Cadoul de Craciun. Sau povestea lui Grinci care nu numai ca nu a furat Craciunul, dar a jucat un rol principal intr-un scenariu despre deschidere, incredere si autenticitate

Atunci cand invatatoarea copilului iti spune ca se bazeaza foarte mult pe parinti si implicarea lor in procesul de invatare, ca ea vede anul pregatitor ca pe-o scoala a intregii familii in care el, dascalul, e doar un mediator, iti faci cruce cu doua maini, vorba ‘ceea, si zici ca l-ai apucat pe Dumnezeu de-un picior! Atunci cand ti se parea prea mult inca sa si speri sa intalnesti pe cineva intr-o scoala de stat care nu merge in inertia mainstreamului traditional, si urechile tale sunt mangaiate cu astfel de declaratii, care-ti patrund ca cele mai delicate licori prin creier alunecand pana la inima, stii sigur ca esti pe cararuia care trebuie, condus de cine trebuie. Iar acest om nu va inceta sa te surprinda si va transforma cele mai banale actiuni, prin care ai trecut de nenumarate ori pana acum, in intamplari originale, privite din cu totul alte unghiuri, pline de semnificatii si provocari. Asa se face ca in prima serbare de la clasa pregatitoare a copilului meu a tronat teatrul, dar nu orice fel de teatru, pentru ca Andreea Puiu, aceasta tanara si creativa invatatoare de la Scoala “Pia Bratianu” din Bucuresti, care se incapataneaza sa metiseze sistemul traditional strecurandu-i un pui alternativ in cuib, a avut ideea sa existe, pe langa clasica reprezentatie a copiilor pentru parinti, si o reprezentatie a parintilor pentru copii. Poate despre piesa copiilor, “Momo”, si cum personajele lor au invins hotii de timp si au dat viata multor metafore cu ajutorul umbrelor sau al video-proiectiilor, voi mai povesti cu alta ocazie, despre piesa parintilor, “Grinciul care a furat Craciunul”, nu e alt moment mai bun, aflandu-ne inca in vremea sarbatorilor. Si cine stie, poate povestea si marturiile lor va vor inspira.

 

Deci iata cum, antrenati de entuziasmul invatatoarei, s-au adunat cativa parinti provenind din medii departe de cele artistice si au constituit ad-hoc o trupa de teatru de amatori, sub atenta ghidare a regizoarei Selma Dragos, pasionata de teatru, dar si de felul in care prezenta impreuna pe scena ii poate uni pe oameni: "Propunerea Andreei de a lucra cu parintii clasei a venit ca un cadou facut exact pe masura mea: un proiect in care procesul era important – sa construim un nucleu de parinti uniti in viziunea lor asupra reciprocitatii in relatia cu copiii lor – iar rezultatul era si el important, urmand sa fie jucat in fata clasei si a celorlalti parinti. Stiind ca lucram pentru serbarea de Craciun, am selectat mai multe texte cu tema respectiva, dintre care Grinci se potrivea cel mai bine atat cu publicul (o piesa comica, simpla, in versuri) cat si cu timpul de lucru disponibil (aveam nici 10 saptamani). Am lucrat ca o trupa ambulanta: am inventat roluri in functie de numarul de oameni, am impartit impreuna textul. Fiecare actor si-a inventat personajul singur, de la cum il cheama, la ce fel de silueta, temperament si stil de a vorbi are. Am discutat fiecare optiune in grup si am ales impreuna stilul muzical, cum sa arate decorul, ce accesorii vor purta pe scena. Parintii care voiau sa se implice, dar nu aveau timp de repetitie au venit la pictat si confectionat obiecte. Un tata pianist ne-a oferit coloana sonora live (n.r. Nicolae Dumitru, profesor la Liceul de muzica G. Enescu)".

Pentru ca nimic sa nu perturbe buna desfasurare a activitatii, proaspetii actori au beneficiat si de sprijin la scena, intrucat echipa s-a completat si cu un sufleor: "Neputand participa la repetitii, am fost totusi un parinte receptiv si am sustinut aceasta initiativa prin realizarea scenografiei si in rol de sufleor” (Irina Suliman, jurist), asa ca sa stiti ca va puteti asigura si plase de siguranta, in caz ca va apucati de aceasta activitate. Mobilizati de diferite motivatii, sau pur si simplu dornici sa petreaca un timp doar pentru ei, vazut intre timp ca cel mai tare workshop de dezvoltare personala, parintii-actori si-au luat rolul in serios si intalnirile de luni seara, dupa job, au intrat in ritualul vietii de familie, dupa cum se confeseaza mamicile intervievate: “S-a dovedit a fi o experienta cu mult peste ceea ce intuisem: am intalnit oameni frumosi si amuzanti, m-am distrat copios, m-am jucat si mi-am infrant teama de penibil. Simt lipsa serilor de luni deja… si ca sa va faceti o idee, n-am simtit nici macar o singura data nevoia de “a chiuli”. Povestea a prins contur si s-a transformat natural pe parcursul repetitiilor – total neasteptat pentru un om care isi imagina ca totul consta in invatarea si redarea cat mai artistica a unui rol predefinit si clar stabilit". (Cornelia Muntean, manager IT)

"M-am implicat in acest proiect in primul rand pentru fetita mea. Mi-as dori ca aceasta experienta sa aiba insemnatatea unei sustineri in tot ce va intreprinde ea". (Corina Barbier, economist)

“Am primit ideea ca pe un joc, am vrut sa particip de la inceput, pentru ca mi s-a parut interesant sa facem si noi ceva pentru copii, nu numai ei pentru noi". (Anca Dumitrescu, psiholog/psihoterapeut)

 

Chiar daca unii dintre ei nu s-au vazut de la inceput in postura de actori, jucand pe scena in fata copiilor si parintilor lor…

 

"La prima intalnire cu Selma Dragos – regizorul cu care copiii urmau sa pregateasca piesa lor de teatru – deschiderea, naturaletea si increderea ei, molipsitoare, m-au facut sa imi doresc sa particip. Vizualizasem, intr-o clipa, ce experienta frumoasa ar fi pentru mine si copilul meu: o incurajare prin fapte, mai mult decat prin cuvinte". (Simona Vasile, economist)

 

Sau, in mod amuzant, s-au trezit in fata faptului implinit si curajul le-a venit pe parcurs: “Eram deja inscris de catre sotia mea in piesa, si am avut doua puncte de susutinere, unul oferit de catre echipa, unde am simtit un adevarat sprijin, cel de-al doilea se refera la obiective: doream sa transmit copiilor mesajul piesei, ca cel mai important la o sarbatoare sunt participantii, iar bucuria revederii prietenilor si a petrecerii timpului impreuna fac mai mult decat orice cadou". (Dumitru Marcu, agent imobiliar)

 

Vorbind despre obiective dar si beneficii, ele au diferit de la caz la caz, insa in mod unanim razbate pe de o parte consolidarea unei echipe unite de parinti in jurul acestei fantastice invatatoare, pe de alta parte realizarea unui moment special pentru copii:

 

"Bucuria care licarea in ochii copiilor mei la finalul piesei m-a facut sa lacrimez. De emotie si fericire". (Simona)

 

"Beneficii cred ca au fost mai multe: i-am bucurat pe copiii nostri, s-au simtit mandri de noi, am castigat niste oameni langa mine. A fost o experienta foarte frumoasa". (Anca)

 

"In primul rand consolidarea relatiei cu fetita mea. Am trecut, in aceeasi zi, prin aceleasi trairi: teama, emotie si bucuria lucrului infaptuit. Apoi sansa de a cunoaste niste oameni minunati, cu care am impartit aceleasi sentimente. Si, nu in ultimul rand, o demonstratie a mea, pentru mine, ca mama, ca pot reusi orice, oricand, atunci cand este vorba despre copilul meu". (Corina)

"Mi se parea asa de incitant sa fac un lucru atat de diferit de tot ceea ce fac zi de zi! Surpriza si mai mare a venit acasa, cand, povestindu-i sotului meu despre idee si cat de mult ma atrage, am aflat cu stupoare ca ar vrea sa se alature si el echipei! Stim cu totii cat de important e intr-un cuplu sa surprinzi si sa fii surprins. Nu stiu despre mine, dar sotul meu a reusit asta din plin"! (Cornelia)

"Pentru mine, experienta asta a fost ca o vacanta si o bucurie atat pentru copilul, cat si pentru parintele din mine. Am inlocuit amintirea angoasanta a serbarilor in timpul carora stateam in lumina sperand sa nu gresesc cumva si sa nu ma mai iubeasca mama. Mi-a placut sa fiu alaturi de mame si tati care s-au aratat postura asta vulnerabila in fata copiilor lor". (Selma)

 

Un cadou pentru copii, dar si pentru noi, ceilalti spectatori de la Teatrul Mignon, iar eu am simtit mai ales ca suntem pe un drum foarte bun. Impartasesc cu voi acest vis al unei seri de iarna, pentru ca sunt convinsa ca sunteti destule mame de scolari lipsite de optimism in privinta scolii noastre, de aceea vreau sa va arat ca depinde in mare parte si de noi schimbarea, important e sa fim deschisi, consecventi si sa comunicam cu cei din jur, pentru a ne face cunoscute intentiile. Si pentru ca mereu mai ramane cate ceva de spus, trebuie sa stiti ca piesa parintilor a mai avut o reprezentie in Ajunul Craciunului, in scop caritabil, pentru strangerea unor fonduri in beneficiul sectiei de oncologie pediatrica a Spitalului Marie Curie.

 

Si asta nu e tot: se pune la cale un proiect in care se vor implica si bunicii clasei!