In Monitorul Oficial, Partea I nr. 157 a fost publicata Legea nr. 7 din 2004 privind Codul de conduitã a funcþionarilor publici. Lectura Codului este intreresanta chiar si pentru ca se pun bazele definirii unui comportament standardizat al functionarului public, alaturi de identificarea si explicarea unora dintre termenii - fantoma ai ultimilor ani. (ex. conflict de interese, interes personal, etc.).
Obiectivele acestui Cod urmãresc sã asigure creºterea
calitãþii serviciului public, o bunã administrare în realizarea interesului
public, precum ºi sã contribuie la eliminarea birocraþiei ºi a faptelor de
corupþie din administraþia publicã, prin:
a) reglementarea normelor de conduitã profesionalã necesare
realizãrii unor raporturi sociale ºi profesionale corespunzãtoare creãrii ºi
menþinerii la nivel înalt a prestigiului instituþiei funcþiei publice ºi al
funcþionarilor publici;
b) informarea publicului cu privire la conduita profesionalã
la care este îndreptãþit sã se aºtepte din partea funcþionarilor publici în
exercitarea funcþiilor publice;
c) crearea unui climat de încredere ºi respect reciproc între
cetãþeni ºi funcþionarii publici, pe de o parte, ºi între cetãþeni ºi
autoritãþile administraþiei publice, pe de altã parte.
De asemenea, potrivit Codului, sunt definiti si cativa
termeni a caror intelegere este importanta:
a) funcþionar public - persoana numitã într-o funcþie publicã în
condiþiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcþionarilor publici;
b) funcþie publicã - ansamblul atribuþiilor ºi responsabilitãþilor
stabilite de autoritatea sau instituþia publicã, în temeiul legii, în scopul
realizãrii competenþelor sale;
c) interes public - acel interes care implicã garantarea ºi respectarea
de cãtre instituþiile ºi autoritãþile publice a drepturilor, libertãþilor ºi
intereselor legitime ale cetãþenilor, recunoscute de Constituþie, legislaþia
internã ºi tratatele internaþionale la care România este parte;
d) interes personal - orice avantaj material sau de altã naturã, urmãrit
ori obþinut, în mod direct sau indirect, pentru sine ori pentru alþii, de cãtre
funcþionarii publici prin folosirea reputaþiei, influenþei, facilitãþilor,
relaþiilor, informaþiilor la care au acces, ca urmare a exercitãrii funcþiei
publice;
e) conflict de interese - acea situaþie sau împrejurare în care interesul
personal, direct ori indirect, al funcþionarului public contravine interesului
public, astfel încât afecteazã sau ar putea afecta independenþa ºi
imparþialitatea sa în luarea deciziilor ori îndeplinirea la timp ºi cu
obiectivitate a îndatoririlor care îi revin în exercitarea funcþiei publice
deþinute;
f) informaþie de interes public - orice informaþie care priveºte
activitãþile sau care rezultã din activitãþile unei autoritãþi publice ori
instituþii publice, indiferent de suportul ei;
g) informaþie cu privire la date personale - orice informaþie privind o
persoanã identificatã sau identificabilã.
In continutul Legii sunt incluse si drepturile si
obligatiile (interdictiile) functionarilor publici. Astfel:
- relaþiile cu mijloacele de informare în masã se asigurã de cãtre
funcþionarii publici desemnaþi în acest sens de conducãtorul autoritãþii sau
instituþiei publice, în condiþiile legii.
- in îndeplinirea atribuþiilor de serviciu, funcþionarii publici au obligatia
de a respecta demnitatea funcþiei publice deþinute, corelând libertatea
dialogului cu promovarea intereselor autoritãþii sau instituþiei publice în care
îºi desfãºoarã activitatea.
- in exercitarea funcþiei publice, funcþionarilor publici le este interzis:
a) sã participe la colectarea de fonduri pentru activitatea partidelor politice;
b) sã furnizeze sprijin logistic candidaþilor la funcþii de demnitate publicã;
c) sã colaboreze, în afara relaþiilor de serviciu, cu persoanele fizice sau juridice care fac donaþii ori sponsorizãri partidelor politice;
d) sã afiºeze, în cadrul autoritãþilor sau instituþiilor publice, însemne ori obiecte inscripþionate cu sigla sau denumirea partidelor politice ori a candidaþilor acestora.
- funcþionarilor publici le este interzis:
a) sã exprime în public aprecieri neconforme cu realitatea în legãturã cu activitatea autoritãþii sau instituþiei publice în care îºi desfãºoarã activitatea, cu politicile ºi strategiile acesteia ori cu proiectele de acte cu caracter normativ sau individual;
b) sã facã aprecieri neautorizate în legãturã cu litigiile aflate în curs de soluþionare ºi în care autoritatea sau instituþia publicã în care îºi desfãºoarã activitatea are calitatea de parte;
c) sã dezvãluie informaþii care nu au caracter public, în alte condiþii decât cele prevãzute de lege;
d) sã dezvãluie informaþiile la care au acces în exercitarea funcþiei publice, dacã aceastã dezvãluire este de naturã sã atragã avantaje necuvenite ori sã prejudicieze imaginea sau drepturile instituþiei ori ale unor funcþionari publici, precum ºi ale persoanelor fizice sau juridice;
e) sã acorde asistenþã ºi consultanþã persoanelor fizice sau juridice în vederea promovãrii de acþiuni juridice ori de altã naturã împotriva statului sau autoritãþii ori instituþiei publice în care îºi desfãºoarã activitatea.
- funcþionarii publici nu trebuie sã solicite ori sã accepte cadouri,
servicii, favoruri, invitaþii sau orice alt avantaj, care le sunt destinate
personal, familiei, pãrinþilor, prietenilor ori persoanelor cu care au avut
relaþii de afaceri sau de naturã politicã, care le pot influenþa imparþialitatea
în exercitarea funcþiilor publice deþinute ori pot constitui o recompensã în
raport cu aceste funcþii.
- orice funcþionar public poate achiziþiona un bun aflat în proprietatea
privatã a statului sau a unitãþilor administrativ-teritoriale, supus
vânzãrii în condiþiile legii, cu excepþia urmãtoarelor cazuri:
a) când a luat cunoºtinþã, în cursul sau ca urmare a îndeplinirii atribuþiilor de serviciu, despre valoarea ori calitatea bunurilor care urmeazã sã fie vândute;
b) când a participat, în exercitarea atribuþiilor de serviciu, la organizarea vânzãrii bunului respectiv;
c) când poate influenþa operaþiunile de vânzare sau când a obþinut informaþii la care persoanele interesate de cumpãrarea bunului nu au avut acces.
Coordonarea aplicarii si controlul aplicarii normelor
prevazute in Cod este realizata de catre Agenþia Naþionalã a Funcþionarilor
Publici. Agentia poate fi sesizata, cu privire la incalcarea normelor
prezentului Cod de catre orice persoana interesata.
Încãlcarea dispoziþiilor prezentului cod de conduitã
atrage rãspunderea disciplinarã a funcþionarilor publici, în condiþiile legii.
Comisiile de disciplinã au competenþa de a cerceta încãlcarea prevederilor
prezentului cod de conduitã ºi de a propune aplicarea sancþiunilor disciplinare,
în condiþiile legii.
În cazurile în care faptele sãvârºite întrunesc elementele
constitutive ale unor infracþiuni, vor fi sesizate organele de urmãrire penalã
competente, în condiþiile legii. Funcþionarii publici rãspund potrivit
legii în cazurile în care, prin faptele sãvârºite cu încãlcarea normelor de
conduitã profesionalã, creeazã prejudicii persoanelor fizice sau juridice.
Codul intra in vigoare la 15 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial. (data publicarii este 23.02.2004).
Lege nr. 7 din 18/02/2004 privind Codul de conduitã a funcþionarilor
publici
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 157 din 23/02/2004
CAPITOLUL I
Domeniul de aplicare ºi principii generale
Domeniul de aplicare
Art. 1. - (1) Codul de conduitã a funcþionarilor publici, denumit în
continuare cod de conduitã, reglementeazã normele de conduitã profesionalã a
funcþionarilor publici.
(2) Normele de conduitã profesionalã prevãzute de prezentul cod de conduitã sunt
obligatorii pentru funcþionarii publici, precum ºi pentru persoanele care ocupã
temporar o funcþie publicã, din cadrul autoritãþilor ºi instituþiilor publice.
Obiective
Art. 2. - Obiectivele prezentului cod de conduitã urmãresc sã asigure
creºterea calitãþii serviciului public, o bunã administrare în realizarea
interesului public, precum ºi sã contribuie la eliminarea birocraþiei ºi a
faptelor de corupþie din administraþia publicã, prin:
a) reglementarea normelor de conduitã profesionalã necesare realizãrii unor
raporturi sociale ºi profesionale corespunzãtoare creãrii ºi menþinerii la nivel
înalt a prestigiului instituþiei funcþiei publice ºi al funcþionarilor publici;
b) informarea publicului cu privire la conduita profesionalã la care este
îndreptãþit sã se aºtepte din partea funcþionarilor publici în exercitarea
funcþiilor publice;
c) crearea unui climat de încredere ºi respect reciproc între cetãþeni ºi
funcþionarii publici, pe de o parte, ºi între cetãþeni ºi autoritãþile
administraþiei publice, pe de altã parte.
Principii generale
Art. 3. - Principiile care guverneazã conduita profesionalã a
funcþionarilor publici sunt urmãtoarele:
a) supremaþia Constituþiei ºi a legii, principiu conform cãruia funcþionarii
publici au îndatorirea de a respecta Constituþia ºi legile þãrii;
b) prioritatea interesului public, principiu conform cãruia funcþionarii publici
au îndatorirea de a considera interesul public mai presus decât interesul
personal, în exercitarea funcþiei publice;
c) asigurarea egalitãþii de tratament a cetãþenilor în faþa autoritãþilor ºi
instituþiilor publice, principiu conform cãruia funcþionarii publici au
îndatorirea de a aplica acelaºi regim juridic în situaþii identice sau similare;
d) profesionalismul, principiu conform cãruia funcþionarii publici au obligaþia
de a îndeplini atribuþiile de serviciu cu responsabilitate, competenþã,
eficienþã, corectitudine ºi conºtiinciozitate;
e) imparþialitatea ºi independenþa, principiu conform cãruia funcþionarii
publici sunt obligaþi sã aibã o atitudine obiectivã, neutrã faþã de orice
interes politic, economic, religios sau de altã naturã, în exercitarea funcþiei
publice;
f) integritatea moralã, principiu conform cãruia funcþionarilor publici le este
interzis sã solicite sau sã accepte, direct ori indirect, pentru ei sau pentru
alþii, vreun avantaj ori beneficiu în considerarea funcþiei publice pe care o
deþin sau sã abuzeze în vreun fel de aceastã funcþie;
g) libertatea gândirii ºi a exprimãrii, principiu conform cãruia funcþionarii
publici pot sã-ºi exprime ºi sã-ºi fundamenteze opiniile, cu respectarea ordinii
de drept ºi a bunelor moravuri;
h) cinstea ºi corectitudinea, principiu conform cãruia în exercitarea funcþiei
publice ºi în îndeplinirea atribuþiilor de serviciu funcþionarii publici trebuie
sã fie de bunã-credinþã;
i) deschiderea ºi transparenþa, principiu conform cãruia activitãþile
desfãºurate de funcþionarii publici în exercitarea funcþiei lor sunt publice ºi
pot fi supuse monitorizãrii cetãþenilor.
Termeni
Art. 4. - În înþelesul prezentei legi, urmãtorii termeni se definesc
astfel:
a) funcþionar public - persoana numitã într-o funcþie publicã în condiþiile
Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcþionarilor publici;
b) funcþie publicã - ansamblul atribuþiilor ºi responsabilitãþilor stabilite de
autoritatea sau instituþia publicã, în temeiul legii, în scopul realizãrii
competenþelor sale;
c) interes public - acel interes care implicã garantarea ºi respectarea de cãtre
instituþiile ºi autoritãþile publice a drepturilor, libertãþilor ºi intereselor
legitime ale cetãþenilor, recunoscute de Constituþie, legislaþia internã ºi
tratatele internaþionale la care România este parte;
d) interes personal - orice avantaj material sau de altã naturã, urmãrit ori
obþinut, în mod direct sau indirect, pentru sine ori pentru alþii, de cãtre
funcþionarii publici prin folosirea reputaþiei, influenþei, facilitãþilor,
relaþiilor, informaþiilor la care au acces, ca urmare a exercitãrii funcþiei
publice;
e) conflict de interese - acea situaþie sau împrejurare în care interesul
personal, direct ori indirect, al funcþionarului public contravine interesului
public, astfel încât afecteazã sau ar putea afecta independenþa ºi
imparþialitatea sa în luarea deciziilor ori îndeplinirea la timp ºi cu
obiectivitate a îndatoririlor care îi revin în exercitarea funcþiei publice
deþinute;
f) informaþie de interes public - orice informaþie care priveºte activitãþile
sau care rezultã din activitãþile unei autoritãþi publice ori instituþii publice,
indiferent de suportul ei;
g) informaþie cu privire la date personale - orice informaþie privind o persoanã
identificatã sau identificabilã.
CAPITOLUL II
Norme generale de conduitã profesionalã a funcþionarilor publici
Asigurarea unui serviciu public de calitate
Art. 5. - (1) Funcþionarii publici au obligaþia de a asigura un
serviciu public de calitate în beneficiul cetãþenilor, prin participarea activã
la luarea deciziilor ºi la transpunerea lor în practicã, în scopul realizãrii
competenþelor autoritãþilor ºi ale instituþiilor publice.
(2) În exercitarea funcþiei publice, funcþionarii publici au obligaþia de a avea
un comportament profesionist, precum ºi de a asigura, în condiþiile legii,
transparenþa administrativã, pentru a câºtiga ºi a menþine încrederea publicului
în integritatea, imparþialitatea ºi eficacitatea autoritãþilor ºi instituþiilor
publice.
Loialitatea faþã de Constituþie ºi lege
Art. 6. - (1) Funcþionarii publici au obligaþia ca, prin actele ºi
faptele lor, sã respecte Constituþia, legile þãrii ºi sã acþioneze pentru
punerea în aplicare a dispoziþiilor legale, în conformitate cu atribuþiile care
le revin, cu respectarea eticii profesionale.
(2) Funcþionarii publici trebuie sã se conformeze dispoziþiilor legale privind
restrângerea exerciþiului unor drepturi, datoratã naturii funcþiilor publice
deþinute.
Loialitatea faþã de autoritãþile ºi instituþiile publice
Art. 7. - (1) Funcþionarii publici au obligaþia de a apãra în mod
loial prestigiul autoritãþii sau instituþiei publice în care îºi desfãºoarã
activitatea, precum ºi de a se abþine de la orice act ori fapt care poate
produce prejudicii imaginii sau intereselor legale ale acesteia.
(2) Funcþionarilor publici le este interzis:
a) sã exprime în public aprecieri neconforme cu realitatea în legãturã cu
activitatea autoritãþii sau instituþiei publice în care îºi desfãºoarã
activitatea, cu politicile ºi strategiile acesteia ori cu proiectele de acte cu
caracter normativ sau individual;
b) sã facã aprecieri neautorizate în legãturã cu litigiile aflate în curs de
soluþionare ºi în care autoritatea sau instituþia publicã în care îºi desfãºoarã
activitatea are calitatea de parte;
c) sã dezvãluie informaþii care nu au caracter public, în alte condiþii decât
cele prevãzute de lege;
d) sã dezvãluie informaþiile la care au acces în exercitarea funcþiei publice,
dacã aceastã dezvãluire este de naturã sã atragã avantaje necuvenite ori sã
prejudicieze imaginea sau drepturile instituþiei ori ale unor funcþionari
publici, precum ºi ale persoanelor fizice sau juridice;
e) sã acorde asistenþã ºi consultanþã persoanelor fizice sau juridice în vederea
promovãrii de acþiuni juridice ori de altã naturã împotriva statului sau
autoritãþii ori instituþiei publice în care îºi desfãºoarã activitatea.
(3) Prevederile alin. (2) lit. a)-d) se aplicã ºi dupã încetarea raportului de
serviciu, pentru o perioadã de 2 ani, dacã dispoziþiile din legi speciale nu
prevãd alte termene.
(4) Dezvãluirea informaþiilor care nu au caracter public sau remiterea
documentelor care conþin asemenea informaþii, la solicitarea reprezentanþilor
unei alte autoritãþi ori instituþii publice, este permisã numai cu acordul
conducãtorului autoritãþii sau instituþiei publice în care funcþionarul public
respectiv îºi desfãºoarã activitatea.
(5) Prevederile prezentului cod de conduitã nu pot fi interpretate ca o derogare
de la obligaþia legalã a funcþionarilor publici de a furniza informaþii de
interes public celor interesaþi, în condiþiile legii.
Libertatea opiniilor
Art. 8. - (1) În îndeplinirea atribuþiilor de serviciu, funcþionarii
publici au obligaþia de a respecta demnitatea funcþiei publice deþinute,
corelând libertatea dialogului cu promovarea intereselor autoritãþii sau
instituþiei publice în care îºi desfãºoarã activitatea.
(2) În activitatea lor, funcþionarii publici au obligaþia de a respecta
libertatea opiniilor ºi de a nu se lãsa influenþaþi de considerente personale
sau de popularitate. În exprimarea opiniilor, funcþionarii publici trebuie sã
aibã o atitudine conciliantã ºi sã evite generarea conflictelor datorate
schimbului de pãreri.
Activitatea publicã
Art. 9. - (1) Relaþiile cu mijloacele de informare în masã se asigurã
de cãtre funcþionarii publici desemnaþi în acest sens de conducãtorul
autoritãþii sau instituþiei publice, în condiþiile legii.
(2) Funcþionarii publici desemnaþi sã participe la activitãþi sau dezbateri
publice, în calitate oficialã, trebuie sã respecte limitele mandatului de
reprezentare încredinþat de conducãtorul autoritãþii ori instituþiei publice în
care îºi desfãºoarã activitatea.
(3) În cazul în care nu sunt desemnaþi în acest sens, funcþionarii publici pot
participa la activitãþi sau dezbateri publice, având obligaþia de a face
cunoscut faptul cã opinia exprimatã nu reprezintã punctul de vedere oficial al
autoritãþii ori instituþiei publice în cadrul cãreia îºi desfãºoarã activitatea.
Activitatea politicã
Art. 10. - În exercitarea funcþiei publice, funcþionarilor publici le
este interzis:
a) sã participe la colectarea de fonduri pentru activitatea partidelor politice;
b) sã furnizeze sprijin logistic candidaþilor la funcþii de demnitate publicã;
c) sã colaboreze, în afara relaþiilor de serviciu, cu persoanele fizice sau
juridice care fac donaþii ori sponsorizãri partidelor politice;
d) sã afiºeze, în cadrul autoritãþilor sau instituþiilor publice, însemne ori
obiecte inscripþionate cu sigla sau denumirea partidelor politice ori a
candidaþilor acestora.
Folosirea imaginii proprii
Art. 11. - În considerarea funcþiei publice deþinute, funcþionarilor publici le este interzis sã permitã utilizarea numelui sau imaginii proprii în acþiuni publicitare pentru promovarea unei activitãþi comerciale, precum ºi în scopuri electorale.
Cadrul relaþiilor în exercitarea funcþiei publice
Art. 12. - (1) În relaþiile cu personalul din cadrul autoritãþii sau
instituþiei publice în care îºi desfãºoarã activitatea, precum ºi cu persoanele
fizice sau juridice, funcþionarii publici sunt obligaþi sã aibã un comportament
bazat pe respect, bunã-credinþã, corectitudine ºi amabilitate.
(2) Funcþionarii publici au obligaþia de a nu aduce atingere onoarei, reputaþiei
ºi demnitãþii persoanelor din cadrul autoritãþii sau instituþiei publice în care
îºi desfãºoarã activitatea, precum ºi persoanelor cu care intrã în legãturã în
exercitarea funcþiei publice, prin:
a) întrebuinþarea unor expresii jignitoare;
b) dezvãluirea unor aspecte ale vieþii private;
c) formularea unor sesizãri sau plângeri calomnioase.
(3) Funcþionarii publici trebuie sã adopte o atitudine imparþialã ºi justificatã
pentru rezolvarea clarã ºi eficientã a problemelor cetãþenilor. Funcþionarii
publici au obligaþia sã respecte principiul egalitãþii cetãþenilor în faþa legii
ºi a autoritãþilor publice, prin:
a) promovarea unor soluþii similare sau identice raportate la aceeaºi categorie
de situaþii de fapt;
b) eliminarea oricãrei forme de discriminare bazate pe aspecte privind
naþionalitatea, convingerile religioase ºi politice, starea materialã, sãnãtatea,
vârsta, sexul sau alte aspecte.
(4) Pentru realizarea unor raporturi sociale ºi profesionale care sã asigure
demnitatea persoanelor, eficienþa activitãþii, precum ºi creºterea calitãþii
serviciului public, se recomandã respectarea normelor de conduitã prevãzute la
alin. (1)-(3) ºi de cãtre celelalte subiecte ale acestor raporturi.
Conduita în cadrul relaþiilor internaþionale
Art. 13. - (1) Funcþionarii publici care reprezintã autoritatea sau
instituþia publicã în cadrul unor organizaþii internaþionale, instituþii de
învãþãmânt, conferinþe, seminarii ºi alte activitãþi cu caracter internaþional
au obligaþia sã promoveze o imagine favorabilã þãrii ºi autoritãþii sau
instituþiei publice pe care o reprezintã.
(2) În relaþiile cu reprezentanþii altor state, funcþionarilor publici le este
interzis sã exprime opinii personale privind aspecte naþionale sau dispute
internaþionale.
(3) În deplasãrile externe, funcþionarii publici sunt obligaþi sã aibã o
conduitã corespunzãtoare regulilor de protocol ºi le este interzisã încãlcarea
legilor ºi obiceiurilor þãrii gazdã.
Interdicþia privind acceptarea cadourilor, serviciilor ºi avantajelor
Art. 14. - Funcþionarii publici nu trebuie sã solicite ori sã accepte cadouri, servicii, favoruri, invitaþii sau orice alt avantaj, care le sunt destinate personal, familiei, pãrinþilor, prietenilor ori persoanelor cu care au avut relaþii de afaceri sau de naturã politicã, care le pot influenþa imparþialitatea în exercitarea funcþiilor publice deþinute ori pot constitui o recompensã în raport cu aceste funcþii.
Participarea la procesul de luare a deciziilor
Art. 15. - (1) În procesul de luare a deciziilor, funcþionarii publici
au obligaþia sã acþioneze conform prevederilor legale ºi sã îºi exercite
capacitatea de apreciere în mod fundamentat ºi imparþial.
(2) Funcþionarilor publici le este interzis sã promitã luarea unei decizii de
cãtre autoritatea sau instituþia publicã, de cãtre alþi funcþionari publici,
precum ºi îndeplinirea atribuþiilor în mod privilegiat.
Obiectivitate în evaluare
Art. 16. - (1) În exercitarea atribuþiilor specifice funcþiilor
publice de conducere, funcþionarii publici au obligaþia sã asigure egalitatea de
ºanse ºi tratament cu privire la dezvoltarea carierei în funcþia publicã pentru
funcþionarii publici din subordine.
(2) Funcþionarii publici de conducere au obligaþia sã examineze ºi sã aplice cu
obiectivitate criteriile de evaluare a competenþei profesionale pentru
personalul din subordine, atunci când propun ori aprobã avansãri, promovãri,
transferuri, numiri sau eliberãri din funcþii ori acordarea de stimulente
materiale sau morale, excluzând orice formã de favoritism ori discriminare.
(3) Se interzice funcþionarilor publici de conducere sã favorizeze sau sã
defavorizeze accesul ori promovarea în funcþia publicã pe criterii
discriminatorii, de rudenie, afinitate sau alte criterii neconforme cu
principiile prevãzute la art. 3.
Folosirea prerogativelor de putere publicã
Art. 17. - (1) Este interzisã folosirea de cãtre funcþionarii publici,
în alte scopuri decât cele prevãzute de lege, a prerogativelor funcþiei publice
deþinute.
(2) Prin activitatea de luare a deciziilor, de consiliere, de elaborare a
proiectelor de acte normative, de evaluare sau de participare la anchete ori
acþiuni de control, funcþionarilor publici le este interzisã urmãrirea obþinerii
de foloase sau avantaje în interes personal ori producerea de prejudicii
materiale sau morale altor persoane.
(3) Funcþionarilor publici le este interzis sã foloseascã poziþia oficialã pe
care o deþin sau relaþiile pe care le-au stabilit în exercitarea funcþiei
publice, pentru a influenþa anchetele interne ori externe sau pentru a determina
luarea unei anumite mãsuri.
(4) Funcþionarilor publici le este interzis sã impunã altor funcþionari publici
sã se înscrie în organizaþii sau asociaþii, indiferent de natura acestora, ori
sã le sugereze acest lucru, promiþându-le acordarea unor avantaje materiale sau
profesionale.
Utilizarea resurselor publice
Art. 18. - (1) Funcþionarii publici sunt obligaþi sã asigure ocrotirea
proprietãþii publice ºi private a statului ºi a unitãþilor
administrativ-teritoriale, sã evite producerea oricãrui prejudiciu, acþionând în
orice situaþie ca un bun proprietar.
(2) Funcþionarii publici au obligaþia sã foloseascã timpul de lucru, precum ºi
bunurile aparþinând autoritãþii sau instituþiei publice numai pentru
desfãºurarea activitãþilor aferente funcþiei publice deþinute.
(3) Funcþionarii publici trebuie sã propunã ºi sã asigure, potrivit atribuþiilor
care le revin, folosirea utilã ºi eficientã a banilor publici, în conformitate
cu prevederile legale.
(4) Funcþionarilor publici care desfãºoarã activitãþi publicistice în interes
personal sau activitãþi didactice le este interzis sã foloseascã timpul de lucru
ori logistica autoritãþii sau a instituþiei publice pentru realizarea acestora.
Limitarea participãrii la achiziþii, concesionãri sau închirieri
Art. 19. - (1) Orice funcþionar public poate achiziþiona un bun aflat
în proprietatea privatã a statului sau a unitãþilor administrativ-teritoriale,
supus vânzãrii în condiþiile legii, cu excepþia urmãtoarelor cazuri:
a) când a luat cunoºtinþã, în cursul sau ca urmare a îndeplinirii atribuþiilor
de serviciu, despre valoarea ori calitatea bunurilor care urmeazã sã fie vândute;
b) când a participat, în exercitarea atribuþiilor de serviciu, la organizarea
vânzãrii bunului respectiv;
c) când poate influenþa operaþiunile de vânzare sau când a obþinut informaþii la
care persoanele interesate de cumpãrarea bunului nu au avut acces.
(2) Dispoziþiile alin. (1) se aplicã în mod corespunzãtor ºi în cazul
concesionãrii sau închirierii unui bun aflat în proprietatea publicã ori privatã
a statului sau a unitãþilor administrativ-teritoriale.
(3) Funcþionarilor publici le este interzisã furnizarea informaþiilor
referitoare la bunurile proprietate publicã sau privatã a statului ori a
unitãþilor administrativ-teritoriale, supuse operaþiunilor de vânzare,
concesionare sau închiriere, în alte condiþii decât cele prevãzute de lege.
CAPITOLUL III
Coordonarea ºi controlul aplicãrii normelor de conduitã profesionalã
Rolul Agenþiei Naþionale a Funcþionarilor Publici
Art. 20. - (1) Agenþia Naþionalã a Funcþionarilor Publici coordoneazã
ºi controleazã aplicarea normelor prevãzute de prezentul cod de conduitã,
exercitând urmãtoarele atribuþii:
a) urmãreºte aplicarea ºi respectarea, în cadrul autoritãþilor ºi instituþiilor
publice, a prevederilor prezentului cod de conduitã;
b) primeºte petiþii ºi sesizãri privind încãlcarea prevederilor prezentului cod
de conduitã;
c) formuleazã recomandãri de soluþionare a cazurilor cu care a fost sesizatã;
d) elaboreazã studii ºi cercetãri privind respectarea prevederilor prezentului
cod de conduitã;
e) colaboreazã cu organizaþiile neguvernamentale care au ca scop promovarea ºi
apãrarea intereselor legitime ale cetãþenilor în relaþia cu funcþionarii
publici.
(2) Prin activitatea sa, Agenþia Naþionalã a Funcþionarilor Publici nu poate
influenþa derularea procedurii de lucru a comisiilor de disciplinã din cadrul
autoritãþilor ºi instituþiilor publice.
Sesizarea
Art. 21. - (1) Agenþia Naþionalã a Funcþionarilor Publici poate fi
sesizatã de orice persoanã cu privire la:
a) încãlcarea prevederilor prezentului cod de conduitã de cãtre un funcþionar
public;
b) constrângerea sau ameninþarea exercitatã asupra unui funcþionar public pentru
a-l determina sã încalce dispoziþii legale în vigoare ori sã le aplice
necorespunzãtor.
(2) Sesizarea Agenþiei Naþionale a Funcþionarilor Publici nu exclude sesizarea
comisiei de disciplinã competente potrivit legii.
(3) Funcþionarii publici nu pot fi sancþionaþi sau prejudiciaþi în nici un fel
pentru sesizarea cu bunã-credinþã a Agenþiei Naþionale a Funcþionarilor Publici
sau a comisiei de disciplinã competente, în condiþiile legii.
(4) Agenþia Naþionalã a Funcþionarilor Publici va verifica actele ºi faptele
pentru care a fost sesizatã, cu respectarea confidenþialitãþii privind
identitatea persoanei care a fãcut sesizarea.
(5) Sesizãrile înaintate Agenþiei Naþionale a Funcþionarilor Publici vor fi
centralizate într-o bazã de date necesarã pentru:
a) identificarea cauzelor care determinã încãlcarea normelor de conduitã
profesionalã;
b) identificarea modalitãþilor de prevenire a încãlcãrii normelor de conduitã
profesionalã;
c) adoptarea mãsurilor privind reducerea ºi eliminarea cazurilor de nerespectare
a prevederilor legale.
Soluþionarea sesizãrii
Art. 22. - (1) Rezultatele activitãþii de cercetare se consemneazã
într-un raport, pe baza cãruia Agenþia Naþionalã a Funcþionarilor Publici va
formula o recomandare cãtre autoritatea sau instituþia publicã respectivã cu
privire la modul de soluþionare a situaþiei cu care a fost sesizatã.
(2) Recomandarea Agenþiei Naþionale a Funcþionarilor Publici va fi comunicatã:
a) funcþionarului public sau persoanei care a formulat sesizarea;
b) funcþionarului public care face obiectul sesizãrii;
c) conducãtorului autoritãþii sau instituþiei publice în care funcþionarul
public care face obiectul sesizãrii îºi desfãºoarã activitatea.
(3) În termen de 30 de zile lucrãtoare de la data soluþionãrii, autoritãþile ºi
instituþiile publice au obligaþia de a comunica Agenþiei Naþionale a
Funcþionarilor Publici modul de soluþionare a mãsurilor prevãzute în
recomandare.
(4) În cazul în care în situaþia sesizatã sunt implicaþi conducãtorul
autoritãþii sau instituþiei publice ori adjuncþii acestuia, recomandarea
Agenþiei Naþionale a Funcþionarilor Publici va fi transmisã ºi structurii
ierarhic superioare instituþiei sau autoritãþii publice ori, dupã caz,
primului-ministru.
Publicitatea cazurilor sesizate
Art. 23. - (1) Raportul anual cu privire la managementul funcþiei
publice ºi al funcþionarilor publici, care se întocmeºte de Agenþia Naþionalã a
Funcþionarilor Publici ºi se prezintã Guvernului, trebuie sã cuprindã ºi
urmãtoarele date:
a) numãrul ºi obiectul sesizãrilor privind cazurile de încãlcare a normelor de
conduitã profesionalã;
b) categoriile ºi numãrul de funcþionari publici care au încãlcat normele de
conduitã moralã ºi profesionalã;
c) cauzele ºi consecinþele nerespectãrii prevederilor prezentului cod de
conduitã;
d) evidenþierea cazurilor în care funcþionarilor publici li s-a cerut sã
acþioneze sub presiunea factorului politic;
e) recomandãrile propuse;
f) autoritãþile sau instituþiile publice care nu au respectat recomandãrile.
(2) Agenþia Naþionalã a Funcþionarilor Publici poate sã prezinte în raportul
anual, în mod detaliat, unele cazuri care prezintã un interes deosebit pentru
opinia publicã.
CAPITOLUL IV
Dispoziþii finale
Rãspunderea
Art. 24. - (1) Încãlcarea dispoziþiilor prezentului cod de conduitã
atrage rãspunderea disciplinarã a funcþionarilor publici, în condiþiile legii.
(2) Comisiile de disciplinã au competenþa de a cerceta încãlcarea prevederilor
prezentului cod de conduitã ºi de a propune aplicarea sancþiunilor disciplinare,
în condiþiile legii.
(3) În cazurile în care faptele sãvârºite întrunesc elementele constitutive ale
unor infracþiuni, vor fi sesizate organele de urmãrire penalã competente, în
condiþiile legii.
(4) Funcþionarii publici rãspund potrivit legii în cazurile în care, prin
faptele sãvârºite cu încãlcarea normelor de conduitã profesionalã, creeazã
prejudicii persoanelor fizice sau juridice.
Armonizarea regulamentelor interne de organizare ºi funcþionare
Art. 25. - În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, autoritãþile ºi instituþiile publice vor armoniza regulamentele interne de organizare ºi funcþionare sau codurile de conduitã specifice, potrivit dispoziþiilor prezentului cod de conduitã, în funcþie de domeniul lor de activitate.
Asigurarea publicitãþii
Art. 26. - Pentru informarea cetãþenilor, compartimentele de relaþii publice din cadrul autoritãþilor ºi instituþiilor publice au obligaþia de a asigura publicitatea ºi de a afiºa codul de conduitã la sediul autoritãþilor sau instituþiilor publice, într-un loc vizibil.
Intrarea în vigoare
Art. 27. - Prezentul cod de conduitã intrã în vigoare la 15 zile de la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Comentarii articol (0)