In luna august a acestui an, Ionescu si Sava a decis sa inceapa procesul de rebranding alaturi de WOPA, fiind realizat in acest sens un audit de imagine la care au participat atat avocatii firmei de avocatura, cat si clientii acestora.
“Prin procesul de rebranding, marcam trecerea intr-o noua etapa de dezvoltare si consolidare a culturii organizationale prin intarirea valorilor care au facut din Ionescu si Sava o companie de renume in randul caselor de avocatura din Romania”, declarat Radu Ionescu, Managing Partner al Casei de Avocatura Ionescu si Sava, in cadrul unei conferinte de presa care a avut loc luni.
Potrivit sursei, prin procesul de rebranding, s-a urmarit atat dezvoltarea business-ului, cat si crearea unui mijloc de a comunica valorile si cultura organizatiei si a definirii directiei de viitor. Astfel, rezultatul este o imagine simpla, in linie cu comunicarea si rigorile pietei de avocatura, dar care reflecta noua pozitionare si succesul unui business creat prin munca, profesionalism si integritate, reunind intr-o singura entitate valoarea trecutului si directiile de viitor.
„Ca element central, a fost aleasa sfera, simbol al integrarii, care sa reflecte viziunea completa asupra nevoilor si business-ului clientilor, abordarea comprehensiva a proiectelor si modul firesc de relationare cu clientii: atat la nivel profesional, cat si uman. Ca valori inscrise in simbol, au fost evidentiate valorile de baza ale brandului: Competenta, Entuziasmul, Creativitatea, Spiritul de echipa si Integritatea”, se arata in documentul de presa remis catre AvocatNet.ro.
„Am convingerea ca acest demers va sustine planurile noastre si va aduce companiei noastre beneficii de imagine, care vor contribui la dezvoltarea business-ului”, a mai adaugat Radu Ionescu.
Totodata, in cadrul conferintei de luni, partenerii de la Ionescu si Sava au anuntat crearea Casei de Insolventa Ionescu si Sava. Acest pas reprezinta, potrivit avocatilor, intregirea fireasca a portofoliului de servicii complementare, cresterea echipei, a serviciilor si a portofoliului de clienti si dezvoltarea unei viziuni care sa sustina planurile de viitor. De asemenea, pana la jumatatea anului urmator, Ionescu si Sava intentioneaza sa infiinteze si un departament de taxe.
Ionescu si Sava, SCA, a fost infiintata in 2005 de o echipa de avocati cu experienta in cadrul unora dintre firmele de avocatura de renume din Romania. Intr-un timp relativ scurt, Ionescu si Sava a castigat o reputatie solida pe piata avocaturii din Romania, prin serviciile juridice de calitate, intelegerea profunda a nevoilor si business-ului clientilor si prin disponibilitate si eficienta. De la infiintarea sa, Ionescu si Sava a asistat si continua sa asiste clienti de prima marime cu activitate in domenii precum industria farmaceutica, auto, banci si servicii financiare, dezvoltare imobiliara sau productie industriala. Ariile de expertiza ale echipei includ litigii, insolventa, drept fiscal, drept bancar, dreptul concurentei, fuziuni si achizitii.
Comentarii articol (0)