a) documentul care atesta dreptul de folosinta asupra spatiului cu destinatie de sediu social inregistrat la organul fiscal din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala in a carui circumscriptie se situeaza imobilul cu destinatie de sediu social;
b) un certificat emis de organul fiscal prevazut la lit. a), care certifica faptul ca pentru imobilul cu destinatie de sediu social nu a fost inregistrat un alt document ce atesta cedarea dreptului de folosinta asupra aceluiasi imobil, cu titlu oneros sau gratuit, ori existenta altor contracte prin care s-a cedat dreptul de folosinta asupra aceluiasi imobil, dupa caz.
Pana acum, conform Ordinului ANAF nr. 2112/2010, certificatul mentionat se obtinea intr-un termen cinci de zile de la organul fiscal competent. Insa, Ordinul ANAF nr. 3374/2011, publicat joi in Monitorul Oficial nr. 779, scurteaza acest termen. Astfel, documentul se va obtine in termen de doua zile lucratoare.
Care este procedura pentru obtinerea certificatului
Pentru inregistrarea documentului care atesta dreptul de folosinta si obtinerea certificatului pentru spatiul cu destinatie de sediu social se depune la organul fiscal competent „Cererea de inregistrare a documentului care atesta dreptul de folosinta asupra spatiului cu destinatie de sediu social si de eliberare a certificatului pentru spatiul cu destinatie de sediu social", direct la registratura sau prin posta, cu confirmare de primire.
Organul fiscal competent este administratia finantelor publice municipala, oraseneasca, comunala, din cadrul ANAF, in a carei raza teritoriala se afla spatiul cu destinatie de sediu social.
Aceasta cerere se depune de catre titularul dreptului de folosinta al spatiului cu destinatie de sediu social, si va fi insotita de urmatoarele documente:
- actele doveditoare a dreptului de folosinta, cum ar fi: titlu de proprietate, contract de vanzare-cumparare, contract de inchiriere, contract de comodat, sau alte acte care atesta dreptul de folosinta;
- actul de identitate al solicitantului si/sau imputernicirea, dupa caz;
- actul care atesta numirea reprezentantului legal al persoanelor juridice.
Termenul de solutionare a cererii este, conform noilor reglementari, de doua zile lucratoare, calculate de la data inregistrarii la organul fiscal competent a cererii insotita de documentatia completa.
Comentarii articol (13)