Intr-un din aceste zile am avut ocazia sa ascult o poveste veche de 20 ani. Si am constatat ca tarele societatii noastre au ramas aceleasi, ca doar actorii sunt noi, piesa este aceeasi. Mai precis, o tanara doamna a avut amabilitatea sa-mi povesteasca experienta ei de viata. Cand avea cinci ani mama ei, o intelectuala rasata, a divortat. Motivul? Violenta domestica, adulter. Ea a ramas incredintata mamei iar tatalui i s-a dat extinsul program de vizita, pe acelasi considerente idioate, ca daca barbatul a fost bestie cu fosta sotie, va fi inger cu propriul lui copil. Si cu toate ca vazuse o multime de lucruri rele cand tatal inca mai statea cu ele, ii era dor de el si dorea sa-l vada. Degeaba ii spunea mama ca o sa-i para rau, dorinta ei de a fi aproape de tata era mai presus de orice. Prima oara cand a plecat o saptamana cu tatal a debutat jalnic. Tatal isi batea joc de ea in tramvai, le spunea oamenilor: vedeti, habar nu are la 5 ani care e dreapta si care e stanga, asa o creste maica-sa. Si totusi nu i-a fost de ajuns umilinta. Cand noul partener de viata de viata al mamei a incercat sa-i atraga atentia ca nu se intra in casa incaltata cu pantofii plini de noroi, a facut o criza si a cerut sa plece imediat la tatal ei. Mama, o femeie inteleapta, a pus mana pe telefon si l-a sunat pe tatal biologic. Fetita a plecat si timp de o saptamana a fost slujitoare in noua familie a tatalui, plus ca a mai incasat si cateva palme drept rasplata. S-a intors la mama si...cand tatal biologic a venit din nou s-o ia, s-a prefacut ca se duce spre el, dar de fapt a trantit usa apartamentului cu asemenea furie incat i-a spart nasul tatalui bataus. Si de atunci nu a mai vrut sa stie ceva de el, pentru ca de fapt nu l-a iertat inca.
Acum este o femeie implinita, cu propria familie, un sot nonviolent si doi copii fara astampar.
Nu se sustine alta teorie idioata pe care o psiholoaga mi-o flutura pe sub nas, conform careia, daca o fetita nu-l are pe tata in preajma va avea un comportament deviant referitor la barbati, adica mai pe romaneste, va trece din pat in pat.
Povestea este reala si poate ca este un raspuns la intrebarile pe care ni le punem noi, mamele disperate ce crestem singure un copil si incercam sa-l protejam de cosmarul violentei. Bineinteles, nu este unicul raspuns al acestor povesti de viata dureroase pe care noi le traim.
Si cum si-a facut acel ,,copil'' devenit adult dreptate?
Poate ar trebui sa constientizam ca parintii ni-i da Cel de Sus, nu ni-i alegem singuri, insa prietenii si drumul in viata da.
Pe parinti nu trebuie decat sa ii acceptam asa cum sunt, iar daca acestia nu sunt conform asteprarilor, nu este decat alegerea noastra sa nu ne comportam la fel ca ei. Aici este decisiva autoeducatia.
Speta poate fi program vizitare minor, sau abuz emotional asupra unui minor, sau cine ne apara copiii daca justitia este oarba si pe deasupra ii mai tremura si mana in care tine balanta dreptei judecati.
O alta poveste este urmatoarea: o mama (diferita de povestea de ieri), pe cand fetita avea 8 ani a divortat. Fostul sot a facut cat de mult rau a putut, nu a fost suficient ca le batuse de cate ori avea chef dar le-a lasat si pe drumuri pana la terminarea partajului, care lung a fost. Colegii de serviciu ai mamei le-au ajutat sa treaca prin toate, au pus mana de la mana si le-au cumparat un aragaz pentru ca mama sa-i poata pregati mancarea fetitei. In tot acest timp cand mama se lupta cu tatal in procese de divort si partaj, iar mama se lupta sa si creasca singura un copil, nu a interzis niciodata legatura fetitei cu tatal ei. Iar cand fetita avea 14 ani, cand problemele adolescentei apar, a plecat de la mama si s-a dus la tata, pe motiv ca "tata e singur si pe el nu-l iubeste nimeni", in spate fiind de fapt: tu, mama ai prea multe reguli, pe cand tata ma lasa sa fac ce vreau. Asa ca mama ani de zile, luptandu-se in continuare in procesul de partaj, s-a dus si a gatit, si a facut curat acasa la fostul sot, acolo unde ii locuia acum copilul. Intr-un tarziu adolescenta s-a lamurit cum este cu lacrimile de crocodil ale tatei si s-a intors la mama. Au trecut zeci de ani. Tanara a studiat in strainatate, ajutata material doar de mama, a ramas stabilita acolo. Mama nu a terminat nici acum procesele cu tatal, care deschide intr-una si intr-una cate un proces. Daca o intrebi pe mama iti raspunde ca nu regreta nimic din ceea ce a facut, ca toata umilinta pe care ea a indurat-o ani de zile a fost pentru ca fetita ei sa ia singura propria decizie in ceea ce il priveste pe tatal ei. Iar aceasta decizie sa fie cea corecta.
Avand in vedere ca pe acest topic se scriu povesti nu cred ca sunt offtopic.
Eu cunosc caz in care ea, mama a divortat cand fata avea 14-15 ani. Fata s-a angajat cam de pe la 16 ani ..s-a maritat la 19 si a facut 3 copii pe care i-a crescut mama.E adevarat ca financiar o ajutau fiica si ginerele dar dupa un anumit nr de ani fiica s-a gandit la niste schimbari de ordin financiar.Schimbari dupa schimbari pana au pierdut casa cu casa ( 4 la numar) si au ramas toti pe drumuri.Din vina cui?
Din a fiicei fara discernamant!
Buna ziua laau.Ma bucur ca ai postat pe site o astfel de poveste si sper sa o citeasca cati mai multi.Ptr ca de multe ori au fost discutii pe acest forum despre tati,fara sa se ia in discutie calitatea umana a acestuia.Sigur ca e bine ca un copil sa fie si langa tata,dar daca acesta se foloseste de intalnirea cu copilul ca sa arunce cu noroi in mama si sa umileasca copilul,cred ca e clar ptr toata lumea ca acest lucru nu e benefic ptr copil.E important ca un copil sa creasca intr-un mediu echilibrat,inconjurat de dragoste si respect.Poate o sa priceapa si altii,foarte "filozofi"aspectul asta si sa depaseasca bariera cliseelor.