"Am decis, pentru a nu crea probleme, sa ma retrag din aceasta functie. I-am spus domnului presedinte Traian Basescu decizia mea, iar dupa numirea la Curtea Constitutionala trebuia sa fi devenit evident pentru oricine ca nu mai am o miza personala in ocuparea vreuneia din cele doua functii mult-discutate", a declarat Daniel Morar, citat de Mediafax.
Potrivit agentiei de presa, el a precizat ca a renuntat la aceasta "competitie" pentru ca a dorit sa ii dea presedintelui Traian Basescu "dreptul si limitele, si marja de a negocia cu ministrul de Justitie si de a obtine pentru vârful DNA-ului, pentru vârful Ministerului Public oameni dintre cei mai buni".
"Singura mea miza a ramas aceea ca in fruntea Directiei Nationale Anticoruptie sa fie cei mai buni oameni, nu cei buni, nu cei medii, oamenii cei buni si cei medii genereaza si realizeaza performante medii si bune, doar oamenii foarte buni sunt cei care fac diferenta, doar ei sunt cei care conteaza la acest nivel. Si in justitie e ca in alte domenii",a mai spus Daniel Morar, care a aratat ca va solicita Consiliului Superior al Magistraturii sa revoce detasarea lui in functia de prim-adjunct al procurorului general al Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie
Comentarii articol (0)