Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în calitate de instituþie publicã implicatã în procesul de privatizare, în baza prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, are atribuþii în ceea ce priveºte acordarea de mãsuri reparatorii prin echivalent pentru bunurile care fac obiectul acestei legi.
Conform articolului 1 din Legea nr. 10/2001, principiul instituit de lege este restituirea în naturã, iar când aceasta nu este posibilã, se vor stabili mãsuri reparatorii prin echivalent, prin compensare cu bunuri ºi servicii, acordarea de acþiuni la societãþile comerciale tranzacþionate pe piaþa de capital, titluri de valoare nominalã folosite exclusiv în procesul de privatizare sau despãgubiri bãneºti. Toate aceste mãsuri pot fi ºi combinate (art. 1 alin. 3 din Legea nr. 10/2001).
Prin publicarea în Monitorul Oficial a Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãþii ºi justiþiei, s-a hotãrât cã mãsurile reparatorii prin echivalent vor consta în titluri de despãgubire, ce vor fi convertite în acþiuni emise de Fondul Proprietatea.
Pânã la sfârºitul lunii septembrie, AVAS, prin structura responsabilã cu aplicarea prevederilor celor douã legi, a înregistrat un numãr de 777 dispoziþii în valoare de peste 65 mil. RON ºi peste 100 mii USD, emise de cãtre primari sau conducãtorii altor instituþii publice, prin care s-au acordat mãsuri reparatorii prin echivalent, constând în acþiuni la societãþile comerciale tranzacþionate pe piaþa de capital, precum ºi 6350 de notificãri.
Notificãrile nesoluþionate pânã în prezent urmeazã a fi analizate în conformitate cu noile dispoziþii legale prevãzute de Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietãþii ºi justiþiei. În lumina noilor prevederi, AVAS emite :
· decizii de propunere de acordare a mãsurilor reparatorii, în conformitate cu prevederile art. 6 ºi art. 29 din lege;
· decizii de acordare a mãsurilor reparatorii, în conformitate cu prevederile art. 31 din lege;
· decizii de respingere, în cazul în care nu sunt îndeplinite condiþiile prevãzute de lege.
Activitatea de soluþionare a notificãrilor este foarte complexã având în vedere faptul cã imobilele ce intrã sub incidenþa prevederilor legii au fost preluate de cãtre stat sau de cãtre alte persoane juridice în urmã cu peste 50 de ani, în temeiul a sute de acte normative. Petenþii obþin cu greu actele doveditoare, iar, în unele cazuri, nici instituþiile statului nu mai deþin în arhivã documentele solicitate.
Pânã în prezent, au fost analizate ºi soluþionate, prin decizii motivate, 838 de notificãri, marea lor majoritate fiind contestate în instanþã. Dintre aceste decizii, 48 au ca obiect acordarea de mãsuri reparatorii prin echivalent constând în acþiuni la societãþile comerciale tranzacþionate pe piaþa de capital sau titluri de valoare nominalã emise de Ministerul Finanþelor Publice, în valoare totalã de peste 31 mil. RON ºi peste 3.000 USD.
Dosarele soluþionate prin decizii motivate de acordare de mãsuri reparatorii vor fi înaintate Autoritãþii Naþionale pentru Restituirea Proprietãþilor, conform prevederilor legilor în vigoare.
Preºedintele AVAS, Atena Ciorteanu, a declarat cã „activitatea de aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001 ºi ale Legii nr. 247/2005, în conformitate cu principiile ºi strategia Programului de Guvernare a României pentru perioada 2005 – 2008, reprezintã, în perspectiva integrãrii României în Uniunea Europeanã, una dintre prioritãþile instituþiei."
Comentarii articol (0)