Televizorul, un membru al familiei? Sau de ce nu e o idee buna sa existe un TV in camera copilului

Televizorul chiar are efecte negative?

Ma felicit ca nu am televizor pentru ca vad prin ce chinuri trec parintii care, ah, soarta cruda!, au facut greseala sa isi doteze sufrageria si cu magicul emitator de imagini si sunete pe care, odata pornit, parca nimeni nu mai stie sa il opreasca. Diabolicul aparat pare ca se aliaza, rand pe rand cu fiecare membru al familiei, astfel incat mereu e cineva gata sa sara si in foc numai “sa nu oprim televizorul”. Si de ce l-am opri pana la urma? Cui a facut rau vreodata simpatica cutie in fata careia stam cu totii fascinati, lipiti, cum pe bune dreptate se spune? Stati bine asezati caci am de gand sa va lovesc acolo unde va doare mai tare. Ei bine, privitul la televizor are efecte negative mai ales asupra copiilor. Nu o spun eu, din pestera mea lipsita de ispita, ci o spun specialistii care se ocupa, cu tot mai multa ingrijorare, de efectele negative ale televizorului.

Primele victime ale privitului la televizor in copilarie: capacitatea de concentrare si achizitiile lingvistice

Efectele negative ale privitului la televizor se manifesta de la cele mai mici varste. Credeati cumva ca este in regula sa lasati un copil de doar cateva luni in fata televizorului pentru ca oricum “nu intelege nimic”? Una din primele “victime” ale privitului la televizor este capacitatea de concentrare a copilului. Medicul american Dimitri Cristakis, de la Seattle Children Hospital, tata la randul sau, a studiat relatia dintre prezenta televizorului in viata copilului mic, de la zero la 36 de luni, si capacitatea sa de concentrare si invatare, ba chiar si dezvoltarea limbajului (puteti urmari un scurt film de prezentarea a studiilor sale aici). Fara gres, studiile sale au dovedit cum calitatea dezvoltarii si a capacitatii de concentrare la copii scade cu cat privesc mai multe programe la televizor.

Doctorul Cristakis ne explica si mecanismul acestui efect negativ al televizorului. Daca privim cu atentie programele televizate, mai ales, of, acelea pentru copii, vom observa ca scenele se succed cu o repeziciune uimitoare, mult mai repede decat orice actiune similara care s-ar petrece in realitate.

Recunosc cu sinceritate ca unele dintre desenele animate pe care le urmaresc copiii mei, in special acelea cu super-eroi si nave spatiale sunt deosebit de obositoare, chiar si pentru mine. Nu rezist mai mult de un episod si uneori am reale dificultati in a urmari realmente povestea. Ce-a facut, ce-a facut? Unde a disparut nava? De ce super-monstrul din nou scos din functiune? il inghiontesc disperata pe Vlad care se stramba la mine evident deranjat de intrerupere.

Diferenta dintre rapiditatea actiunii de pe ecranul televizorului si aparenta lentoare a realitatii ii face pe copiii mai putin interesati de cea din urma. Ajung sa aiba reale dificultati in a se concentra pentru activitati simple si scurte, cum ar fi desenatul, construirea unui castel de cuburi, chiar si o cursa de masini cu colegul de gradinita. Toate par neinteresante si nu le capteaza atentia mai mult de cateva minute. Atentie, vorbim inca de copii mici care poate nu descifreaza realmente actiunea de pe ecranul televizorului, dar descifreaza ceva mult mai periculos: o versiune televizata a realitatii, o realitate pe fast-forward care, pe langa faptul ca ii oboseste si ii face irascibili (daca ati incercat vreodata sa culcati un copil evident mort de oboseala dupa cateva ore de privit la televizor, atunci stiti despre ce vorbesc) le creeaza asteptari total nerealiste asupra activitatilor de zi cu zi.

Am mai scris despre copii si televizor si ce trebuie sa stie un parinte responsabil atunci cand gestioneaza aceasta relatie. Nu avem inca statistici in Romania, dar faptul ca 90% din copiii din SUA cu varsta de pana la doi ani se uita intre o ora si doua pe zi la televizor este cel putin ingrijorator. Dar, ca si cum prezenta televizorului in viata familiei nu ar fi fost indeajuns de problematica, o noua moda ne ia cu asalt domiciliile si trage un semnal de alarma apropo de efecte negative ale privitului la televizor: prezenta televizorului in camera copilului. Iar vestile proaste continua, caci pe langa problemele clasice ale privitului la televizor, enumerate mai sus, televizorul copilului vine cu noi probleme si noi efecte negative.

Televizorul in camera copilului

Cand am auzit pentru prima data de parinti care au montat un televizor deasupra patului bebelusului, “pentru ca il linisteste”, am crezut ca e o gluma nu foarte reusita facuta de cineva care nu a avut niciodata un bebelus in grija. Cand am vazut insa fascinatia cu care propriul bebelus isi lipea privirile de ecranul televizorului, am inceput sa inteleg tentatia enorma de a oferi copilului aceasta aparenta modalitate de linistire.

Din nou, statistici pentru Romania nu avem in aceasta privinta si probabil ca cifrele nu sunt inca atat de mari ca in Statele Unite, unde 30% din copiii de pana la 3 ani au televizor in propria camera, iar 70% din copiii intre 8 si 18 ani au televizor personal.

In fata acestor realitati, cercetatorii au inceput sa faca studii diferentiate. Foarte bine, si-au spus ei, copiii se uita la televizor cateva ore pe zi. Dar exista oare vreo diferenta intre cei care se uita impreuna cu familia, in sufragerie si cei care se retrag in camera lor pentru aceasta activitate “recreativa”? Ei bine, da, diferentele se vad inclusiv in termeni de masa corporala, risc cardio-metabolic, nivel crescut de colesterol si trigliceride. Practic, copiii care au televizor in camera au avut rezultate mai proaste la o buna parte din analizele medicale efectuate pe ambele grupe de copii.

Una din probleme este ca cei care au televizor in camera ajung sa priveasca mult mai mult la televizor si sa urmareasca mereu aceleasi programe.

Imi imaginez ca multi dintre cei care citesc aceste randuri vor avea mari rezistente in a accepta ca televizorul poate fi intr-adevar o problema care sa ne afecteze sanatatea.

Noi, parintii si bunicii de azi, facem parte dintr-o generatie pentru care accesul la televizor a fost o cucerire revolutionara in sensul cel mai propriu al cuvantului. Dupa ani de zile de program televizat scurt, de doua-trei ore, revolutia romana cu tot sangele si victimele ei a insemnat, pentru multi romani, program non-stop la televizor. Este timpul insa, dragii mei, sa ne trezim din mirajul televizorului. Sa il folosim cu ceea ce are el bun (informatie, documentare, uneori divertisment), dar sa fim alerti si constienti in a contracara efectele sale negative, deloc putine.

Imblanzirea scorpiei: reguli de convietuire cu televizorul

Celor care nu gasesc motive suficiente pentru a indeparta televizorul din viata de familie le propun sa incercam impreuna o metoda de imblanzire. Haideti sa transformam televizorul intr-un adevarat membru al familiei, un membru cu drepturi, dar si cu obligatii. Ca orice membru al familie, si televizorul trebuie sa se supuna regulilor vietii in comun. Iata cateva reguli pe care eu le-as impune televizorului din viata noastra:

1. Televizorul nu poate avea dubla sau tripla personalitate. Asa cum nu avem trei mame, nu putem avea trei televizoare in casa. Unul este suficient!

2. Televizorul are dreptul sa functioneze atata vreme cat programele lui sunt interesante pentru cel putin un menbru al familiei. Televizorul nu este bunicul dement care vorbeste singur, in continuu, pe fundalul altor discutii. Opreste televizorul atunci cand nimeni nu se uita, de fapt, la el!

3. Televizorul nu mananca, asa ca nu are de ce participa la mesele in familie. Mai simplu spus: televizor sta inchis macar in timpul cinei sau pranzului!

4. Asa cum nimeni nu poate urla in casa, nici televizorul nu are de ce sa urle. Sonorul trebuie mentinut la limita la care niciun alt membru al familiei nu este deranjat!

5. Asa cum nu avem voie sa fim agresivi, sa vorbim urat unii cu ceilalti in familie, nici televizorul nu are de ce sa ne vorbeasca urat si sa ne agreseze. Opriti acele programe cu continut agresiv si exprimare explicita!

 Voi ce reguli de convietuire cu televizorul aveti?