De ce nu au copiii nevoie (partea I)

 Iata ce a fost in plus in propria-mi copilarie si, indraznesc sa spun, este in plus si in copilaria copiilor nostri:

1. Nu am avut nevoie de o casa fara fir de praf, cu ferestre “ca lacrima” si in care fiecare lucru este pus perfect la locul sau. Am avut nevoie de o casa in care usa sa fi fost mereu deschisa pentru prietenii mei, chiar daca era dezordine sau nu se mai facuse curatenie generala. Desi mama se temea ca „cealalta mama” va afla ca la noi nu este „muzeu” si ca va fi barfita, adevarul e ca pe noi, copiii, nu ne interesa nici cat negru sub unghie treaba asta. Mi-ar fi prins atat de bine sa am voie sa invit copii acasa, as fi stiu poate mai bine la maturitate sa imi aleg prietenii.

2. Nu am avut niciodata nevoie de mesele traditionale de sarbatori, stiti voi, cele cu toate, dar absolut toate felurile de mancare posibile, gatite de mama serile si noptile de dupa serviciu. As fi avut in schimb nevoie de parinti care sa nu fie atat de obositi in ziua de Paste sau Craciun incat sa zaca la televizor, letargici si sfarsiti. As fi vrut sa mancam paine cu unt, (fie, si cozonac) dar sa iesim in afara orasului sau macar in parc.

3. Nu am avut niciodata nevoie de ore peste ore de meditatii. Nu cred nici ca zecile ore de pictura, muzica, lectura organizata, matematica distractiva, modelaj, teatru etc. cu care tindem sa ocupam fiecare secunda libera a copiilor nostri le vor pava drum de aur in viitor, asa cum ne place sa ne imbatam cu apa rece. Adevarul este ca tot ceea ce ne defineste ca om acum, la maturitate, nu are nicio legatura cu invatarea impusa si institutionalizata, ci cu doza de curiozitate si cu motivatia personala.

4. Nu am avut nevoie de jucariile pe care parintii mei nu le-au avut in copilarie. Nici de papusa Pamela, atat de mare incat o taram prin casa de par, nici de masinutele de curse pe care mi le cumpara tata. Mie imi placea sa citesc. A, si imi doream foarte tare un carucior pentru papusi, „landou”. Nu am avut…

5. Nu am avut nevoie ca acasa sa imi fie “predate” lectii, ca la ora de educatie civica (sau de dirigentie/educatie sexuala). Am avut nevoie de parinti-oameni, nu de parinti-profesori; as fi vrut sa aud cum au trecut ei prin diverse experiente, ce au simtit, cum s-au descurcat, ce simt peste ani despre o anumita situatie.

6. Nu am avut nevoie sa aflu de sute de ori ca parintii mei se sacrifica pentru mine. Asta m-a facut sa traiesc mereu cu un sentiment de vina si sa incerc tot timpul sa ma sacrific si eu, cumva, pentru ei. Oricum, am aflat si singura, meseria asta de parinte inseamna si sacrificiu.

7. Copiii nu au nevoie de cel mai tare animator de petreceri de ziua lor, de cel mai nou si scump loc de joaca sau de cel mai natural tort din lume. De ziua lor, ei au nevoie numai de prieteni, de alti copii care sa le spuna ca sunt importanti in comunitatea din care fac parte; au nevoie de rudele lor, sa stie ca apartin unei familii. Au nevoie sa iti amintesti de o jucarie pe care au vazut-o cu trei luni in urma intr-un magazin si de care nu ai avut bani atunci.

8. L-am intrebat si pe baiatul nostru daca primeste din partea noastra ceva de care nu are nevoie. Mi-a raspuns: „nu am nevoie de asternuturi noi (curate)! Pot dormi si in carpe. Dar imi place atat de mult sa dormi cu mine uneori! Sau macar sa imi mai citesti povesti, chiar daca sunt mare…”

Partea a doua a acestui material o veti putea citi pe AvocatNet.ro sambata viitoare.