Depresia la copii. Cum o recunoastem?

1. Depresia la copii se poate manifesta prin imbolvariri repetate

“Mami, nu fi suparata pentru ca m-am imbolnavit iar”

Stiu ca astazi trebuie sa lipsesti de la serviciu pentru ca eu m-am imbolnavit din nou. Am febra mare, am iarasi infectie in gat si te-am auzit spunand ca poate fac otita din nou. Stiu ca sefului tau nu ii place ca tu sa lipsesti de la munca si ca vei lucra ore in plus saptamana viitoare, nu imi place cand lucrezi mult si vii tarziu acasa… As vrea atat de mult sa poti ajunge odata cu mine acasa, la pranz si sa stam, sa ne jucam, sa citim povesti, sa ne uitam la televizor, sa ne aranjam parul impreuna sau sa imi dai cu lac cu sclipici pe unghii. Ce frumos ar fi sa vii devreme acasa! Ba nu, mai frumos e cand nu mai pleci deloc! Asa, ca astazi. Astazi stai acasa toata ziua, cu mine, o sa imi aduci ceai din acela bun cu multa lamaie, o sa ma mangai mult, o sa razi mult si o sa te vad mult! Azi o sa fie o zi tare frumoasa, mami, nu-i asa?

2. Depresia la copii poate determina competivitate crescuta

“Da! FB pe linie! Sunt cel mai bun!”

Da! Da! Da! Mi-a iesit FB pe linie! Asta e mai tare decat punctajul maxim de la Cangurul Matematic de saptamana trecuta! Mama si tata vor fi atat de mandri de mine! Or sa fie bucurosi si n-or sa mai fie suparati pe mine. Or sa ma iubeasca mult. Poate tata o sa vrea sa iesim la fotbal sambata! Da! I-a spus si doamna invatatoare ca sunt cel mai bun din scoala la matematica! Poate ca diseara vine si sta langa mine pana adorm. Imi e atat de urat seara… Mama si tata vor fi iarasi fericiti, asa cum ii vad eu in pozele lor de demult.

3. Depresia la copii poate provoca esec scolar

“Totul este greu la scoala”

Nu vreau sa mai merg la scoala… Totul e atat de greu acolo! Lectiile despre tot felul de lucruri care nu ma intereseaza. Toti colegii mei sunt buni la invatatura, numai eu sunt un prost. Iau numai calificative proaste. Daca nu m-ar ajuta tati la lectii, as ramane repetent, asa cred… Aici la scoala nu imi place. Nu se joaca nimeni cu mine. Cand invatatoarea ma cearta nici nu aud ce spune, ma uit in gol. As vrea sa nu mai merg la scoala. As vrea uneori sa plec departe de aici. Sau sa mor…

4. Copiii deprimati se autoinvinovatesc

“Parintii mei s-au despartit din cauza mea”

Daca as fi cumparat paine la timp, daca as fi facut curat in casa in locul mamei… Ea e mereu atat de obosita… Atunci sigur mama si tata nu s-ar mai fi certat asa de rau si nu ar mai fi divortat. Trebuia sa organizez ceva de aniversarea casatoriei lor, ceva frumos, cum am vazut in filme. Atunci ei ar fi dansat, ar fi ras si s-ar fi iubit iar si nu s-ar mai fi despartit. Nu sunt bun de nimic. Nu am reusit sa ii ajut sa nu se mai certe. Oricum, daca nu ar fi avut copii, sigur ar fi aratat ca oamenii din filme – s-ar fi plimbat si ar fi ras si nu s-ar mai fi despartit niciodata. E numai vina mea, ca sunt galagios si dezordonat”.

5. Lenea poate avea drept cauza depresia

“Sunt plictisit”

Sunt plictisit. Nu am chef sa fac nimic. Nu am chef de scoala, de antrenamente sau de parc. Cred ca nici la petrecerea Sabinei nu am sa ma duc. Tot timpul joaca jocuri prostesti de care eu acum nu am nici un chef! Mai bine raman acasa. Ii cer lui tata telefonul si o sa stau aici in pat pana e cina gata. Macar de nu m-ar lua mama la cumparaturi. Ar fi asa de bine sa raman singur acasa. Aici e liniste si bine…

6. Agresivitatea si opozitia pot fi determinate de depresie

“Nu vreau sa strang lucrurile in camera mea! Ai inteles?”

Ei si, ce daca am tipat asa la mama? A meritat-o! Toata ziua ma bate la cap. Face atata caz din orice. Se mai si supara ca i-am tras una lui frate-miu. Si el a meritat-o! Nu vreau sa strang nici o haina, nu vreau sa ma puna ea sa fac nimic! Si sa ma mai scuteasca cu toate sfaturile si pupicii si prostiile alea. Asta sunt – prostii! Si ea e o proasta!

7. Anxietatea este adesea felul in care se manifesta depresia la copii

“Mi-e frica…”

Stiu ca sunt baiat mare si nu ar mai trebui sa imi fie frica. Frica e pentru bebelusi. Nu stiu de ce, dar de la o vreme imi e frica de multe lucruri. Inainte nu eram asa, eram foarte curajos! Acum uite, imi e frica sa dorm singur, imi e frica sa raman singur in casa chiar si cateva minute, cat coboara mama pana la magazin, imi e frica sa nu intre cineva pe fereastra. Uneori ma gandesc ca mami si tati ar putea avea un accident in drum spre serviciu si atunci as ramane singur. Si iar mi se face frica. Ori ca s-ar putea imbolnavi si ar muri. As vrea sa stau lipit de mami tot timpul, sa nu o mai las sa plece nicaieri si sa nu imi mai fie frica niciodata.

Strigate de ajutor pe mai multe voci

Imbolnaviri repetate, note foarte bune, regrese scolare, autoizolare, autoinvinovatire, lene, agresivitate verbala si fizica, anxietate: toate acestea sunt manifestari ale depresiei la copii. La varste mici, simptomele depresiei variaza foarte mult, si deseori trec neobservate, fiind confundate de catre adulti cu etapele obisnuite ale maturizarii. In realitate, ele nu sunt altceva decat strigate de ajutor, pe mai multe “voci”: emotionale, cognitive, fizice (senzatii de rau) sau comportamentale. Copiii nu au inca pe deplin dezvoltata capacitatea de a traduce si de a numi ceea ce simt. Tocmai de aceea un copil deprimat va lua sentimentele sale ca facand parte din “viata” si le va externaliza in forme uneori greu traductibile pentru parinti. Este foarte important sa ne reamintim ca ceea ce prin ochi de adult se poate vedea ca o situatie fireasca, pentru copil ea poate fi ceva coplesitor.

Anumite schimbari de comportament pot fi cu usurinta decodate de catre parinti (copilul are rezultate slabe la invatatura, devine dintr-odata trist, retras, anxios sau agresiv), depistand deseori la timp primele simptome ale depresiei celui mic. Exista insa si manifestari mai subtile ale depresiei, care pot pacali cu usurinta parintii, precum imbolnavirile repetate sau lenea. Specialistii explica, spre exemplu, imbolnavirile sau ranirile repetate astfel: “Copilul isi simte in pericol mediul, integritatea sau relatiile afective. Pericolul psihic, resimtit de copil, este comunicat prin intermediul corpului, ce se poate imbolnavi, accidenta, rani in mod neintentionat” (Speranta Farca in Cum intampinam copilul ca parinti, bunici, medici si educatori - Editura Trei, 2010)

Ceea ce in ochii adultilor poate trece drept lene, poate fi un strigat de ajutor al celui mic: “Ma simt depasit, nu mai vad rostul lucrurilor!” Psihanalistul specializat in relatia mama-copil Speranta Farca explica: “Lenea este manifestarea cea mai grava a depresiei copilului, unde este serios afectata capacitatea vitala. In lene, depresia este veche si puternica. Copilul nu mai poate gasi satisfactie in activitati, iar solicitarea lumii ii pare atat de mare, incat vrea sa o reduca la maxim. El pare ca nu mai are forta pentru a trai si de aceea se abandoneaza la maxim.”

Poate ca si tu crezi ca depresia copilului nu poate sa fie un lucru atat de grav si poate crezi ca va trece cu ceva mai multa joaca sau cu o zi de alint. Din pacate, ea este la fel de serioasa ca si in cazul persoanelor mature, mai mult de jumatate dintre adultii care au dezvoltat o forma de depresie recunoscand semne ale acestei afectiuni inca din perioada copilariei sau adolescentei. Nu trece cu vederea nicio schimbare semnificativa pe care o remarci la copilul tau: ea poate fi doar varful unui aisberg. Nu ezita si apeleaza la ajutor specializat, cat mai repede.