, ajută-i pe alții
și fă-te cunoscut
Vrei să afle și alții câte lucruri știi în domeniul tău de activitate?
Răspunde la întrebăriși fă-te cunoscut
a21alex 
POPA GHEORGHE
Comentarii articol (30)
Peştera Urşilor am vizitat-o de trei ori. Prima oară am vizitat-o cu grădiniţa, când eram în grupa mare, şoim al patriei, într-o excursie de weekend cu tovarăşa educatoare. A doua oară am vizitat-o cu şcoala, când eram în clasa a doua, pionier, tot într-o excursie de weekend, cu tovarăşa învăţătoare. A treia oară am vizitat-o de asemenea cu clasa, cu tovarăşa dirigintă, într-o excursie când am fost în tabăra de pionieri Arieşeni.
Da, am trecut şi prin oraşul Dr. Petru Groza, despre care se pomeneşte şi aici. AM citit acum şi articolul din Formula As, publicaţie pseudoştiinţifică probăsesciană care minte cu neruşinare. Ruşii nu ne-au furat niciodată nimic. nici măcar uraniul de la Băiţa. Uraniul a fost exploatat în mod LEGAL de Uniunea Sovietică Eliberatoare în baza unui acord bilateral de cooperare economică încheiat în 1945 între URSS şi România, similar celor încheiate de URSS cu toate celelalte state pe care le-a eliberat de fascism şi de imperialism: RDG, Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, Bulgaria etc.
Prin acordul bilateral de cooperare economică între URSS şi România, s-a înfiinţat societăţi mixte româno-sovietice numite SOVROMURI, prin care se desfăşurau cea mai mare parte a activităţilor economice din ţara noastră, cu sprijinul Uniunii Sovietice Eliberatoare. ÃŽn mod firesc, cineva trebuia să ajute la relansarea economică a României, care avea o economie distrusă de război şi exploatată la sânge de Germania hitleristă, iar investitorul a fost, cum era şi firesc, Uniunea Sovietică Eliberatoare.
De asemenea, trebuie spus că România avea de plătit datorie de război Uniunii Sovietice Eliberatoare pentru pagubele pe care i le-a pricinuit acesteia din urmă regimul dictatorial criminal fascist, imperialist, iredentist, ultranaţionalist-şovin, xenofob, antisemit, antisovietic al lui Ion Antonescu. Numai extrema dreaptă ultrareacţionară legionar-fascistă este vinovată pentru această situaţie, fiindcă ea a băgat România în război alături de Germania hitleristă, în loc să lupte, cum ar fi fost firesc, de partea Uniunii Sovietice, pt. reîntregirea ţării, pentru eliberarea socială, antifascistă şi antiimperialistă a Transilvaniei. De fapt, vinovată este şi dreapta reacţionară liberală şi ţărănistă, care a aprobat această ticăloşie anormală. Dacă România nu ar fi luptat mişeleşte împotriva URSS, nici nu ar fi avut datorie de război.
Deci iată URSS nu a luat nimic cu japca de la noi, ci totul s-a făcut legal, iar uraniul din România, alături de alte mărfuri, erau date de România Uniunii Sovietice cu titlul de datorie de război. Sunt pure speculaţii că URSS ar fi cărat mai mult decât datoria României faţă de ea.
URSS nu numai că nu a făcut niciun rău României Populare postbelice, ba dimpotrivă, i-a făcut numai bine: a contribuit la relansarea economică a ţării şi la dezvoltarea materială şi spirituală a României, la modernizarea acesteia şi la îmbunătăţirea nivelului de trai al poporului muncitor. Oraşul Dr. Petru Groza este un exemplu: cu ajutorul poporului frate sovietic eliberator, proiectat din mai nimic de către un arhitect moscovit, oraşul a fost ridicat prin puterea de muncă şi dăruirea Armatei Roşii Eliberatoare dintr-un sat de care nu auzise nici cucu'. Aflăm din Formula As că:
"In patru ani, 1952-1956, rusii au reusit sa ridice in urbea de pe Crisul Negru zeci de blocuri si baraci de locuit, un palat administrativ, cinci cinematografe, trei ringuri de dans, doua scoli, una in limba romana, una in rusa, dispensare, o baza sportiva, restaurant si magazine."
Deci iată, chiar şi duşmanii poporului şi ai Uniunii Sovietice Eliberatoare nu au ce să facă decât să recunoască adevărul: că şi la noi în România, ca peste tot unde s-a dus, Uniunea Sovietică nu a adus decât binefaceri, libertate, democraţie, progres, bunăstare şi civilizaţie, peste tot a construit pentru popor oraşe întregi, blocuri, şcoli, grădiniţe, drumuri şi poduri, căi ferate, cinematografe, teatre, case de cultură ale sindicatelor etc. etc. ÃŽntr-adevăr, erau aşa-numitele "magazine sovietice", şi bunică-mea povestea de ele, care erau numai pt. militarii Armatei Roşii, dar ei şi familiile lor erau oameni buni şi cumsecade şi cumpărau pe legitimaţia lor şi pt. prietenii lor români amărâţi şi înapoiaţi, care nu aveau de nici unele. Păi ce covoare şi-a luat bunică-mea de acolo, şi acuma povesteşte cu drag, precum şi tot felul de chestii faine pt. casă, pt. bucătărie, aspirator Ceaika supermeseriaş, care şi acuma merge şi în ciuda folosinţei îndelungate, niciodată nu s-a stricat; cărucior de copii superfain de o plimba pe maică-mea prin parc cu el.
Nu era şi nu este deloc ceva neobişnuit să existe magazine speciale. Åži pe vremea lui Ceauşescu erau magazine speciale. Nu erau ale sovieticilor, erau shopurile alea de unde puteai cumpăra numai pe dolari, aveau geamuri cu gratii şi numai vaporenii şi stewardesele puteau cumpăra de acolo, că nu era voie în rest să ai valută, că bătea miliţia la tine ca la fasole. Ai mei nu au avut niciodată acces la chestii din shopuri, cum au avut pe vremuri din magazinele sovietice. De asemenea, şi acum există magazine speciale: amerlocii au aşa ceva la baza de la Kogălniceanu, sigur-sigur ştiu asta de la cineva care a lucrat acolo.
Revenind la Apuseni, nu sovieticii au distrus acea zonă, ci ei au făcut-o prosperă şi înfloritoare, mai ales oraşul Dr. Petru Groza, care nu a fost denumit după o personalitate a vremii, ci după o personalitate monumentală a istoriei noastre din toate timpurile, prim-ministrul primului guvern democrat-popular pe care l-a avut România vreodată, care a făcut reforme şi a dat poporului pentru prima oară în istorie drepturi şi libertăţi democratice. Niciodată oraşul nu ar fi trebuit să îşi schimbe numele, ci ar fi trebuit să poarte cu mândrie numele marelui Dr. Petru Groza. Redenumirea oraşului în Åžtei este simbolul involuţiei de la un oraş nou şi modern la satul de odinioară. Redenumirea a fost un act samavolnic al dreptei reacţionare, a monstruoasei coaliţii CDRiste, care nu a adus decât involuţie, mizerie, sărăcie, dar mai ales reinstaurarea capitalismului şi implicit antagonismul de clasă şi exploatarea omului de către om. Pe vremuri, minerii care scoteau uraniu pentru sovietici luau salarii foarte bune, în timp ce azi mineritul românesc este pe butuci, iar oraşul este în paragină şi nu are niciun viitor. Azi e normal să nu mai existe str. Tineretului, fiindcă tineretul fuge mâncând pământul din oraş, din lipsă de perspective şi e normal să nu mai existe str. Fruntaşilor, într-un oraş de codaşi.
Cel mai mare cancer al economiei româneşti şi la propriu şi la figurat îl reprezintă aşa-zişii "salvatori" ai zonei, după cum vrea să ni-i prezinte aceeaşi Formulă As: fraţii Micula, cărora ar trebui să li se spună fraţii Nimicula, fiindcă asta sunt: 2 nimicuri umane, doi nenorociţi care au acaparat toată economia Apusenilor, localităţi întregi au căzut pradă monopolului lor.
Prin 2001 am fost la Stâna de Vale. Mai fusesem în copilăria mea socialistă şi era o staţiune montană foarte pitorească şi prosperă. Am mers în 2001 cu nişte amici din Cluj şi am găsit-o în totală paragină. După ce m-am întâlnit cu amicii în Oradea, am luat personalul spre Beiuş, sau Binş, cum îl numesc oamenii locului şi, după o călătorie alături de găini, gâşte şi tot felul de alte orătănii - nimerisem zi de târg şi ţăranii urca în tren cu toate, am ajuns la Beiuş şi am întrebat acolo la gară când avem legătura spre Stâna de Vale. Nenea ăla cu chipiu de CFRist s-a uitat ciudat la noi şi ne-a zis: Apoi domnilor, dragilor, Stâna de Vale nici gară n-are, numa cu okaziea puteţi mere, că RATA nu mai este de pe vremea comuniştilor! ÃŽn fine, am găsit un moş cu o dubiţă galbenă pe care îl chema Boc şi care transporta muncitori acolo şi ne-o cărat şi pe noi şi bagajele noastre, contra cost, desigur.
Am ajuns şi în Stâna de Vale şi era de nerecunoscut, nu mai era frumoasă şi prosperă ca odinioară, ci era sub monopolul aceleiaşi caracatiţe ca fraţilor Nimicula, cancerul economiei locale. Hotelul Iadolina e al lor, la fel şi toate vilele din staţiune şi toate căsuţele, cu excepţia unei vile căreia i se zicea Vila Meteo şi era al unui centru de meteorologie sau aşa ceva; pe lângă aia ne-am pus şi noi corturile. Nu ne-am luat mâncare multă la noi, că am zis că găsim şi acolo, chiar dacă o fi mai scumpă, dar măcar să nu cărăm. De unde? Nimic nu se găsea, nicio alimentară în staţiunea fraţilor Micula, la Iadolina puteam mânca doar dacă te şi cazai la ei, iar la barul de zi găseai numai bere Burger, sucuri European Drinks, apă numai Izvorul Minunilor şi Hera, snacksuri şi chipsuri Viva etc. etc. Nimic altceva. Pe vremea socialismului erau de toate acolo, şi alimentară, şi punct farmaceutic, şi dispensar. Ne-au hrănit turiştii din Oradea, care veniseră cu maşinile pline de mâncare şi ne-au dat şi nouă din ea, iar începând cu a doua zi, i-am tot dat bani moşului cu duba galbenă să ne aducă pâine şi mâncare din Beiuş. La plecare, ne-am mai plimbat prin Beiuş că nu aveam ce face până aveam tren. Acelaşi lucru am văzut prin oraş: numai produse European Drinks şi European Food.
Asta e adevărata otravă a economiei locale şi de fapt a întregii Românii: industria fraţilor Micula, cancerul care a acaparat tot ce s-a putut în zona Apusenilor, înrobind poporul şi obligându-i pe bieţii muncitori să lucreze pe salarii de mizerie în fabricile acestei neoburghezii exploatatoare postdecembriste. Altundeva nu au bieţii oameni unde să lucreze, fiindcă nu mai există nimic, totul a fost distrus, deci ca să nu crape de foame, nu le rămâne bieţilor muncitori decât să accepte exploatarea omului de către om şi salariile de mizerie de la fraţii Micula.
Industria fraţilor Micula este un cancer pentru întregul popor şi la propriu, fiindcă produsele lor sunt o adevărată ameninţare pentru sănătatea omului. Ei prostesc poporul cu preţuri mai mici decât ale concurenţei - asta acolo unde există concurenţă, că în Apuseni, cum ziceam, oricum nu găseşti decât produse de-ale lor. Precum e preţul, aşa e şi calitatea: toate sunt nocive, sunt surogaturi spurcate şi pline de chimicale. Dragi tovarăşi, nu consumaţi şi mai ales pentru nimic în lume nu daţi la copiii dv. asemenea produse nocive, atât de dăunătoare sănătăţii poporului. Pariez pe oricât că gunoaiele astea de fraţii Micula nu mănâncă şi nu beau produse de-ale lor.
Sucurile lor sunt adevărată otravă, Frutti Fresh cică care şi ceva conţinut de fructe, dar Adria este 100% sintetic şi mai are şi îndulcitor artificial în loc de zahăr, care distruge stomacul şi de fapt tot aparatul digestiv. La fel şi cola lor, pe care noi o numim Caca-Cola, fiindcă e oribilă comparativ cu o cola normală. Mi-e dor de sucurile bune de lămâie de 2 lei de la Aprozar, cum erau odinioară. Erau mult mai sănătoase şi mai naturale.
De asemenea, alcoolul lor este o poşircă ordinară, chestia aia care se numea cândva pălincă de Bihor nu a văzut nici măcar o coajă de prună sau de pară, este un produs 100% sintetic; de altfel, a şi trebuit să-şi schimbe numele, acum i se zice Tărie de Bihor, fiindcă nu are voie să mai inducă în eroare consumatorul, pretinzând că aia ar fi palincă; dar încă scriu pe poşircă "Savoarea unei vechi tradiţii"! Cred că orice comentariu e de prisos. Berea lor e din prafuri, iar lichiorurile sunt cu armă de X (cafea, ciocolată etc.), aroma fiind natural-identică, nicidecum naturală.
La fel sunt şi produsele lor alimentare. A luat şi maică-mea odată o pastă de roşii Regal, că era la ofertă: gelatină colorată, cu un procent de tomate extrem de scăzut, proastă ca naiba faţă de alte produse. Åži plină de chimicale. De asemenea, am luat şi eu odată aşa-zisele Viva chips, nişte porcării de care am şi zis că nu o să mai cumpăr în viaţa mea. ÃŽn Germania şi-ar lua amendă la greu nimicurile astea umane, fraţii Nimicula, pt. că vând surogaturi sub nume de chipsuri. ÃŽn Germania Chips (sau forma completă Kartoffelchips) are voie să se numească numai un produs care este făcut din felii întregi de cartofi tăiate foarte subţire şi prăjite sau coapte. Păi produsul fraţilor Micula este o porcărie expandată, din amidon, făină, praf de cartofi, sau granule, aşa ceva, deci o făcătură ordinară, care pe deasupra mai are şi gust naşpa. De asta nu mai consum decât chipsuri Chio, că alea sigur-sigur sunt adevărate. La noi oare nu se autosesizează OPCul, ANPCul pt. neconformitatea acestor produse sub orice standard şi pt. publicitatea înşelătoare? Dar Consiliul Concurenţei nu se sesizează pt. monopolul din zonă?
Ce e şi mai grav: fabricile morţii ale fraţilor Micula produc aceleaşi surogate nocive şi sub marcă privată. Adică marca proprie a cine ştie cărui market este de fapt tot un produs made by Micula Bros., fără a se preciza care este fabrica producătoare. Mare atenţie ce consumaţi.
Păi în vremurile bune ale socialismului de altădat' asemenea porcării ordinare nu existau. Iar Uniunea Sovietică Eliberatoare ne-a dat 5000 de vagoane de grâu curat pe vremea foametei din 1946, nu ne-a dat să mâncăm şi să bem asemenea porcării cum ne dau azi fraţii Micula, burghezia exploatatoare corporatist-monopolistă. Mi-e dor de România socialistă şi o vreau înapoi, fiindcă aşa cum era, cu toate hibele şi imperfecţiunile ei, în majoritatea privinţelor tot era mai bine în ea decât în România de acuma!
de ce trebuie sa ne mai ascundem cand spunem ADEVARURI ?
,,Rezervele de uraniu din Muntii Apuseni au fost descoperite de un geolog roman, care lucra la exploatarile aurifere din Brad. Il chema Muntean, si in perioada 1939-1941, a extins cercetarile pe versantul de nord-vest al podisului Biharia, zona care da spre localitatea Baita. Probele culese au fost amplasate pe harta, cu indicarea locului de provenienta, si au fost trimise la laboratorul de mineralogie din Cluj pentru analize. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, laboratorul a trecut sub administratia nemtilor, care au intrat, in felul acesta, in posesia informatiei. Intentionand sa exploateze zacamantul, nemtii au construit un drum de acces pana la localitatea Vartop. ''
Astept continuarea povestilor despre Apuseni!=D>
Acest articol este f.frumos dar îi lipseşte continuarea !!!
Fără Padiş(cei mai frumoşi cai ce cresc îl libertate,Cetăţile Ponorolui,Peşterea Meziad mult mai frumoasă ca Peşterea Urşilor şi nu în ultimul rînd zona din jurul localităţi Boga ( e considerată staţiune) nu poţi vorbi de Apuseni (unde găseşti în creierul munţilor sate uitate de timp dar care ţi-a duc aminte de Romania pe care o iubim atît de mult) şi să ne bucuram ca n-a ajuns asfaltul !
Vezi Transalpina-unde ,,Obişia Lotrului,, este plină de beton,bitum şi o mică carieră de pietrişi ce face ca apă cea mai curată şi limpede să fie maronie si ne utilizabilă.
Ceea ce nu avem , este un minister adevarat al turismului , care sa valorifice cu cheltuieli mici , aceste comori unice in lume ....
De aceea spun , cine nu si-a vazut tara si frumusetile tarii , degeaba se duce sa vada alte locuri din lume ..=D>
As propune sa organizam o excursie impreuna ,noi acestia care iubim natura sau mai bine zis sa formam un club al celor peste 45 de ani care sa mergem impreuna in excursii.
Daca exista deja o oganizatie ca asta spuneti-mi si mie! :)