Noua reglementare transpune Directiva Consiliului nr. 81/2004/EC din 29 aprilie 2004 privind permisul de rezidenþã eliberat cetãþenilor þãrilor terþe care sunt victime ale traficului de fiinþe umane sau celor care au fost subiectul unei acþiuni pentru facilitarea imigraþiei ilegale, care coopereazã cu autoritãþile competente. Legislaþia þine cont ºi de Convenþia Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinþe umane, încheiatã la Varºovia la 16 mai 2005 ºi semnatã de România.
Ordonanþa de urgenþã adoptatã majoreazã cuantumul pedepsei pentru infracþiunile privind traficul de minori, indiferent de vârsta victimei.
Astfel, recrutarea, transportarea, transferarea, gãzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatãrii acestuia, constituie infracþiune de trafic de minori ºi se pedepseºte cu închisoare de la 5 la 15 ani (faþã de 3 la 12 ani) ºi interzicerea unor drepturi. Dacã aceastã faptã este sãvârºitã prin ameninþare, violenþã sau alte forme de constrângere, prin rãpire, fraudã ori înºelãciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apãra sau de a-ºi exprima voinþa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obþinerea consimþãmântului persoanei care are autoritate asupra minorului, pedeapsa este închisoare de la 7 la 18 ani ºi interzicerea unor drepturi. Dacã toate aceste fapte sunt sãvârºite de mai multe persoane pedeapsa este închisoare de la 7 la 18 ani, iar dacã integritatea corporalã ºi sãnãtatea victimei a fost vãtãmatã grav, pedeapsa este închisoare de la 10 la 20 de ani ºi interzicerea unor drepturi. De asemenea, dacã faptele au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoare de la 15 la 25 de ani ºi interzicerea unor drepturi.
În acest fel, se face o diferenþiere între pedepsele pentru infracþiunile privind traficul de minori ºi traficul de persoane propriu-zis, care aveau aceleaºi limite.
Este instituitã ºi o clauzã de reducere a pedepsei, în condiþiile în care persoanele care deþin informaþii decisive cu privire la sãvârºirea unor astfel de infracþiuni le furnizeazã organelor judiciare.
Conform actului normativ adoptat, un strãin despre care existã motive serioase sã se considere cã este victimã a traficului de persoane poate beneficia de o perioadã de recuperare ºi reflecþie de pânã la 90 de zile pentru a se reface, a ieºi de sub influenþa fãptuitorilor ºi de a lua o decizie în cunoºtinþã de cauzã privind cooperarea cu autoritãþile competente. În acest timp, li se poate acorda permis de ºedere temporarã pe teritoriul României.
Este introdusã o agravantã suplimentarã celor deja instituite prin Legea nr. 678/2001, respectiv sãvârºirea infracþiunii de trafic de persoane de cãtre un funcþionar public, în exerciþiul atribuþiilor de serviciu – care se pedepseºte cu închisoare de la 5 ani la 15 ani ºi interzicerea unor drepturi.
De asemenea, sunt instituite condiþii alternative ºi nu cumulative, raportat la exploatarea muncii unei persoane, în sensul cã, prin exploatarea unei persoane se înþelege „executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forþat sau cu încãlcarea normelor legale privind condiþiile de muncã, salarizare, sãnãtate ºi securitate”.
Comentarii articol (0)