Adevarul.ro: Legea energiei scumpeste fortat viata romanilor.
Din cauza restrangerii pietei, impusa prin noua legislatie, electricitatea ii costa tot mai mult pe producatorii de marfuri, obligandu-i sa creasca preturile produselor. Energia electrica inglobata in costul oricarui obiect din jurul nostru (nu doar cea de la priza) se scumpeste nejustificat, pentru ca furnizorii si industriasii nu se mai pot intalni in mod direct, ci sunt obligati sa tranzactioneze curentul pe o piata unica.
Nemtii recunosc: romanii sunt adusi in Germania precum sclavii, scrie capital.ro.
Exploatarea fortei de munca nu este un fenomen nou. Si totuti, tot mai multi est-europeni sunt adusi in Germania precum sclavii. Un semnal de alarma si pentru sindicatele din republica federala, scrie Deutsche Welle. Speranta si promisiunile unor castiguri serioase ii fac pe tot mai multi romani, bulgari sau polonezi sa plece la munca in Germania. Doar ca realitatea de acolo este insa cu totul alta. Conditii dure, inumane, de munca, in schimbul unor salarii mici, nu de putine ori, fara nici un fel de plata.
Romanii, printre cei mai fricosi intreprinzatori din lume. De ce nu stim sa facem afaceri, informeaza dailybusiness.ro.
Doar 17,5% dintre romani se gandesc la perspectiva initierii unei afaceri pe cont propriu in urmatoarele 6 luni. Procentul plaseaza tara noastra pe locul 56 din 59 de tari evaluate si pe ultimul loc in randul tarilor cu economie orientata pe eficienta, potrivit unui studiu al Fundatiei Post-Privatizare (FPP).
Croitoru: Lipsa bugetului pentru 2013 pune pe ganduri investitorii. Creste sau nu impozitul pe venit?, se intreaba evz.ro.
Lipsa unui buget, la sfarsitul lunii octombrie, precum si absenta oricaror elemente privind structura si orientarea sa creaza o stare de incertitudine, inclusiv printre investitorii straini, a spus Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei, in cadrul unei dezbateri publice. "Este o lipsa a societatii romanesti ca, la sfarsitul lunii octombrie, nu avem inca un buget despre care nu stim cum va lucra fata de cresterea economica: ce structura are pe partea de venituri, ce structura are pe partea de cheltuieli", a spus Lucian Croitoru, citat de Agerpres.
Ce protectie iti ofera aurul... financiar?, relateaza romanialibera.ro.
BCR a lansat un certificat care-ti permite sa pariezi pe pretul gramului de aur, cu argumentul ca aurul protejeaza impotriva inflatiei. De fapt, aurul protejeaza doar impotriva haosului. Si asta in prima faza, cat lumea e mai interesata de conservarea valorii economiilor decat de ce pune pe masa. Pretul aurului explodeaza din vreme in vreme cand sentimentul de incertitudine domina. Intre ianuarie 1979-februarie 1980, pe fondul crizei din Iran, pretul aurului urcase de la 240 la 820 dolari/uncia. Dupa care a scazut timp de 20 de ani si s-a intors la 250 dolari in anul 2000.
Devine energia solara mai profitabila decat agricultura? Marii proprietari de terenuri transforma foste ferme in fotovoltaice, titreaza zf.ro.
Culita Tarata si Stefan Poienaru, doi dintre cei mai mari producatori agricoli din Romania, dau primele semen de interes pentru investitiile in energia solara, unul dintre cele mai fierbinti segmente din industria energiei verzi. Cu planurile facute pe hartie ei au inceput deja primele lucrari in teren si urmeaza in urmatoarele luni sa transforme foste ferme agricole in parcuri de panouri fotovoltaice. Cei doi fermieri spun ca urmeaza sa faca pmele livrari de energie in sistem pe parcursul anului viitor.
Comentarii articol (0)