Comisia Europeana a decis rambursarea platilor pentru programul operational regional (POR), gestionat de Ministerul Dezvoltarii, pentru care s-au alocat aproape 3,8 miliarde euro, in intervalul 2007-2013. Totodata, pana la sfarsitul anului 2011, se vor achita platile pentru facturile eligibile in valoare de peste 200 milioane de euro, informeaza un comunicat de presa al Ministerului Dezvoltarii (MDRT).
Potrivit ministerului, Comisia Europeana a decis reluarea rambursarii cheltuielilor eligibile catre beneficiarii proiectelor din cadrul Axei 2 a Programului Operational Regional, sistate in iunie 2011. Decizia vine ca urmare a indeplinirii, de catre Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, a tuturor recomandarilor si cerintelor Comisiei Europene, precum si a respectarii angajamentului luat de a opera modificari in sistemul de management si control, inclusiv intarirea atributiilor de control in domeniul achizitiilor publice a Autoritatii de Management a POR.
"Provocarea noastra este ca, dupa aceasta decizie, pana la sfarsitul anului sa reusim sa facem platile pentru acele facturi verificate si declarate eligibile, dar care nu au fost trimise spre decontare la Bruxelles, pe perioada in care aceasta operatiune a fost intrerupta. Este vorba despre peste 200 milioane de euro pe care sperãm sa-i infuzam in economia reala pana la sfarsitul anului", a declarat ministrul Elena Udrea.
Aproape 3,8 miliarde euro pentru POR
Suma alocata pentru programul operational regional (POR) in intervalul 2007-2013 este de aproape 3,8 miliarde euro. In acelasi timp, pana la 30 noiembrie 2011, pentru acest program au fost depuse aproape 8.000 de proiecte in valoare totala de peste 53 miliarde lei. Totodata, numarul proiectelor aprobate a fost de 2.773, iar al celor semnate de 2.340, mai precizeaza ministerul.
Rata de absorbtie calculata in functie de platile interne catre beneficiari a fost de 24,49% la 30 noiembrie 2011, iar rata de absorbtie calculata in functie de platile intermediare de la Comisia Europeana a fost de 7,37%.
Atunci cand Comisia Europeana a sesizat existenta unor nereguli la procedurile de achizitii publice derulate de catre beneficiarii Axei 2 a Programului Operational Regional, autoritatile de la Bruxelles au intrerupt temporar plata facturilor inregistrate pe aceasta axa.
Pentru deblocarea platilor de catre Comisia Europeana, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului a verificat toate achizitiile publice derulate de catre beneficiari in cadrul Axei 2 a POR, iar acolo unde a fost cazul s-au aplicat si corectii financiare, in functie de natura neregulilor gasite. MDRT, in calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operational Regional, va aplica in continuare, cu rigurozitate, corectii financiare conform OUG 66/2011 privind prevenirea, constatarea si sanctionarea neregulilor aparute in obtinerea si utilizarea fondurilor europene si/sau a fondurilor publice nationale aferente acestora, ori de cate ori va fi cazul.
Totodata, datorita modificarilor operate, MDRT/AM POR va efectua toate verificarile ex-post pentru proiectele finantate prin program. Pentru a evita conflictele de interese a fost introdusa obligatia depunerii unor declaratii pe proprie raspundere din partea beneficiarilor si a fost incheiat un protocol cu Agentia Nationala de Integritate, singura entitate nationala care poate verifica conflictul de interese.
Rambursarea de plati, sistata din cauza unor nereguli
Comisia Europeana a intrerupt rambursarile pentru axa prioritara 2 din POR, in iunie 2011, din cauza unor nereguli constatate, in cursul unui control anual, pe zona de achizitii publice.
In iulie 2011, Romania a decis sa suspende transmiterea declaratiilor de cheltuieli spre rambursare catre Comisia Europeana pentru toate programele operationale, pana la oferirea unor argumente suficiente privind legalitatea si corectitudinea sistemului de verificare, management si control a achizitiilor publice, potrivit unui comunicat de presa al Ministerului Afacerilor Europene (MAEur). Aceasta hotarare a fost luata de autoritatile romane intrucat semnale privind suspiciuni de nereguli in domeniul achizitiilor publice au fost identificate si pe alte programe operationale.
Ministerul mai precizeaza ca, la sfarsitul lunii iulie 2011, Comisia Europeana a cerut partii romane sa indeplineasca o serie de conditionalitati la nivelul sistemului de management si control care sa ofere garantii suficiente privind credibilitatea acestuia.
La 31 octombrie 2011, Ministerul de resort a transmis Comisiei Europene informatiile referitoare la indeplinirea conditiilor pentru reluarea rambursarilor de plati de la Comisia Europeana pentru proiectele finantate din instrumentele structurale. Mai mult decat atat, datele furnizate atestau atat remedierea de catre partea romana a problemelor identificate de auditorii CE in sistemul de achizitii publice, cat si reverificarea achizitiilor publice din proiectele deja derulate.
Potrivit sursei citate, platile interne nu au fost intrerupte nici un moment, astfel incat sa nu fie afectata derularea proiectelor.
Comentarii articol (1)