Principalele tipuri de anxietate la copii. Cum se manifestă și care sunt factorii declanșatori

Articol scris de Roxana Ristache

Frica “în mici doze” nu este periculoasă

Ea este o parte a vieţii si este imposibil să ne ferim copilul de ea. Frica devine periculoasă atunci când ne afectează viaţa, când copilul începe să evite anumite activităţi sau să nu mai vrea să meargă la şcoală. Trăită în doze mari şi foarte intens, frica este anxietate. 

Ce duce la apariţia anxietăţii?

Anxietatea este provocată de factori genetici, adică este transmisă de la părinţi la urmaşi. Potrivit cercetărilor, un copil care suferă de anxietate are cel puţin un părinte care suferă, la rândul lui, de anxietate. Iar copiii care au părinţi anxioşi prezintă un risc de şapte ori mai mare de a dezvolta tulburări de anxietate comparativ cu acei copii ai căror părinţi nu suferă de anxietate.

Factorii psihologici pot influenţa şi ei apariţia anxietăţii. De exemplu, tipul de ataşament insecurizant (evitant sau rezistent) poate duce la apariţia tulburărilor de anxietate.

La fel şi factorii sociali duc la apariţia anxietaţii. Dacă părintele este foarte critic sau nu îşi manifestă afecţiunea faţă de copil, atunci acesta riscă să devină anxios. Şi unele experienţe de agresiune (fizică, verbală sau emoţională) din partea celor din jur pot declanşa o tulburare de anxietate.

Cum se manifestă anxietatea?

Atunci când un copil este anxios, poate simţi acest lucru în corp: inima îi bate rapid, are gura uscată, poate acuza dureri de burtă, greaţă, transpiră, are respiraţia accelerată, inima îi bate cu putere, îi tremură mâinile, poate acuza dureri de cap, oboseală, poate avea senzaţia de vertij, poate să se înroşească sau, din contră, să fie alb la faţă. Mai mult, poate avea probleme cu somnul (fie adoarme greu, fie se trezeşte peste noapte) şi poate avea coşmaruri sau terori nocturne. Copilul anxios este posibil să prezinte şi tulburări alimentare.

La nivel comportamental, un copil anxios poate fi sângaci, neatent, zăpăcit, cu capul în nori. În plus, el poate evita anumite activităţi sau anumite grupuri. De exemplu, poate refuza să meargă la şcoală sau să ridice mâna în clasă, poate refuza să doarmă singur, poate refuza să meargă la diverse petreceri ale colegilor. Totodată, copilul anxios este foarte dependent, caută să fie tot timpul reasigurat de părinţi sau de persoana în care are cea mai mare încredere. Cere părinţilor să facă în locul lui o mulţime de lucruri.

Anxietatea se manifetă şi la nivelul gândirii prin gânduri confuze, memorie slabă, gânduri negative („nu reuşesc nimic”, „o să mi se întâmple ceva rău sigur”), pierderea încrederii în sine, panică, stimă de sine slabă sau dorinţa de a fugi. În plus, copilul îşi face multe griji, în mod exagerat, fie în legătură cu o situaţie prezentă, fie cu una viitoare. 

Principalele tipuri de anxietate

Anxietatea de separare

Este teama excesivă a copilului atunci când se desparte de părinţi sau de persoanele care au grijă de el.

Este firesc ca atunci când este foarte mic, copilul să nu vrea să se despartă de părinţi şi mai ales de mamă. Între patru şi 18 luni, teama de separare este normală. Anxietatea de separare se întâlneşte la copiii mai mari. Ea debutează, de obicei între șapte şi 12 ani, fiind mai frecventă la fete.

Copilul care suferă de anxietate de separare poate refuza să meargă la grădiniţă sau la şcoală sau poate refuza să doarmă singur, să stea singur sau să se joace singur. Atunci când este separat de părinţi, copilul ţipă, plânge foarte tare, este extrem de furios.

Anxietatea generalizată

Este o tulburare destul de comună. Caracteristica ei principală este îngrijorarea. Copilul îşi face o grămadă de griji despre şcoală, sănătatea părinţilor sau a lui, despre viitor. Această tulburare apare cam între opt şi 12 ani, iar copiii care suferă de anxietate generalizată sunt percepuţi ca nişte „mici adulţi” pentru că îngrijorările lor sunt mai degrabă specifice adulţilor.

Anxietatea sau fobia socială

Reprezintă teama excesivă faţă de situaţiile sociale sau faţă de situaţiile care presupun performanță socială (de exemplu, vorbitul în public, mâncatul în faţa altor persoane, cântatul pe scenă, scrisul la tablă, aflarea în faţa clasei). Este identificată în perioada adolescenţei, dar ea apare mult mai devreme.

Atacul de panică

Poate să apară fără un motiv anume şi este destul de des întâlnit. Copilul poate acuza sufocare, respiraţie întretăiată, palpitaţii, dureri în piept, greaţă, senzaţia de leşin, tremurături, frisoane, teama de a nu pierde controlul sau de a nu înnebuni. Mai mult, copilul are sentimentul că ceva nu este în regulă sau că ceva rău se va întâmpla.

Tulburarea obsesiv-compusivă

Este o altă tulburare de tip anxios. Obsesiile se referă la gânduri, iar compulsiile (tendință obsesivă de a desfășura o activitate repetitivă) făcută ca să scape de anxietate. O obsesie poate fi frica de murdărire, urmată de gestul de a se spăla compulsiv din cinci în cinci minute.

Tulburarea de stres post-traumatic

Apare în urma trăirii unei traume majore: un accident, moarte unuia dintre părinţi.

Fobiile specifice

Sunt temeri excesive de anumite obiecte sau situaţii. De exemplu, un copil care are fobie de pisici, poate manifesta această tulburare şi în absenţa fizică a pisicii, doar gândindu-se la ea.

Articol preluat de pe www.totuldespremame.ro. Puteţi citi aici articolul original.