Libertatea copiilor este un moft?

Da, recunosc: as vrea sa ii cultiv fiicei mele capacitatea de a gandi singura si nu de a prelua retete livrate de mine sau de altii, dar si capacitatea de a-si rezolva singura problemele – de la faptul ca un cub nu incape prin orificiul rotund al cilindrului pentru introdus forme (chit ca va trebui sa isi dea singura seama, chiar daca se va intampla in urma unor crize de plans si de nervi, in care formele si cilindrul vor zbura in cele patru colturi ale casei) pana la conflictele si certurile pe jucarii cu alti copii in parc.

Caciula in zile caniculare?

La inceput, am stat si am cantarit libertatea asta pur logistic: e bine sau rau ca o las sa manance fix ce vrea? Este bine sau rau ca ii permit sa se imbrace fix cu ce vrea, chiar daca asta inseamna uneori caciula in zile caniculare? Este bine sau rau ca nu ma sinchisesc daca se umple de noroi din cap pana in picioare? Tragand linie, as putea spune ca per total iesim pe plus cand ii ofer libertate cat mai mare.

In primul rand, pentru ca atunci cand se face necesar un NU impus de circumstante, nu vine ca un refren tocit de sens. Simplu, aritmetic, daca nu ma supar ca arunca mancare pe jos cand suntem acasa, accepta in general fara probleme interdictia aleatorie cand suntem in vizita si ii spun pe indelete si in multe cuvinte ca aici nu putem testa gravitatia pentru ca matusa are mocheta pe jos, si nu gresie. Daca o las de 10 ori sa mearga in ritmul ei pe strada si sa aleaga drumul in zigzagul dorit, accepta mai usor cele cinci momente in care nu ii permit sa sara in strada in fata masinilor sau in care ii spun ca este necesar sa ne grabim si sa mearga de mana cu mami.

Deci atata vreme cat nu pune in pericol propria-i integritate fizica si cat nu ii deranjeaza pe ceilalti, practicam libertate aproape absoluta. Desi, am constat recent, cand copila mea s-a umplut de noroi din cap pana in picioare in fata publicului scandalizat de la concertele in aer liber din fata Ateneului, ca oamenii pot fi deranjati si de actiuni care nu ii vizeaza nici direct, nici indirect. Presupun ca un astfel de comportament al unui copil necunoscut le zdruncina, cu un termen la moda, “zona de confort” si de aceea il taxeaza aproape ca anarhism periculos. Adevarul este, trebuie sa recunosc deschis, ca sper din tot sufletul ca astfel de gesturi din partea copiilor sa anunte compatriotilor o generatie care nu va asculta ordine fara sa le discute, care nu va accepta ierarhii fara sa le conteste, care va vota altfel decat contra mici si bere.

O convalescenta neregulamentara

Dar sa revenim la microuniversul personal. Dupa cateva zile de gandire prilejuite din plin de enteroviroza luata de la fiica mea, am tras concluzia definitiva ca libertatea copilului ne aduce numai avantaje. si ei, si restului familiei. Cum spuneam, copila mi-a dus acasa de prin parc o enteroviroza furioasa. Oricine a avut o minima toxiinfectie alimentara stie cat de paralizante sunt problemele gastrointestinale. La noi au venit cu tot tacamul: varsaturi si diaree, temperatura si apatie in cel mai canicular moment al anului.

Spre disperarea bunicii venite in ajutorul parintilor nedormiti de trei zile, cat au stat la capul copilului cu teama de a nu varsa in somn, copila mea a ales sa nu isi petreaca convalescenta regulamentar la pat. Nu, domnule, ea a preferat sa zaca dupa-amiezi intregi intinsa pe parchet sau pe gresie cu fata in jos. Evident ca acest comportament iesit din tipare a iscat, pe fond de oboseala, discutii destul de aprinse in casa. Bunica insista pe langa copil sa mearga in pat, nu cumva sa raceasca la 40º C la umbra daca sta intinsa pe jos. La reactia mea iritata si argumentul ca n-are cum sa raceasca, bunica a mai incercat de cateva ori sa o mute in pat, justificand ca nu e normal sa las copilul asa intins pe jos.

Normal-nenormal, am sfarsit prin a accepta cu totii aceasta toana, dupa care stateam si o contemplam in timp ce eventual mancam in jurul mesei din bucatarie, iar ea bolea pe gresia racoroasa. “I-o face bine, mama”, a zis bunica cu o ultima incercare de a intelege comportamentul de catelus al nepoata-sii. si, ce credeti? Chiar ii facea bine! stiu pentru ca in momentul in care s-au ameliorat simptomele la ea, m-a luat pe mine. Din plin! Asa ca mi-am petrecut urmatoarele doua zile intinsa cu fata in jos pe parchet, minunandu-ma de cat de bine imi face masajul delicat pe care respiratia il prilejuieste abdomenului presat de o suprafata dura si racoroasa. Momentele acestea au fost concurate numai de compasiunea cu care ghemul meu de om venea si se intindea solidar langa mine, sau se oferea sa imi maseze burta cu ulei de arbore de ceai indoit cu ulei de masline, asa cum o masasem eu pe ea cu numai doua zile in urma.

Revenita din iadul enterovirozei, nu pot decat sa ma felicit pentru libertatea cu care imi cresc fiica si care imi permite sa invat asemenea tips&tricks de la ea. N-aveti decat sa incercati data viitoare cand va luptati cu entero-crocobauri. Dar, va rog, nu va fortati copiii sa stea pe jos, daca lor nu le place.

Vive la liberté!