Formularul 092 este cel corespunzator Declaratiei de mentiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA, care utilizeaza trimestrul calendaristic ca perioada fiscala si care efectueaza o achizitie intracomunitara taxabila in Romania.
Acesta trebuie depus de contribuabilii inregistrati in scopuri de TVA care utilizeaza ca perioada fiscala trimestrul calendaristic si care au efectuat, in luna mai 2012, o achizitie intracomunitara taxabila in Romania, fiind astfel obligati sa-si modifice perioada fiscala, devenind platitori de TVA lunar.
Potrivit ANAF, formularul 092 trebuie depus la organul fiscal competent, in termen de maximum 5 zile lucratoare de la finele lunii in care intervine exigibilitatea achiziþiei intracomunitare. Asadar, pentru operatiunile aferente lunii noiembrie, formularul trebuie depus pana vineri, 8 iunie 2012 ( luni, 4 iunie a fost zi nelucratoare).
Pentru persoanele impozabile care utilizeaza trimestrul calendaristic ca perioada fiscala si care efectueaza o achizitie intracomunitara de bunuri taxabila in Romania, perioada fiscala devine luna calendaristica incepand cu:
- prima luna a unui trimestru calendaristic, daca exigibilitatea TVA aferente achizitiei intracomunitare de bunuri intervine in aceasta prima luna a respectivului trimestru;
- a treia luna a trimestrului calendaristic, daca exigibilitatea taxei aferente achizitiei intracomunitare de bunuri intervine in a doua luna a respectivului trimestru. Primele doua luni ale trimestrului respectiv vor constitui o perioada fiscala distincta, pentru care persoana impozabila va avea obligatia depunerii unui decont de TVA;
- prima luna a trimestrului calendaristic urmator, daca exigibilitatea taxei aferente achizitiei intracomunitare de bunuri intervine in a treia luna a unui trimestru calendaristic.
Contribuabilii care se regasesc in aceasta situatie, adica sunt obligati sa isi schimbe perioada fiscala conform prevederilor anterioare, vor utiliza ca perioada fiscala luna calendaristica atat pentru anul curent, cat si pentru anul urmator, potrivit art. 156 1 din Codul Fiscal.
Insa, acelasi articol din Codul Fiscal stabileste ca, daca in cursul anului urmator nu efectueaza nicio achizitie intracomunitara de bunuri, ele pot reveni la trimestrul calendaristic drept perioada fiscala. In acest sens, trebuie sa depuna, pana la data de 25 ianuarie inclusiv, declaratia de mentiuni in care sa precizeze cifra de afaceri din anul precedent, obtinuta sau, dupa caz, recalculata.
Descarca declaratia 092 din fisierul atasat!
Cele mai importante prevederi referitoare la perioada fiscala a TVA au fost tratate de AvocatNet.ro aici.
Comentarii articol (0)