Deputatii au adoptat, in data de 12 octombrie 2011, cu 171 de voturi “pentru”, 80 “impotriva” si 12 abtineri legea de respingere a proiectului de lege pentru modificarea Legii nr.53/2003 - Codul Muncii care prevedea declararea zilelor de 24 ianuarie si 30 noiembrie ca sarbatori legale, in care nu se lucreaza.
In iunie 2010, Senatul adoptase o lege care prevedea introducerea zilei de 24 ianuarie intre zilele de sarbatoare legala. Intre timp, deputatii au propus si declararea zilei de 30 noiembrie ca sarbatoare legala, la sugestia Patriarhiei Romane.
Deputatii de la Comisia de munca nu au fost, insa, de acord cu introducerea altor doua sarbatori nationale, sustinand ca diminuarea numarului de zile lucratoare impune presiuni asupra bugetului de stat, determinand o crestere a cheltuielilor bugetare. Astfel, acestia au propus respingerea initiativei legislative.
Totusi, Romania are printre cele mai putine sarbatori legale din UE, potrivit ultimului raport Eurofound. De cele mai multe sarbatori legale au parte spaniolii (14), slovacii (13), austriecii, portughezii si cehii (11). Singura tara care are mai putine sarbatori legale decat Romania este Olanda, cu cinci astfel de zile.
De altfel, anul trecut, romanii au petrecut, in medie, 41 de ore si 20 de minute la locul de munca pe saptamana, cel mai mult din UE.
Pe de alta parte, la Senat a fost inregistrata o propunere legislativa care prevede introducerea unei alte sarbatori legale, si anume, 10 mai.
“Importanta zilei de 10 Mai pentru istoria Romaniei este covarsitoare, ea fiind alaturi de zilele de 1 Decembrie 1918, 24 Ianuarie 1859 si 22 Decembrie 1989 unui dintre reperele statului modern. De altfel, ziua de 10 Mai a fost ziua nationala a Romaniei pana la data de 31 decembrie 1947”, sustin initiatorii propunerii legislative.
Astfel, potrivit propunerii legislative privind consacrarea zilei de 10 Mai – Ziua independentei ca sarbatoare nationala, romanii ar putea beneficia de inca o sarbatoare legala, pe langa cele deja prevazute in Codul Muncii, si anume:
• 1 si 2 ianuarie;
• prima si a doua zi de Pasti;
• 1 mai;
• prima si a doua zi de Rusalii;
• Adormirea Maicii Domnului;
• 1 decembrie;
• prima si a doua zi de Craciun.
ACCES GRATUIT
Ioana Vlad
Timp de citire: 2 min.
Fara alte sarbatori legale! 24 ianuarie si 30 noiembrie NU vor fi declarate zile libere in Codul Muncii
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 2 min.
Plenul Camerei Deputatilor a respins, saptamana trecuta, propunerea legislativa care prevedea introducerea altor doua zile nelucratoare in Codul Muncii, prin declararea ca sarbatori nationale a zilelor de 24 ianuarie si 30 noiembrie.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro

Comentarii articol (2)