Ion Capdefier va activa in cadrul Tuca Zbarcea & Asociatii Tax in calitate de consilier of-counsel si va avea un aport considerabil in dezvoltarea practicii diviziei de consultanta fiscala.
Cu o cariera de peste 35 de ani in domeniul economic si o experienta de peste 20 de ani in domeniul fiscal in calitate de Director General in Ministerul Finantelor Publice si ANAF, Ion Capdefier a contribuit la formarea primei generatii de consultanti fiscali din Romania. Totodata, el detine o activitate de succes in ceea ce priveste solutionarea contestatiilor si derularea altor activitati de contencios administrativ fiscal.
„Experienta vasta a domnului Ion Capdefier in domeniul fiscal in institutiile statului va fi cu siguranta un atu important pentru clientii nostri, care vor beneficia de solutii concrete privind gestionarea sarcinilor fiscale si o perspectiva clara asupra diverselor probleme de procedura fiscala ce pot aparea in relatia contribuabililor cu institutiile statului”, a declarat Alexandru Cristea, Tax Partner in cadrul Tuca Zbarcea & Asociatii Tax.
In perioada 1993-2010, Ion Capdefier a ocupat functia de Director General in cadrul Directiei Generale de Solutionare a Contestatiilor din Ministerul Finantelor Publice si ANAF. Intre 1990-1993, el a fost Inspector in cadrul Directiei Generale de Solutionare a Contestatiilor din Ministerul Finantelor Publice si a activat ca Economist in cateva intreprinderi bucurestene timp de 14 ani.
Tuca Zbarcea & Asociatii Tax este divizia specializata in acordarea de servicii de consultanta fiscala ce opereaza ca entitate afiliata firmei de avocatura Tuca Zbarcea & Asociatii, fiind infiintata in martie 2012. Consultanta fiscala intregeste o paleta de servicii existente, clientii beneficiind de o viziune unitara, integrata, asupra diverselor problematici juridice si de natura fiscala si de garantia aceluiasi standard de calitate a serviciilor Tuca Zbarcea & Asociatii.
Comentarii articol (0)