ACCES GRATUIT
Astazi se incheie cursurile pentru elevii care vor sustine bacalaureatul anul acesta
Vineri, 1 iunie, este ultima zi de scoala pentru elevii claselor a XII-a si a XIII-a, acestia urmand sa intre in febra examenului de bacalaureat pe data de 11 iunie, cand se desfasoara prima proba. Pana acum, peste 330.000 de elevi s-au inscris pentru a sustine examenul de bacalaureat, informeaza Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS).
Articolul continuă mai jos
Potrivit
Ordinulului MECTS nr. 5.218/2012 privind organizarea si desfasurarea examenului de bacalaureat – 2012, prima sesiune a examenului de bacalaureat din 2012 se desfasoara in perioada 28 mai – 13 iulie, iar numarul celor inscrisi este de 334.836 de elevi. Pana acum, au avut loc
inscrierile candidatilor, in perioada 28 – 30 mai, iar
vineri, 1 iunie, se incheie cursurile pentru elevii claselor a XII-a si a XIII-a.
Potrivit MECTS, examenul de bacalaureat de anul acesta se va desfasura la fel ca cel din 2011, baza legala fiind Metodologia de organizare si desfasurare a examenului de bacalaureat – 2011, publicata in
Monitorul Oficial in 25 ianuarie 2011.
Astfel, incepand cu
data de 11 iunie, elevii vor sustine probele de examen, dupa cum urmeaza:
- 11 - 13 iunie: Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana;
- 13 - 15 iunie: Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba materna;
- 18 - 22 iunie: Evaluarea competentelor digitale;
- 25 - 27 iunie: Evaluarea competentelor lingvistice intr-o limba de circulatie internationala;
- 2 iulie: Limba si literatura romana – proba scrisa;
- 3 iulie: Limba si literatura materna – proba scrisa;
- 4 iulie: Proba obligatorie a profilului – proba scrisa;
- 6 iulie: Proba la alegere a profilului si specializarii – proba scrisa;
- 8 iulie: Afisarea rezultatelor;
- 9 iulie: Depunerea contestatiilor;
- 10 -12 iulie: Rezolvarea contestatiilor;
- 13 iulie: Afisarea rezultatelor finale.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)