Dreptul la viata. Ce obligatii are statul fata de noi din acest punct de vedere?

Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Recunoasterea dreptului la viata in jurisprudenta CEDO

In primul rand, Conventia Europeana a Drepturilor Omului nu reprezinta, neaparat, un cadru normativ dupa care ne judecam exclusiv in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Conform art. 11 din Constitutia Romaniei, Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, iar in virtutea art. 20, daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.

Dar ce inseamna pentru justitiabil aceste prevederi? Putem spune ca, in lupta pentru dreptate, inclusiv in fata instantelor romane, Conventia reprezinta un drept intern prioritar in aplicare, putand fi folosita, ca norma de drept, atat in aparare, cat si ca temei al formularii unor actiuni. Este un scut si, totodata, o arma.
Prevederile Conventiei Europene

Dreptul la viata - Articolul 2:
1. Dreptul la viata al oricarei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzata cuiva in mod intentionat, decat in executarea unei sentinte capitale pronuntate de un tribunal cand infractiunea este sanctionata cu aceasta pedeapsa prin lege.
2. Moartea nu este considerata ca fiind cauzata prin incalcarea acestui articol in cazurile in care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesara la forta:
a. pentru a asigura apararea oricarei persoane impotriva violentei ilegale;
b. pentru a efectua o arestare legala sau a impiedica evadarea unei persoane legal detinute;

Protocolul nr. 6 la Conventia pentru apararea Drepturilor Omuluisi a Libertatilor fundamentale, privind abolirea pedepsei cu moartea:

Articolul 1. Abolirea pedepsei cu moartea
Pedeapsa cu moartea este abolita.
Nimeni nu poate fi condamnat la o asemenea pedeapsa si nici executat.

Conform interpretarii CEDO, referitor la protejarea dreptului la viata, au fost nuantate trei obligatii distincte.
1. Obligatia Statului de a nu folosi forta letala in mod excesiv

Aceasta obligatie reglementeaza conduita Statului prin agentii sai, utilizarea fortei letale de catre Stat fiind prohibita, cu exceptia cazurilor de stricta necesitate.

Astfel, in Cauza Nachova si altii contra Bulgariei, CEDO a constatat ca exista violarea dreptului la viata atunci cand sunt impuscate mortal persoane ce se sustrag arestarii sau sunt in stare de evadare, daca acestea nu au fost condamnate pentru infractiuni violente, nu sunt agresive, ori inarmate. Dreptul bulgar prevedea posibilitatea folosirii fortei letale fara a tine cont de periculozitatea in concret a celor care se sustrageau de la arestare sau evadau. Mai mult decat atat, in cazul Nachova, agentii de politie au folosit arme de asalt automate, desi aveau in dotare si pistoale obisnuite. Avand in vedere ca recurgerea la astfel de masuri nu era necesara, a fost constatata violarea dreptului la viata.

Altfel spus, Statul poate uza de forta letala, dar exclusiv in situatia in care este realmente necesar si nu exista o alta optiune.

2. Obligatia Statului de a a desfasura o ancheta eficace in cazul uciderii.

Indiferent de autor - agentii oficiali sau terte persoane - Statul este obligat sa desfasoare o ancheta eficace in cazul uciderii.

Una dintre cele mai relevante hotarari o reprezinta Cauza Ramsahai si altii contra Olandei. In aceasta cauza se evidentiaza, poate, cel mai bine obligatiile Statului fata de dreptul la viata, fiind aratate atat obligatia negativa, de a nu ucide, cat si cea pozitiva, de a desfasura o investigatie eficace.
In cauza Ramsahai, o persoana a fost impuscata mortal de catre un politist dupa ce, in prealabil, aceasta, impreuna cu sotia sa, au furat un scuter si au utilizat o arma de foc impotriva politistilor aflati in urmarirea lor. Schimbul de focuri s-a produs la imobilizarea acestora la un baraj rutier, iar forta letala a fost utilizata numai dupa ce viata politistilor fusese pusa in pericol.

In acest context, CEDO a remarcat utilizarea fortei in stricta necesitate, neexistand violarea Articolului 2 sub aspect material.

Sub aspect procedural, insa, desi in cursul anchetei probele au fost administrate corespunzator, iar concluzia de achitare a politistilor a fost corecta, modul general in care respectiva cercetare s-a desfasurat nu a indeplinit criteriile dorite de nepartinire si obiectivitate, mare parte a anchetei fiind efectuata de colegi ai politistilor. A existat, deci, o violare a Art. 2 al Conventiei sub aspect procedural.

Anterior, CEDO, in Hotararea De Cubber, enuntase: justitia nu trebuie doar facuta, ci este necesar a fi vazuta ca este facuta.

3. Obligatia Statului de a nu permite uciderea, prin lipsa de diligente.
Cauza Maiorano c. Italiei, 15 decembrie 2009, 28634/06. In 1976, dl. Izzo a fost condamnat la detentiune pe viata pentru savarsirea mai multor infractiuni: privarea de libertate, viol, si torturarea a doua femei si uciderea uneia dintre ele. Sub orice fel de standarde, dl. Izzo reprezenta un infractor deosebit de periculos.

Totusi, in anul 2004, desi fusese sanctionat in mod repetat pentru incidente produse in penitenciar, dl. Izzo a beneficiat de o forma mai stricta de eliberare conditionata: semi-libertatea. Dl. Izzo urma sa desfasoare o activitate la asociatia Citta futura, dupa un orar prestabilit., si sa urmeze anumite reguli, printre care interdictia de a avea legaturi cu recidivisti.

In timpul acestei comutari a pedepsei, dl Izzo a incalcat toate conditiile punerii in libertate, si, intr-un final, s-a descoperit ca a violat si ucis doua femei, incercand sa si distruga cadavrele lor.

In analizarea cauzei, CEDO a observat ca Statul Italian avea toate datele necesare pentru a respinge cererea de liberare a d-lui Izzo, iar mecanismul justitiei italiene a acordat preferinta unei posibile reintegrari sociale a d-lui Izzo in detrimentul portejarii intereselor societatii.

Astfel, a fost violat dreptul la viata, sub acest aspect, neindeplinindu-se indatorirea de a proteja viata, impusa de Art. 2 din Conventie.

Posibilitatea introducerii unei actiuni civile direct in contra Statului Roman

Precum am aratat anterior, Conventia Europeana reprezinta un drept intern prioritar in aplicare.

In paralel sau independent de finalizarea unei proceduri penale in contra vinovatilor, in cazul lipsei de diligente care a avut consecinta uciderea unei persoane, Statul poate fi raspunzator pentru violarea Articolului 2 al Conventiei.

In acest sens, nimic nu interzice introducerea, in cazul respectiv, a unei actiuni directe in contra Statului Roman, pentru nerespectarea dreptului la viata decurgand din cele trei obligatii derivate din acesta. Astfel, in cazul incalcarii dreptului la viata de catre Stat, in oricare dintre ipostazele descrise anterior, o actiune directa contra Statului ar putea fi admisibila.

Mai mult decat atat, o asemenea actiune, avand un caracter civil, s-ar putea finaliza mai repede decat prin constituirea ca parte civila in cadrul unui proces penal. Nu in ultimul rand, pretentiile civile decurgand din violarea Art. 2 sunt scutite de la plata taxelor de timbru.

In acest sens, Legea 146/1997 prevede, la art. 15, ca sunt scutite de taxe judiciare de timbru actiunile si cererile, inclusiv cele pentru exercitarea cailor de atac, referitoare la stabilirea si acordarea despagubirilor civile pentru pretinse incalcari ale drepturilor prevazute la art. 2 si 3 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ratificata prin Legea nr. 30/1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994, cu modificarile ulterioare.