"Am gasit bani pentru ca avem venituri suplimentare si pentru ca realocam din alta parte. Cei de la PDL inchideau Romania la 1 noiembrie", a spus Ponta. El a precizat ca rectificarea bugetara din vara a avut ca obiect acoperirea sumelor necesare pentru a da inapoi banii luati ilegal de Guvernul Boc de la pensionari, in timp ce acum ministerul de Finante a cumulat restantele.
"Acum Ministerul de Finante a strans toate restantele pe care - in special Ministerul Sanatatii - dar vorbim de persoanele cu dizabilitati, autoritatile locale care trebuie sa plateasca insotitorii persoanelor cu dizabilitati, CNADR, acolo unde PDL si-a tot dat contracte si a uitat sa le plateasca. Asiguram functionarea statului", a spus Ponta, adaugand ca suma realocata este in valoarea de 1,3 miliarde de lei.
Premierul Victor Ponta a afirmat ca prioritatea actuala a Guvernului este identificarea fondurilor pentru functionarea spitalelor, plata unei parti din pensii si activitatea Ministerului Administratiei si Internelor, deoarece constructia bugetara nu prevede nicio resursa pentru ultimele 45 de zile ale anului.
"Prioritatea numarul unu in acest moment a Guvernului este finalizarea anului 2012, pentru ca incepand cu 15 noiembrie - asa s-a prevazut anul trecut in buget - nu exista nicio resursa pentru functionarea spitalelor, pentru Ministerul Administratiei si Internelor, pentru o parte din pensii si atunci, profitand de incasari mai bune la buget, un trend care s-a confirmat si in trimestrul III, si rearanjand cheltuielile, prioritatea numarul unu este sa stiu ca pana la 31 decembrie 2012 pensii, salarii, functionarea institutiilor publice si incalzirea putem sa le asiguram, evident cu un buget pentru 2013", a spus Ponta, la emisiunea "Dupa 20 de ani" de la PRO TV.
Sursa: Mediafax
Comentarii articol (0)