Intre timp si nicovala - sau despre cum stabileste un angajator programul de lucru corect

Timpul de munca vs. timpul de odihna. Cum stabillim proportiile corecte?

"Cred ca este mai corect sa avem in vedere regula celor “3 opt”, retinuta in doctrina romaneasca si internationala a dreptului muncii – 8 ore pentru munca, 8 pentru odihna, iar 8 pentru timpul liber, personal. Sunt momente cand, pentru a obtine un anumit rezultat, cele 8 ore de odihna se suprapun cu cele 8 pentru timpul liber, insa acestea trebuie limitate la perioade foarte scurte, exceptionale, care trebuie corectate cat de curand posibil, deci in nici un caz transformate intr-o uzanta a muncii, considera Anamaria Corbescu, senior associate la casa de avocatura Salans. (foto stanga)

Atunci cand configureaza programul de lucru al salariatilor, angajatorii trebuie sa aiba in permanenta acest principiu in minte si sa respecte limitele foarte clare impuse de legislatie, atrage atentia avocatul de la Salans.

Astfel, durata maxima legala a timpului de munca nu poate depasi 48 de ore pe saptamana, inclusiv orele suplimentare, decat in mod exceptional. Salariatii au dreptul, intre doua zile de munca, la un repaus care nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive si, intotdeauna, durata zilnica a timpului de munca de 12 ore va fi urmata de o perioada de repaus de 24 de ore.

Program de lucru inegal?

In cazul programelor inegale, numarul de ore lucrate zilnic sau saptamanal sau in alta unitate de referinta de timp fluctueaza.

Potrivit Aneimaria Corbescu, modul concret de stabilire a programului de lucru inegal in cadrul saptamanii de lucru de 40 de ore, precum si in cadrul saptamanii de lucru comprimate, va fi negociat prin contractul colectiv de munca la nivelul angajatorului sau, in absenta acestuia, va fi prevazut in regulamentul intern.

Este important de stiut ca programul de lucru inegal poate functiona numai daca este specificat expres in contractul individual de munca.

De asemenea, potrivit avocatului de la Salans, Codul Muncii permite si crearea unor programe individualizate, in raport de nevoile activitatii sau ale unor salariati, insa doar cu acordul sau la solicitarea acestora.

Programele individualizate de munca presupun un mod de organizare flexibil a timpului de munca. Durata zilnica a timpului de munca este impartita in doua perioade: o perioada fixa, in care personalul se afla simultan la locul de munca, si o perioada variabila, mobila, in care salariatii isi aleg orele de sosire si de plecare, cu respectarea timpului de munca zilnic.

„Oricum, in toate situatiile, programul individualizat de munca poate functiona numai cu respectarea in ansamblu a tuturor dispozitiilor privind timpul de lucru”, subliniaza Corbescu.

Dreptul la repaus

Repausul saptamanal se acorda in doua zile consecutive, de regula sambata si duminica, indiferent de numarul mai mare sau mai mic de ore lucrate in zilele „lucratoare” ale saptamanii.

In cazul in care repausul in zilele de sambata si duminica ar prejudicia interesul public sau desfasurarea normala a activitatii, repausul saptamanal poate fi acordat si in alte zile stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil sau prin regulamentul intern.

In situatii de exceptie, zilele de repaus saptamanal sunt acordate cumulat, dupa o perioada de activitate continua ce nu poate depasi 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de munca si cu acordul sindicatului sau, dupa caz, al reprezentantilor salariatilor.

Activitati pregatitoare sau in legatura indirecta cu munca – pot fi asimilat ca timp de munca ?

Timpul de munca este definit in Codul Muncii ca orice perioada in care salariatul presteaza munca, se afla la dispozitia angajatorului si indeplineste sarcinile si atributiile sale, conform prevederilor contractului individual de munca, contractului colectiv de munca aplicabil si/sau ale legislatiei in vigoare.

„Este limpede ca, in acest interval, salariatul nu dispune de timp personal, insa nu este la fel de clar daca timpul aferent unor activitati pregatitoare sau in legatura indirecta cu munca se pot include in timpul de lucru”, este de parere Anamaria Corbescu.

Cu toate acestea, potrivit avocatului de la Salans, literatura de specialitate si practica instantelor si a autoritatilor in acest sens a clarificat unele situatii -- de exemplu, se asimileaza timpului de munca, timpul pentru echipare-dezechipare, pentru pregatirea locului de munca in vederea inceperii activitatii sau pentru deplasarea organizata in cadrul muncii.

“Un criteriu orientativ poate fi lipsa posibilitatii pentru salariat de a isi organiza nestingherit timpul personal, insa astfel de evaluari trebuie facute de la caz la caz, cu atentie si prin interpretarea tuturor imprejurarilor de fapt”, considera specialistul Salans.