Dupa mai bine de 4 luni, timp in care a fost anuntat de nenumarate ori de Ministerul Mediului,ghidul de finantare a Programului de stimulare a innoirii Parcului auto national a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 274, din 15 mai 2013, fiind aprobat prin Ordinul Ministerului Mediului nr. 1239/2013.
Potrivit actului normativ, programul se adreseaza, ca si pana acum, persoanelor fizice si juridice care detin autovehicule mai vechi de 10 ani, precum si si unitatilor administrativ-teritoriale, institutiilor publice sau institutelor de cercetare-dezvoltare infiintate ca institutii publice care detin autovehicule mai vechi de 5 ani.
In plus, documentul cuprinde si o serie de modificari substantiale, multe dintre ele fiind anuntate anterior de Rovana Plumb, ministrul Mediului. Conform sursei citate, scopul acestor schimbari consta in eliminarea problemelor intampinate in anii trecuti cand, prin cumulul de tichete, s-a creat o intreaga piata neagra a acestor tichete, iar multi cetateni au avut de suferit.
Important! Programul Rabla 2013 a inceput deja in 15 mai, data de la care colectorii si producatorii se pot inscrie in vederea validarii. Conform Administratiei Fondul pentru Mediu, institutia care deruleaza acest program, sesiunea de inscriere a colectorilor se desfasoara in perioada 15-23 mai 2013. Abia dupa aceasta perioada, tichetele vor fi distribuite efectiv catre persoanele fizice. Informatii suplimentare vor fi publicate la momentul respectiv de AFM.
Care sunt noutatile?
Astfel, ghidul de finantare publicat miercuri stabileste ca pentru cumpararea unui autovehicul nou se va utiliza un singur tichet valoric, fata de 3 tichete cate se foloseau in trecut. Totusi, tichetele vor fi transferabile, deoarece analizele au aratat ca, daca nu ar exista transferabilitatea tichetelor Rabla, ar rezulta un blocaj pe piata in ceea ce priveste innoirea parcului auto. "Exista judete cu potential mai mic de achizitie de masini noi, dar cu multe masini vechi, precum si judete cu potential de achizitie de masini noi mare si in crestere", se precizeaza in proiectul de act normativ.
Pe de alta parte, chiar daca se acorda un singur tichet, valoarea acestuia creste, de la 3.800 cat a fost pana in prezent, la 6.500 lei, adica 1.500 de euro. Mai mult decat atat, la cuantumul primei de casare se adauga un eco-bonus in valoare de 500 lei in urmatoarele cazuri:
- la achizitionarea unui autovehicul nou, incadrat in norma de poluare Euro 6;
- la achizitionarea unui autovehicul nou, al carui motor genereaza o cantitate de emisii de CO2 mai mica de 100 g/km;
- la achizitionarea unui autovehicul nou, cu sistem de propulsie hibrid.
"La achizitionarea unui autovehicul de acest tip, se poate acorda, pe langa prima de casare, o reducere in cuantum de maximum 1.000 lei, rezultata prin cumulul a cel mult doua eco-bonusuri", se arata in documentul citat.
Un alt element de noutate se refera la perioada in care poate fi utilizat tichetul primit. Astfel, cei care doresc sa-si achizitioneze un autovehicul si detin un tichet valoric, il pot depune la dealer in termen de 45 de zile.
"Utilizarea tichetului se face in termen de cel mult 45 zile de la eliberarea sa de catre colectorul validat, fara a se depasi insa, data de 20 noiembrie a anului in care se desfasoara programul", se precizeaza in ghid. In cazul in care proprietarul nu utilizeaza tichetul in termenul si pana la data mentionate, acesta nu va mai avea dreptul de a beneficia de prima de casare.
In plus, pentru evitarea traficului cu tichete valorice, s-a decis ca termenul in care proprietarul unui autovehicul obtine certificatele de distrugere, de radiere si tichetul sa fie de maxim 10 zile.
Cum vor fi repartizate voucherele?
Odata aprobate noile dispozitii, se va desfasura sesiunea de depunere si validare a dosarelor colectorilor si dealer-ilor (aceasta etapa se afla deja in derulare incepand din 15 mai, n.red.).
Dupa finalizarea acestor proceduri, tichetele vor fi distribuite efectiv. Conform Ministerului Mediului, Administratia Fondului de Mediu (AFM) va emite 20.000 de tichete pentru Programul Rabla, dintre care 17.000 pentru persoane fizice si juridice si 3.000 de tichete pentru institutiile publice.
Ca si in anii trecuti, colectorii vor fi cei care vor elibera voucherele catre persoanele fizice. In cazul persoanelor juridice si a institutiilor publice, dosarele se vor depune la AFM. Colectorii care se inscriu in acest program vor fi validati de AFM si vor fi incheiate protocoale cu acestia. Dosarul de validare al colectorului trebuie sa cuprinda si cazierul judiciar al societatii.
In ghid de mai arata ca repartizarea nu va fi egala pe fiecare judet, ci se va tine cont de numarul masinilor mai vechi de 10 ani din parcul auto judetean. Repartizarea tichetelor valorice pe colectorii validati situati in acelasi judet va fi facuta in mod egal.
"Pentru prima data de la lansarea acestui program, lista colectorilor validati AFM va cuprinde o rubrica special dedicata numarului de tichete repartizate, precum si a numarului de tichete distribuite efectiv. Lista se va publica pe pagina de internet a AFM", informeaza Ministerul Mediului.
Programul se va desfasura intr-o singura etapa, iar termenul limita in care vor fi acceptate tichetele si se va finaliza sesiunea de anul acesta a programului este 20 noiembrie.
Ghidul de finantare a Programului Rabla va putea fi consultat in perioada urmatoare in sectiunea noastra de Legislatie.
Avocatnet.ro si Porsche Inter Auto au lansat sectiunea Ghid Auto, care poate fi vizitata aici.
Comentarii articol (21)