Camera Deputatilor a adoptat, in calitate de for decizional, proiectul de lege care prevede introducerea mecanismului de coplata in sistemul medical din Romania. Astfel, odata cu intrarea in vigoare a legii, vom plati pentru serviciile medicilor de familiei sau ale medicilor specialisti din spitale, insa nu si pentru pentru asistenta medicala de urgenta.
Proiectul de
Lege pentru modificarea si completarea Legii nr.95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, initiat de Executiv in urma cu un an si jumatate, a fost adoptat de Camera Deputatilor, in data de 22 noiembrie, cu 165 de voturi
“pentru”, 131 de voturi
“impotriva” si o abtinere.
Noul act normativ prevede
introducerea tichetului moderator de sanatate pentru coplata unor servicii medicale in sistemul asigurarilor sociale de sanatate, acesta fiind un angajament al Executivului fata de Comisia Europeana si Fondul Monetar International. Potrivit expunerii de motive, noile dispozitii vor duce la
“cresterea resurselor financiare din sistemul de sanatate pentru a asigura servicii eficiente”.
Conform noilor reglementari,
coplata reprezinta contributia asiguratului la sistemul de sanatate, incasata suplimentar fata de cea decontata din fondul national unic al asigurarilor de sanatate. Astfel, documentul justificativ prin care se face dovada coplatii serviciilor medicale este
tichetul moderator pentru sanatate, urmand ca modelul si modul de utilizare a acestuia sa se aprobe prin ordin comun al Ministerului Sanatatii si al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate.
Suma prevazuta drept coplata
se va calcula procentual din valoarea serviciilor medicale asa cum sunt prevazute in contractul-cadru.
Cuantumul acestei sume si valoarea serviciilor medicale vor fi stabilite ulterior, prin Contractul-cadru privind acordarea asistentei medicale, cu precizarea ca, in cursul unui an,
suma perceputa drept coplata nu poate depasi a douasprezecea parte din valoarea veniturilor nete anuale realizate. Potrivit expunerii de motive,
tichetul va reprezenta o suma de bani,
in limita a cel mult 600 de lei pe an calendaristic pe care pacientul o va plati pentru consultatii, spitalizari, analize de laborator sau investigatii. Peste aceasta suma, orice act medical va fi gratuit.
“Dupa atingerea sumei maxime privind coplata pe asigurat pe an calendaristic, serviciile medicale pentru care se incaseaza coplata sunt acordate fara coplata”, se mai prevede in actul normativ.
In acelasi timp
se prevede ca, de la costurile coplatii, sa fie scutiti:
• Pensionarii cu venituri de cel mult 700 lei/luna;
• Copiii cu varsta de pana la varsta de 18 ani, dar si tinerii cu varsta cuprinsa intre 18 ani si 26 de ani care nu beneficiaza de niciun venit;
• Bolnavii inclusi in programele nationale de sanatate, pentru programele aferente bolii de baza, daca nu realizeaza venituri din munca.
In acelasi timp,
prin contractul-cadru se va stabili si data aplicarii coplatii.
Totusi, proiectul de Ordin pentru aprobarea Normelor metodologice a Contractului-cadru pe anul 2012, aflat in dezbatere publica pe site-ul CNAS, nu cuprinde inca dispozitii privind coplata in sistemul asigurarilor sociale de sanatate.
Totodata, in noua lege se prevede posibilitatea ca
toate costurile generate de coplata sa fie suportate de asigurarile voluntare de sanatate de tip complementar.
Legea este prezentata in fisier atasat.
Comentarii articol (57)