In temeiul art. 12 alin. (3) din Hotararea Guvernului nr. 109/2009 privind organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, al art. 105 alin. (7) si art. 1091 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare,
presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala emite urmatorul ordin:
Art. 1. - Pentru desfasurarea verificarii fiscale si a inspectiei fiscale partiale privind obligatia de stabilire, retinere si plata a impozitului pe venit asupra tuturor persoanelor, indiferent de forma lor de organizare, pe intregul teritoriu al tarii, potrivit titlului VII „Inspectia fiscala”al Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se vor elibera legitimatii de verificare fiscala personalului cu atributii de verificare fiscala, conform modelului prevazut in anexa nr. 1.
Art. 2. - Personalul cu atributii de verificare fiscala cuprinde inspectorii din cadrul aparatului propriu al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, desemnati de conducatorul structurii cu atributii de verificare fiscala sa efectueze verificarea fiscala.
Art. 3. -
(1) Legitimatiile de verificare fiscala prevazute la art. 1 atesta imputernicirea speciala a titularului in fata contribuabilului, ce implica exercitiul autoritatii de stat, acordata pe timpul indeplinirii atributiilor ce ii revin, potrivit titlului VII „Inspectia fiscala” din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare
(2) Legitimatia de verificare fiscala este valabila numai insotita de ordinul de serviciu semnat de conducatorul structurii cu atributii de verificare fiscala.
Art. 4. -
(1) Legitimatiile de verificare fiscala au regim special, sunt nominale si se distribuie de catre Agentia Nationala de Administrare Fiscala
(2) Numerotarea legitimatiilor de verificare fiscala se face de catre Agentia Nationala de Administrare Fiscala, prin repartizarea unei plaje de numere structurii cu atributii de verificare fiscala din cadrul aparatului propriu, conform anexei nr. 2
(3) Legitimatiile de verificare fiscala vor fi semnate de catre
presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala pentru structurile cu atributii de verificare fiscala din aparatul propriu
(4) Distribuirea legitimatiilor de verificare fiscala se efectueaza de Agentia Nationala de Administrare Fiscala, pe baza solicitarilor structurii cu atributii de verificare fiscala
(5) Eliberarea legitimatiilor de verificare fiscala se face de catre conducatorul structurii cu atributii de verificare fiscala, pentru persoanele din subordine, pe baza unei evidente nominale. Modelul evidentei nominale este prevazut in anexa nr. 3
(6) Pierderea sau furtul legitimatiei de verificare fiscala se publica in presa si se anunta directiei emitente in termen de 48 de ore
(7) La data incetarii activitatii, titularul legitimatiei de verificare fiscala va depune legitimatia la organul fiscal emitent, in vederea anularii si consemnarii in evidenta nominala prevazuta la alin. (5).
Art. 5. - Directia verificari fiscale va lua masuri pentru ducerea la indeplinire a prevederilor prezentului ordin.
Art. 6. - Anexele nr. 1-3 fac parte integranta din prezentul ordin.
Art. 7. - Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Art. 8. - Prezentul ordin intra in vigoare in termen de 30 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, ParteaI.
Presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, Serban Pop
Bucuresti, 14 noiembrie 2012.
Nr. 1.751.
Nota AvocatNet.ro: Anexele Ordinului ANAF sunt disponibile in fisierele atasate.
Comentarii articol (0)