Mami, si tu o sa mori?

Baietelul prietenei mele are doi ani si tocmai i-a murit bunica, cea mai minunata, mai calda si mai eleganta bunica pe care am cunoscut-o.
Cum sa ii spui unui copil atat de mic ca cineva drag lui s-a dus intr-un loc despre care nimeni nu stie prea multe? Si cum sa ii explici ca de acum incolo o persoana atat de draga si apropiata va disparea pentru totdeauna? Cum sa treci peste durerea sufocanta pentru a gasi creativitatea si resursele necesare pentru a-i vorbi copilului calm si chibzuit?

Prietena mea e fenomenala. Probabil pentru ca a avut o mama fenomenala. Povestea pe care i-a spus-o fiului ei m-a impresionat pana la lacrimi si sunt sigura ca nu ii pare rau ca o scriu aici. E o inspiratie pentru oricine, iar in plus e frumoasa ca o poveste de iubire.

Nono a adormit si – in somn – a facut o magie. S-a transformat intr-un inger minunat, iar acum poate sa fie tot timpul cu noi. O sa ne vada tot timpul, insa trebuie sa stii ca noi nu o mai putem vedea. O putem simti si putem sa ii vorbim de cate ori vrem, pentru ca ne aude.

Asa o poveste frumoasa nu se poate naste decat din iubire. Din iubire enorma pentru mama si cea mai buna prietena care s-a dus, din iubire imensa pentru puiul de om care pierde mult si intelege tot, chiar daca noi nu stim asta. Numai iubirea ne poate aduce in punctul in care transformam lacrimile in povesti cu ingeri care sa poata lumina visele copiilor si amintirile de maine.

Cei care au trecut prin pierderea cuiva drag stiu cat de tare ii marcheaza pe copii moartea. Altfel decat pe noi, pentru ca ei, in functie de varsta, inteleg diferit conceptul de “disparitie pentru totdeauna”. Sensibilitatea lor pune peste orice sentiment o lupa enorma. Distorsionate si gigantice, sentimentele copiilor sunt greu de patruns, greu de descifrat.

Si sa stiti, dragi parinti, ca la un moment dat moartea devine o tema recurenta si angoasanta pentru copii. Pentru toti copiii. Daca baietelul prietenei mele ar fi avut doar cu vreo doi ani mai mult, probabil ca ar fi pus cea mai grea intrebare din lume. Mami, si tu o sa mori?

De ce e aceasta cea mai grea intrebare din lume? Oare pentru ca, desi suntem constienti ca la un moment dat nu vom mai fi, nu vrem sa privim in ochi certitudinea asta? Oare pentru ca atunci cand avem copii moartea e de un milion de ori mai inspaimantatoare? Oare pentru ca nu ne imaginam ca legatura dintre noi si copii ar putea fi vreodata intrerupta de ceva, de orice? Oare fiindca nu stim ce inteleg exact copiii prin “a muri”?

Desi noi, adultii, stim ca moartea e definitiva, sa ne amintim ca pentru copii ea nu are aceeasi valoare. Poate mai intelepti decat noi, copiii nu pot privi moartea ca fiind ireversibila (pana tarziu in copilarie). De aceea, povestile prin care ii ghidam in despartirea de cei dragi n-ar trebui sa fie legate de cuvantul “niciodata”. De-abia intre cinci si noua ani copiii incep sa isi dea seama ca moartea este ceva definitiv, permanent si ca toate fiintele mor la un moment dat. Intre noua ani si adolescenta copiii inteleg cu adevarat ce inseamna moartea, ca este un fenomen ireversibil, inevitabil si ca ei insisi vor muri la un moment dat. Unii dintre ei dezvolta deja idei filozofice cu privire la moarte si viata. In aceasta etapa copiii vor avea nevoie de ajutorul nostru, pentru a le tamadui angoasele. Ei vor vrea sa stie mai mult decat in prima copilarie, vor adanci teme legate de sensul vietii sau de permanenta iubirii. Ne va fi mai greu, avand de raspuns unor intrebari complicate, sau mai usor, vorbind aproape aceeasi limba, de pe taramuri apropiate?

Cred ca e la fel de greu atunci cand ii explicam unui copil de doi ani ca un om drag s-a transformat in inger ca atunci cand ii explicam unui copil de patru ani ca da, chiar si mami va muri candva, desi mai e muuuult pana atunci. Si la fel de greu, probabil, va fi sa cautam impreuna cu copilul nostru adolescent sensul vietii, ajutandu-l sa treaca peste pierderi si despartiri.

Pentru ca, stiti deja, viata e plina de pierderi si despartiri. Aproape la fel de traumatizante ca moartea, mai exista in viata copilului nostru zeci de alte despatiri dureroase. Nu ii putem feri pe copii de viata insasi, dar putem sa le fim alaturi, sa-i ascultam si sa-i intelegm.

Vom avea deseori noi insine mare nevoie de ajutor si sa nu uitam sa il cerem celor de varsta noastra, care ni-l pot oferi. Iar copiilor sa le punem in fata povesti simple, calde, potrivite varstei lor.