Cand e momentul potrivit sa mergem cu copiii la spectacole?

In urma cu trei-patru ani, cand eram la un concert de muzica clasica la Sala Palatului din Bucuresti, s-a intamplat sa stau in spatele unei familii alcatuite din mama, tata si o fetita simpatica foc, in varsta de aproximativ patru ani. Copila era extrem de curioasa si le punea parintilor sai tot felul de intrebari inocente, in pofida faptului ca muzicienii de pe scena erau in plin exercitiu.

 

Deoarece nu stia in ce masura sa-si dozeze vocea, alterna propozitii pe ton aproape strigat, presarate de ssssssss-ul interminabil al parintilor, cu unele soptite: De unde vine sunetul mare? De ce sta domnul cu mustata in mijloc? Cine le-a dat hainele alea negre? Cum o cheama pe doamna blonda din spate? Dupa cateva minute, intrebarile au incetat si am crezut ca ori a fost foarte captivata de muzica, ori a adormit. Ei bine, in linistea aceea deplina a salii, in care numai melodia suava iti trecea prin cap si prin inima, cea mica a rostit tare si apasat: Mama, fac caca!

 

Fara copii sub sase ani la Opera Romana din Bucuresti

 

Tinerii parinti au iesit val-vartej din sala, cu copil cu tot, si nu s-au mai intors, iar episodul a fost indelung comentat de colegii de rand, care, ca in orice situatie, s-au impartit in doua tabere. Cei care erau de partea familiei au adus in discutie cateva argumente precum imposibilitatea parintilor de a o lasa pe cea mica cu cineva acasa sau dorinta acestora de a o initia in lumea culturala, concluzionand ca un copil e un copil. Altii s-au declarat complet impotriva aducerii unui copil la spectacole si i-au facut cu ou si cu otet pe cei trei protagonisti ai pataniei.

 

In sustinerea celei de-a doua tabere a venit, e drept, mai tarziu cu cativa ani, un comunicat oficial al Operei Romane din Bucuresti. Aceasta a anuntat in 2013 ca, in vederea asigurarii confortului spectatorilor din sala de spectacole, nu mai este permis accesul copiilor mai mici de sase ani la reprezentatiile ONB, cu exceptia acelora dedicate lor, unde limita de varsta este de patru ani. Institutia culturala din capitala a declarat, ulterior, ca masura de a limita accesul copiilor la spectacolele sale a fost luata in urma repetatelor plangeri adresate institutiei de catre mai multi spectatori privind comportamentul copiilor si din pricina lipsei de reactie a adultilor insotitori in salile de spectacol.

 

In sustinerea deciziei sale, ONB a mentionat ca aceasta masura este aplicata in majoritatea institutiilor de spectacole din lume, fiind o conventie binecunoscuta si respectata de catre publicul respectivelor institutii.

 

7 sfaturi pentru o experienta de succes in sala de spectacol

 

Daca, totusi, ti-ai luat inima in dinti si vrei sa-ti duci copilul la teatru, la opera sau la orice alt fel de concert, afla ca poti sa transformi experienta unui spectacol intr-un succes pentru cel mic. Iata cateva sfaturi care vor face ca pasul in lumea culturala sa devina o incantare reala pentru copil:

1. Alege spectacolul adecvat. E adevarat ca, by default, spectacolele de teatru, de opera sau de balet potrivite pentru copii sunt cele dedicate exclusiv lor si care au loc fie la teatrele de profil, fie la institutiile culturale care au in program reprezentatii destinate strict celor mici. Aici intra matineele sau spectacolele de circ, dar si alte concerte sau puneri in scena ale unor piese de teatru dedicate copiilor, care se pot desfasura si in cea de-a doua parte a zilei. Poti gasi un spectacol potrivit pentru copii, insa, si in programul destinat de obicei oamenilor mari, e suficient sa te documentezi putintel inainte.

 

2. Fii sigur ca cel mic poate sa stea atent in sala pe perioada spectacolului. Observandu-mi fetitele, pot spune ca niciun copil nu seamana cu altul, iar varsta este doar un fals indice al gradului de receptivitate al sau, ca spectator. Sunt copii de doi ani si un pic care pot sa stea o ora si jumatate fermecati de ceea ce se intampla pe scena, cum sunt si copii care, la saspte ani, ar prefera sa faca orice altceva, numai sa nu stea in sala de concert sau de teatru.

3. Nu alege o reprezentatie prea lunga. Se intampla sa ai un copil receptiv la propunerile tale culturale? Foarte bine! Nu abuza, insa, de rabdarea si de interesul sau, pentru ca minutele au alta valoare pentru un copil, iar ce ni se pare noua ca trece repede poate fi o eternitate pentru cel mic.

4. Evita subiecte care stii ca l-ar putea afecta pe copil. Daca se teme fara exceptie de vrajitoarea cea rea, nu-l duce la un spectacol in care aceasta are un rol important, pentru ca exista posibilitatea sa nu-l mai convingi a doua oara sa puna piciorul intr-o sala de teatru sau de concert.

 

5. Prezinta-i cu cateva zile inainte cateva puncte cheie din spectacol, care sunt personajele principale si cine e autorul lucrarii. Poti, cu putina creativitate si indemanare, sa pregatesti serios terenul pentru marea zi, astfel incat incursiunea in lumea cultural-artistica sa fie una atragatoare, demna de repetat. Daca te temi ca divulgi prea mult, lasa finalul sa fie o surpriza reala pentru copil.

 

6. Fii realist si inceteaza in a avea pretentii exagerat de mari de la copilul tau. Chiar daca intentiile tale sunt mai mult decat nobile, iar dorinta principala este sa sadesti in el setea pentru frumos, trebuie sa intelegi ca nu toti copiii pot fi atrasi de aceasta latura. Si-apoi, orice dezamagire personala pe care o poti incerca in cazul in care cel mic nu prezinta deloc interes pentru cultura trebuie sa dispara. Sunt toate sansele ca cineva dezinteresat in copilarie de arta sa fie chiar foarte preocupat de aceasta in ultima parte a adolescentei si in viata de adult.

 

7. Nu debuta cu pietre de moara. Nu incepe incursiunea in lumea spectacolelor cu ceva foarte greu de digerat, care te poate plictisi chiar si pe tine. Pana la urma, scopul iesirii impreuna la teatru sau la concert nu este doar acela de a va culturaliza, ci si de a petrece o zi frumoasa impreuna; de ce s-o transformati intr-un esec?

 

In loc de epilog

 

Desi este evident ca energia si curiozitatea unui copil pot iesi cu usurinta la iveala intr-o mare de tacere, exista si copii fascinati de lumea spectacolelor, incat participarea la un astfel de act este una extrem de fireasca pentru acestia. Eu tin minte si acum cateva piese de teatru la care am mers cu mama inainte de a fi in clasa intai si care m-au tinut lipita de scaun, muta de admiratie pentru spectacole si actori: "Iarna cand au murit cangurii", cu Geo Costiniu, de la Teatrul Giulesti, azi Odeon, sau "Petitoarea", cu Stela Popescu, de la Teatrul de Comedie.

 

Daca la "Petitoarea" am ras la unison cu sala, nu stiu cat de mult am inteles din piesa lui Holban, dar experienta in sine a fost una impresionanta. Ii atribui mamei meritul de a-mi fi deschis apetitul pentru actul cultural si atractia pentru lumea misterioasa si boema a artistilor.

 

Pe de alta parte, experienta personala a scenei imi spune ca un artist reuseste sa-si faca meseria in ciuda oricaror distractii din sala. Poate sunt exemple extreme, dar din experienta mea stiu ca spectacolele au mers bine pana la capat chiar si cand dirijoarei principale i s-a ridicat rochia ca in celebrul film cu Marilyn Monroe, in momentul in care a intrat pe scena, iar accesul s-a facut pe langa o gura imensa de ventilatie fixata in pardoseala.

 

La fel a fost si cand, in mjlocul concertului din Hanovra, un biker a urcat pe scena si i-a inmanat niste marci germane prezentatoarei noastre, o membra a corului, de altfel.

 

Sau cand, in cadrul unei reprezentatii de la Palatul Cotroceni, doua colege din ultimul rand au lesinat din pricina caldurii, dar corepetitoarea le-a ajutat discret sa intre in culise si le-a acordat ajutorul necesar acolo, fara ca publicul sa-si dea seama de incident.

 

Dar, daca exista cineva care nu reuseste sa intre in atmosfera evenimentului, se plictiseste si prin comportamentul sau ii incomodeaza vizibil pe colegii de scaun, atunci poate ca ar fi mai bine sa paraseasca discret sala si sa revina in momentul in care este pregatit pentru reprezentatie.

 

Cu o singura mentiune: aceasta regula sa se aplice nu numai celor mici, ci si adultilor. Nu stiu de ce, dar uneori acestia sunt chiar mai neastamparati decat copiii lor. Plus ca au telefoane mobile.