Ieri s-au implinit opt ani de cand lucrez la avocatnet.ro si pot sa va confirm ca dragostea, fie ea si fata de munca ta, dureaza exact trei ani. Pentru ca, dupa ce trece aceasta perioada (cateodata chiar mai devreme) vine devotamentul, purtand cu el respectul fata de ceea ce iubesti. Maturizarea unei relatii, chiar si profesionale, aduce cu sine numai beneficii. Se disipa indragosteala, fara a fi eliminata in intregime, iar in spatiul ramas liber se inoculeaza un atasament indestructibil. Nimic nu se pierde, totul se transforma. In mai bine. Reiau mai jos textul pe care l-am scris la aniversarea primilor trei ani petrecuti aici. Constatarile de atunci sunt la fel de actuale.
*
M-am gandit mereu ca viata noastra e exact ca o poveste a unei deveniri: un personaj principal isi construieste personalitatea pe masura ce acumuleaza tot mai multe experiente.
Pornim necopti intr-o calatorie, pe care nici n-o constientizam, ca sa descoperim viata. Iar ea se deconspira pentru noi si se declina in zeci de obstacole, provocari, rasturnari de situatii, conflicte, greseli nechibzuite, dezamagiri dureroase. Totul, numai ca noi sa invatam cine suntem, la ce speram, ce iubim, unde avem nevoie sa ajungem si mai ales cum.
Iar din povestea asta initiatica nu poate lipsi nicicum munca, fara de care majoritatea dintre noi nu ar avea cum sa supravietuiasca. Deci, muncim ca sa traim. Si nu putin, daca ne raportam la calculele care zic ca un sfert sau poate chiar o treime din viata (oricum mai mult decat stam cu familia sau prietenii) ne-o consumam lucrand. Adica, ne-o petrecem iubind, fiindu-ne indiferent, lehamite sau scarba, in functie de ce sentimente avem pentru activitatea noastra de la serviciu.
In povestile noastre, munca poate fi doar bucata aia de descriere peste care nu vrei decat sa "sari" intr-un roman, ca sa ajungi mai repede la actiunea principala, chiar daca asta ar insemna sa "sari" peste un sfert sau o treime din intreaga carte, acceptand pur si simplu ca partea aia, asa consistenta cum e, nu te intereseaza.
Dar munca poate fi si unul dintre firele centrale ale devenirii tale. O poveste din cadrul Povestii. Iar asa timpul pe care-l petreci lucrand nu-l pierzi, ci il castigi.
Pana la urma, fiecare are ”cantitatea” sa limitata de timp. Pe care are dreptul sa o risipeasca cum pofteste.
*
Opt ani par putini. Nu si cand ai 30. Pentru mine, perioada avocanet.ro de pana acum inseamna peste un sfert din intreaga mea existenta. Si cam 100% din viata mea de "adult". Mi-am dedicat mii de ore din viata acestui proiect. Pentru a scrie cateva mii de articole, ce au adunat milioane de afisari, pentru a corecta ce au scris altii, pentru a documenta materiale, pentru a discuta cu diversi specialisti, pentru a va trimite informari cu noutatile importante, pentru a gandi impreuna cu colegii mei sectiuni, rubrici noi sau ghiduri utile. Pentru a va spune ceva interesant, folositor, practic in fiecare zi in care ne-am "intalnit" pe site.
Dar da, aveti dreptate, opt ani poate fi putin. Totusi pare o perioada potrivita pentru a te uita putin inapoi si a trage niste concluzii - macar pentru a-ti da seama cat ai fost, pana unde ai crescut, ce lectii ti-ai mai insusit, cum mai trebuie sa evoluezi in continuare. Incercand acest exercitiu, mi-am dat seama ca in acesti ani eu am invatat cateva lucruri:
Oricat iti iubesti munca, ea nu iti da nimic inapoi de buna-voie. Depinde numai de tine sa iti iei ceva din relatia cu ea – satisfactiile care te multumesc. Unii au nevoie de provocari permanente, altii au nevoie de sentimentul ca ajuta oamenii care au nevoie, altii vor sa se simta parte din ceva mai mare decat ei. Oricare ar fi motivatia care te mana pe tine in munca, ai grija sa ti-o gasesti singur. Si sa iti administrezi regulat doze din ea. Nimeni altcineva nu o va face in locul tau.
Munca nu-ti va umple goluri, nu-ti va calma decat temporar singuratati, nu te va face niciodata pe deplin fericit. Rostul ei e sa te implineasca, insa numai pe un anumit segment al vietii tale. Nu te astepta la mai mult de atat. Nu ii cere mai mult decat iti poate da. Munceste si la viata personala. Nici ea nu se construieste de la sine.
Echilibrul munca-viata personala e indarjit de greu de pastrat, atunci cand te implici cu adevarat in munca ta (fie vorba intre noi, il banuiesc chiar ca ar fi o utopie facuta sa vanda carti). Nu stiu altii cum pot sa le aiba pe toate, eu, insa, nu am reusit pana acum. Am neglijat prieteni, n-am raspuns la telefoane si am sunat inapoi multe ore mai tarziu, am contramandat iesiri amicale, am lipsit de la intalniri. Probabil ca am comis toate greselile pe care nu trebuie sa le faci, daca vrei sa ai o viata personala fericita. Dar va spun sincer ca nu pe toate le regret. Pentru ca uneori munca mi-a dat mai mult. Sau, de fapt, mi-a oferit ce aveam eu nevoie in momentul respectiv. Asa am constientizat ca nu trebuie sa te simti vinovat pentru ca iti place munca ta si ca faci ce faci cu placere. Nu trebuie sa-ti urasti serviciul sau seful doar pentru ca cei mai multi o fac.
La birou lucrurile pot sa mearga si fara tine. Esti foarte departe de adevar daca iti imaginezi ca, atunci cand tu lipsesti, universul echipei tale se prabuseste. Se schimba cel mult decorurile, insa lucrurile continua sa se desfasoare normal sau pe-acolo. Si ce bine ca-i asa. Daca accepti asta, te eliberezi de dependenta de birou si reusesti sa-ti apreciezi munca cu mai putine frustrari.
Trebuie sa te bucuri de succesele profesionale pe care le ai, exact atunci cand le ai. Fa-ti timp pentru asta, oricat ai fi de ocupat. Si daca traiesti intens momentul si daca nu, el oricum va trece, iar entuziasmul unei victorii se va stinge imediat ce se ivesc noi sarcini de dus la capat, noi proiecte de pus la punct, noi varfuri de cucerit.
Daca prietenii tai, parintii tai, sotul ori sotia nu sunt dedicati muncii lor, nu vor intelege niciodata ce te face pe tine sa iti petreci orele alea peste program la birou. Nu incerca sa le explici pentru ca ai sanse minime sa ii faci sa (te) inteleaga si risti mai degraba o discutie neplacuta in contradictoriu. E ca si cum ai incerca sa explici unui om care nu a avut niciodata nas cum miros teii primavara.
Nu poti sa-ti faci munca perfect, insa iti esti dator tie sa incerci. Chiar si cu riscul te a pierde pe tine, din cand in cand, in tot acest proces.
* (De partea buna a usii)
In biroul avocatnet.ro in care am lucrat in primul meu an si jumatate, de fiecare data cand suna cineva la sonerie, tresaream si inima incepea sa se agite putin. Pentru ca imi aminteam de mine, inainte de interviul de angajare, cand ma aflam pe hol, in fata usii, facandu-mi curaj sa apas butonul soneriei. Eram nesigura, neincrezatoare, negativista, putin nefericita. Multe “ne”-uri, pe atunci, asezate langa (prea) multe cuvinte.
Dar, in acelasi timp, eram si NErabdatoare. Nu toate “ne”-urile-s rele. Asa cum niciun lucru n-are doar o singura fata.
Si-am sunat.
….
Azi imi dau seama ca multe impliniri se gasesc in spatele unor usi.
Dincolo de usi ne asteapta mame bucuroase, linisti dezrobitoare, iubiti nerabdatori, eliberari, prieteni dragi sau intimitati mult-cautate. Si, cateodata, locul de munca despre care nici nu stiai cu cata pasiune inversunata i te vei dedica.
Asa ca, la primii mei opt ani de avocatnet.ro, eu va doresc si voua sa fiti mereu de acea parte a usii care va face fericiti.
avocatnet.ro explicăm legislația
Comentarii articol (17)