Guvernul a promovat, printr-o Ordonanþã de Urgenþã aprobatã în ultima ºedinþã, propunerea privind reglementarea publicitãþii din bani publici, înaintatã de grupul de lucru creat cu reprezentanþi ai organizaþiilor media ºi ai instituþiilor de presã.
Grupul de lucru, din care fac parte reprezentanþi ai Centrului pentru Jurnalism Independent, Asociaþiei Pro-Democraþia, Agenþiei pentru Monitorizarea Presei, Transparency Romania, Centrului Român pentru Jurnalism de Investigaþie, Institutului pentru Politici Publice, Clubului Român de Presã, Asociaþiei Române pentru Comunicaþii Audio-Vizuale, Asociaþiei Editorilor de Presã On-Line, Asociaþiei Editorilor de Presã Localã ºi ai Ligii Române de presã, a început sã funcþioneze dupã întâlnirea de lucru cu Primul-Ministru Cãlin Popescu-Tãriceanu, din 20 martie 2005.
Actul normativ aprobat modificã ºi completeazã legislaþia privind achiziþiile publice pe principiile transparenþei, corectitudinii ºi eficienþei utilizãrii fondurilor publice. Aprobarea acestor prevederi reprezintã ºi unul din angajamentele asumate în cadrul Strategiei Naþionale Anticorupþie, adoptatã de Guvern pe 31 martie 2005 ºi care a fost transmisã la Bruxelles.
Proiectul include o serie de mãsuri, dintre care cele mai importante se referã la:
1. Crearea unei categorii speciale de achiziþie publicã - contractul de publicitate media. Acesta este definit explicit ca un contract de achiziþie publicã de servicii ce are ca obiect creaþia, producþia ºi/sau difuzarea de reclamã sau alte forme de promovare prin intermediul mijloacelor de informare în masã scrise, radio-TV ºi electronice. Contractul de publicitate media va reglementa relaþiile financiare dintre instituþii, regii autonome, companii/societãþi naþionale ºi alte entitãþi controlate de stat cu companiile media, fie cã este vorba de relaþii directe sau prin intermediul unor agenþii specializate.
2. Este creat un regim special de transparenþã al acestor contracte. Un site guvernamental specializat - www.publicitatepublica.ro - va prelua toate anunþurile privind contractele de publicitate publicã mai mari de 2.000 euro. În cazul acestor contracte, autoritatea contractantã are obligaþia de a publica invitaþia de participare, anunþul de participare sau un anunþ referitor la procedura de derulare a contractului ºi pe site-ul de Internet propriu.
Sistemul informatic de utilitate publicã va fi operat de Agenþia pentru Strategii Guvernamentale ºi va deveni operaþional în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a Ordonanþei de Urgenþã. Pânã la operaþionalizarea sistemului informatic autoritãþile au obligaþia de a respecta procedura de transparenþã prevãzutã, pe site-ul propriu.
3. Anunþurile sau invitaþia de participare publicate pe site vor conþine obligatoriu ºi criteriile de evaluare a ofertelor instituþiilor de media interesate ºi algoritmul de calcul folosit la evaluare, care trebuie întocmite cu respectarea principiului eficienþei utilizãrii fondurilor publice, stipulat de articolul 2 din ordonanþa achiziþiilor publice.
4. Autoritatea contractantã va publica pe site-ul propriu un referat de oportunitate prin care se justificã raþiunea achiziþiei de publicitate, impactul vizat ºi se precizeazã un set de criterii de evaluare a rezultatului obþinut. Dupã terminarea procedurii de achiziþie, autoritatea contractantã are obligaþia sã publice anunþul de atribuire a contractului, în termen de 30 de zile de la încheierea acestuia, anunþând câºtigãtorii. De asemenea, va publica pe site un raport de evaluare a impactului achiziþiei.
5. Autoritatea contractantã nu are dreptul de a diviza contractul de publicitate media în mai multe contracte distincte cu valoare mai micã, în scopul de a evita aplicarea procedurilor de transparenþã.
6. Contractele de publicitate media încheiate de entitãþile menþionate trebuie sã cuprindã prevederi privind accesul publicului la informaþii privind destinatarii finali ai fondurilor de publicitate, criteriile de alocare a acestor fonduri, sumele aferente fiecãrui beneficiar final ºi termenele de executare a prevederilor contractuale. În cazul existenþei unui intermediar (agenþie de publicitate), autoritatea are obligaþia de colecta respectivele informaþii.
7. Dosarul de achiziþie publicã pentru contracte de publicitate media este informaþie publicã ºi poate fi solicitat conform procedurilor din legea liberului acces la informaþiile de interes public.
8. În cazul contractelor de publicitate media este obligatorie menþionarea denumirii autoritãþii/autoritãþilor contractante în cadrul materialului publicitar.
Autoritatea contractantã va avea obligaþia, prevãzutã în contractul de achiziþie publicã, de a deþine informaþii actualizate cu privire la derularea contractului.
Nerespectarea prevederilor referitoare la atribuirea transparentã a contractelor de publicitate media este sancþionatã cu amendã de la 30 la 75 de milioane de lei.
De asemenea, orice persoanã poate sesiza Curtea de Conturi ºi Ministerului Finanþelor Publice cu privire la încãlcarea prevederilor legii în atribuirea contractelor de publicitate media.
Comentarii articol (0)