AvocatNet.ro va prezinta principalele subiecte dezbatute astazi de presa:
Calendarul PIB-buget sau de ce nu poate avea Guvernul cifrele exacte si la timp, scrie
adevarul.ro.
In fiecare an, Guvernul trebuie sa se prezinte cu bugetul de stat pe anul urmator in conditiile in care nu se cunosc nici cifrele reale privind Produsul Intern Brut pe anul in curs. Astfel ca e nevoit sa recurga la prognoze – supuse, si acestea, revizuirilor. PIB-ul este raportat de Statistica si e anuntat cel mai devreme la 70 de zile dupa incheierea anului la care se refera. Apoi este revizuit in functie de noile date ale acelui an, iar cifra definitiva apare abia dupa 21 de luni.
Capital.ro:
Cum vad specialistii lumea de maine si evenimentele ce o vor schimba.
Ce se va intampla in 2013? Dar in zece ani? Ori in 50 sau 100 de ani? Cei de la BBC au pus cap la cap predictiile oamenilor de stiinta, consultantilor si multor altor specialisti si a intocmic un grafic al lucrurilor la care vom asista in viitor. Cat de pertinente sau nu sunt aceste predictii ramane de vazut. Din rezultatele cercetarilor celor de la BBC, in 2013, sunt sanse mari ca Pinterest sa fie cumparat de Google sau ca poporul chinez sa aiba acces la toate informatiile globale disponibile pe internet.
Misterul timbrului de mediu. Trecem de la taxa auto la impozitul pentru toti soferii?, se intreaba
dailybusiness.ro.
Peste 1 milion de romani cu venituri mici ar putea fi nevoiti sa-si radieze autoturismele daca misteriosul “timbru de mediu” va deveni realitate, estimeaza expertii auto, citati de DailyBusiness.ro. Acestia estimeaza ca noul bir va lua forma unui impozit platit anual de catre toti automobilistii. Intentia Guvernului Ponta 2 de a modifica taxa auto a fostanticipata de DailyBusiness.ro inca de anul trecut. Am scris atunci ca dupa alegerile parlamentare, urmeaza ca autoritatile sa modifice taxa auto pentru ca aceasta incalca legislatia europeana.
Cel mai greu an pentru bugetul USL, titreaza
evz.ro.
Pentru noul Executiv a inceput cea mai difi cila perioada din mandatul de patru ani pe care l-a castigat recent. Finantele vor trebui sa gaseasca bani pentru a achita datorii de peste 3 miliarde de euro. Reactia dura a premierului Victor Ponta la aflarea vestii ca va trebui sa reduca cheltuielile publice cu un miliard de lei, in acest an, dintr- o presupusa eroare a Institutului National de Statistica, este usor de inteles.
40 de ani de injugare a Romaniei la FMI, relateaza
jurnalul.ro.
Reprezentantii Fondului Monetar International (FMI) vor sosi in Romania pe 15 ianuarie, pentru a efectua a saptea si a opta evaluare a acordului stand-by de tip preventiv incheiat cu Romania. Incepand de astazi, Jurnalul National va prezinta in serial istoria Romaniei cu FMI, o analiza realizata de Marian Tudor.
Noul PIB pe 2011 a incurcat socotelile guvernului pentru bugetul din 2013, iar presedintele INS a fost sacrificat, informeaza
zf.ro.
Revizuirea in scadere a Produsului Intern Brut (PIB) pentru anul 2011, cu circa 20 de miliarde de lei, a provocat nemultumire la Guvern, declansand un adevarat conflict cu Institutul National de Statistica (INS), care a dus la demiterea presedintelui institutiei, Vergil Voineagu. Nu este prima data cand cifrele privind PIB-ul aferent unui anumit an se ajusteaza. Si in anii 2008, 2009 si 2010 au existat revizuiri ale PIB semidefinitiv fata de PIB-ul provizoriu, cuprinse intre 7 si 10 mld. lei, insa aceste modificari au fost pozitive, in timp ce pentru 2011 revizuirea PIB a fost in scadere si mult mai consistenta.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)