Potrivit acestui document, CSM a propus in luna iunie modificarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat.
Mai exact, CSM a propus introducerea in cuprinsul Legii avocaturii a prevederii ca, in cazul in care avocatul este impiedicat sa indeplineasca serviciul profesional, isi va asigura substituirea, fiind obligat sa incunostinteze despre aceasta pe clientul sau.
Potrivit Consiliului Superior al Magistraturii, aceasta modificare legislativa se justifica prin faptul ca o cauza importanta care a condus la prelungirea duratei procedurilor este reprezentata de formularea si incuviintarea cererilor de amanare ale inculpatilor sau celorlalte parti, pentru imposibilitatea de prezentare a aparatorilor alesi si neasigurarea substituirii.
"S-a constatat, in acest sens, ca aparatorii invoca, de cele mai multe ori, pentru neasigurarea substituirii , faptul ca partea reprezentata nu a fost de acord cu aceasta, prevalandu-se art. 234 din Statutul profesiei de avocat, care prevad ca avocatul impiedicat sa-si indeplineasca serviciul profesional isi va asigura substituirea daca, in prealabil, obtine acordul clientului sau", explica CSM in adresa trimisa Ministerului Justitiei.