Conform prevederilor legale in vigoare, Regia Autonoma Monitorul Oficial pune la dispozitia cetatenilor Monitorul Oficial in format electronic, ce poate fi accesat gratuit, pe internet, timp de 10 zile de la publicarea respectivelor acte. Dupa cele 10 zile, actele pot fi consultate contra cost.
Totusi, un proiect legislativ prevedea ca unele acte sa fie accesate gratuit si permanent pe internet, mai precis actele publicate in Partea I si Partea a II-a din MO. In schimb, celelalte parti ale MO urmau sa pastreze acelasi regim ca si pana acum, adica sa fie disponibile gratuit pe internet timp de doar 10 zile de la publicare.
Este vorba despre proiectul de lege pentru modificarea si completarea Legii nr.202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al Romaniei, initiat de 5 senatori PNL, PSD si UDMR, ce si-a incetat recent procedura legislativa prin respingere definitiva de catre Camera Deputatilor.
Propunerea a fost adoptata tacit de Senat, prin implinirea termenului de adoptare tacita, la 11 octombrie 2012. In schimb, deputatii au dat un vot negativ, astfel ca in 16 aprilie au respins documentul cu 256 voturi "pentru" respingere si 62 "impotriva".
In consecinta, proiectul de lege si-a incetat traseul legislativ in Parlamentul Romaniei, intrucat Camera Deputatilor a fost camera decizionala. Pentru ca prevederile cuprinse sa se aplice, proiectul ar trebui sa parcurga din nou procedura legislativa si sa fie aprobat de cele 2 camere.
Ce prevedea proiectul?
Conform proiectului de act normativ, actele publicate in Partea I si Partea a II-a din Monitorul Oficial urmau sa fi disponibile gratuit si permanent pe internet, in conditiile in care, in prezent, ele pot fi accesate doar timp de 10 zile de la publicare.
"La momentul actual nu exista nicio institutie publice de consultanta legislativa care, prin birouri teritoriale si publicatii, sa faca posibila cunoasterea legii de catre orice persoana. Astfel, este necesar sa se intervina legislativ, pentru a modifica legea de organizare a Monitorului Oficial, in sensul de a pune la dispozitia tuturor cetatenilor, gratuit pe internet, in format electronic, in varianta pentru citire, in mod permanent", aratau initiatorii in expunerea de motive.
In acelasi timp, senatorii sustineau ca trebuie sa se reglementeze si publicarea gratuita si permanenta si a acelor acte normative – ordine, circulare – cu aplicabilitate restransa si numar mare de pagini emise de diverse institutii din cadrul administratiei publice central.
In momentul de fata, aceste acte sunt anuntate in MO, Partea I, si se publica separat in sectiunea Partea I bis, ce poarta acelasi numar de aparitie.
O alta modificare inclusa in proiectul de act normativ consta in introducerea unui termen de 3 zile lucratoare pentru publicarea in Monitorul Oficial, Partea I si Partea a II-a, de la primirea actelor de catre Monitorul Oficial.
Puteti urmari AICI traseul legislativ al proiectului de lege.
Comentarii articol (47)