”Principala problema in acest domeniu este finantarea. PPP este un mecanism creat tocmai pentru acele proiecte de interes public pe care autoritatile responsabile nu le pot sustine financiar, scop in care apeleaza la parteneri privati care sa puna la dispozitie finantarea necesara implementarii proiectelor. Pe de alta parte, insa, in orice economie de piata, investitiile actorilor privati se bazeaza in primul rand pe finantari, si nu pe surse proprii. Asa stand lucrurile, orice proiect de lege in acest domeniu ar trebui construit luand in calcul in primul rand punctul de vedere al finantatorului unui asemenea proiect”, a declarat reprezentantul Casei de Avocatura Ionescu si Sava.
PPP nu se dezvolta in Romania nu pentru ca nu ar exista interes al partenerilor privati – ci pentru ca acestia nu pot convinge finantatorii sa se implice in astfel de proiecte. Iar cauza este cat se poate de simpla: cadrul legal nu ofera suficiente posibilitati de garantare a finantarilor acordate unor asemnea proiecte.
Solutia, prin urmare, sta in crearea unor mecanisme care sa convinga finantatorii de potentialul beneficiu pe care il pot obtine prin implicarea in astfel de proiecte: acordarea in mod real a posibilitatii ca partenerul public sa permita constituirea unor garantii asupra bunurilor aduse in proiect (desigur, in masura in care nu fac parte din proprietatea publica, inalienabila), constituirea unor scheme de garantii de stat pentru astfel de proiecte acolo unde importanta lor justifica astfel de masuri, dar mai ales intelegerea faptului ca actorii privati – si implicit finantatorii – nu vor fi atrasi de PPP decat in masura in care pot anticipa un beneficiu rezonabil din aceste proiecte, opineaza reprezentantii Casei de Avocatura Ionescu si Sava.
Legea actuala, privind parteneriatul public-privat, dateaza din 2010 si urmeaza sa fie inlocuita in scurt timp cu o lege noua, initiata de Guvern si aflata acum in proces legislativ la Senat.