Introdusa pentru prima oara in legislatia romaneasca in anul 2007 sub denumirea de taxa de prima inmatriculare, redenumita ulterior taxa de poluare, reglementata atat prin legi, cat si prin ordonante de guvern, taxa auto a iscat inca de la inceput numeroase controverse.
Articol scris de Carmen Diaconu, Avocat
Desi de la momentul introducerii ei si pana in prezent aceasta taxa a suferit modificari in ceea ce priveste denumirea si modalitatea de
reglementare,
taxa auto a fost si continua sa ramana o taxa care contravine dispozitiilor comunitare, statul roman avand obligatia ca, intr-un final, sa se alinieze dispozitiilor Comunitatii Europene si
sa elimine definitiv aceasta taxa.
Taxa de poluare a fost introdusa in legislatia romaneasca prin Codul Fiscal, la 1 ianuarie 2007, sub denumirea de “taxa de prima inmatriculare” (taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, prevazuta de art. 2141-2143 Cod Fiscal). Aceasta taxa speciala nu era perceputa pentru autoturismele deja inmatriculate in Romania, stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind perceputa numai pentru autoturismele inmatriculate in celelalte state comunitare si reinmatriculate in Romania, dupa aducerea acestora in tara. Instantele romane s-au pronuntat inca de la inceput in sensul ca aceasta taxa este nelegala in lumina prevederilor art. 90 din Tratatul Comunitatii Europene, care prevede ca “niciun stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decat cele care se aplica direct sau indirect, produselor nationale similare”.
Aceasta prima varianta a taxei auto si-a atras imediat dezaprobarea Comisiei Europene care a declansat in martie 2007 procedurile legale impotriva Romaniei din cauza acestei taxe. Comisia a cerut expres modificarea sistemului de taxare a autovehiculelor, argumentand ca reglementarile actuale sunt discriminatorii in cazul autoturismelor second-hand importate din alte state ale blocului comunitar.
Avand in vedere recomandarile Comisiei Europene, la inceputul anului 2008 Guvernul a discutat noua varianta a taxei auto care includea in formula de calcul emisiile poluante si a aprobat-o in 21 aprilie 2008 (Ordonanta nr. 50/2008). Aceasta noua versiune a taxei auto a intrat in vigoare la 1 iulie 2008 sub numele de taxa de poluare pentru autovehicule.
Desi prin Ordonanta de urgenta nr. 50/2008 au fost abrogate articolele din Codul Fiscal, considerate ca fiind contrare dreptului comunitar, privind instituirea asa zisei “taxe de prima inmatriculare”, noul act normativ nu a facut altceva decat sa redenumeasca taxa, transformand-o in “taxa de poluare”. Astfel, taxa de prima inmatriculare s-a transformat in taxa de poluare, cu o aplicabilitate mai restransa si instituita cu scopul de a taxa poluarea produselor de autoturismele inmatriculate in Romania dupa data de 1 iulie 2008, potrivit criteriilor alese pentru determinarea acestei taxe. Legalitatea celei de a doua variante a taxei de prima inmatriculare a fost transata de Curtea de Justitie a Uniunii Europene, care prin hotararile pronuntate in cauzele Ioan Tatu contra Romaniei si Nisipeanu contra Romaniei a stabilit ca a
doua varianta a taxei, in oricare dintre formele ei, contravine dispozitiilor comunitare.
In fata presiunilor Comunitatii Europene, Guvernul Romaniei abroga Ordonanta de Urgenta nr. 50/2008 si adopta, in schimb,
Legea nr. 9/2012. Noua lege,
nu numai ca nu se coreleaza cu dispozitiile comunitare, insa este discriminatorie, incalcand in mod vadit principiul ”poluatorul plateste”.
Prin raportare la dispozitiile comunitatii europene
taxa auto este considerata nelegala in ceea ce priveste autoturismele second – hand. In ceea ce priveste aplicarea acestei taxe la autoturismele noi, nelegalitatea acesteia rezulta din incalcarea dispozitiilor legale din dreptul intern. In primul rand taxa de poluare astfel cum este reglementata prin Legea nr.9/2012 nu respecta principiul “poluatorul plateste”, deoarece
nu toti cei care polueaza platesc aceasta taxa. Apoi, nu trebuie sa uitam care este rolul si menirea unei taxe, in sensul ca taxa este datorata de un contribuabil pentru serviciul prestat in folosul lui de institutiile statului. Ori, in acest caz, institutiile statului,
fara a indelini un act sau serviciu in folosul cetatenilor, percep o suma de bani cu titlu de taxa. Nu in ultimul rand, discriminarea care se creaza ca urmare a hotararilor judecatoresti pronuntate de instantele de judecata prin care se admit cererile de restituire a taxei de prima inmatriculare achitata pentru autoturismele provenite din spatiul comunitar, fata de persoanele care au inmatriculat autovehicule noi pe acelasi teritoriu al Romaniei.
Concluzia care se despinde este aceea ca dupa aproximativ cinci ani de la introducerea acestei taxe, legiuitorul roman nu a reusit sa gaseasca parghiile legale pentru perceperea acesteia. Indiferent de modalitatea de legiferare,
taxa auto a fost si ramane o taxa care incalca dispozitiile comunitare. Cu toate acestea, statul roman continua sa persevereze in demersul sau ilegal si percepe in continuare aceasta taxa auto, fiind evident ca nu va renunta prea usor la aceasta modalitatea de a aduce bani la bugetul de stat. In opozitie cu puterea executiva, puterea judecatoreasca a retinut inca de la inceput nelegalitatea acestei taxe si, aplicand direct dreptul comunitar, a obligat statul roman sa restituie sumele de bani achitate cu titlu de taxa auto. Prin urmare,
toate persoanele care au achitat taxa auto se pot indrepta impotriva statului roman prin promovarea unei actiuni in fata instantelor de judecata prin care sa solicite restituirea taxei auto.