Legea contabilitatii (nr. 82/1991) stabileste prin art. 28 ca au obligatia de a intocmi situatii financiare anuale, inclusiv inclusiv in situatia fuziunii, divizarii sau lichidarii, societatile comerciale, societatile/companiile nationale, regiile autonome, institutele nationale de cercetare-dezvoltare, societatile cooperatiste si celelalte persoane juridice.
Regulile pentru depunerea situatiilor financiare pentru anul fiscal 2013 au fost aprobate prin Ordinul MFP nr. 79/2014, publicat in Monitorul Oficial nr. 70 din 29 ianuarie 2013.
Conform actului normativ, persoanele juridice al caror exercitiu financiar coincide cu anul calendaristic au obligatia sa intocmeasca si sa depuna situatii financiare anuale incheiate la 31 decembrie, potrivit Reglementarilor contabile conforme cu Directiva a patra a Comunitatilor Economice Europene, parte componenta a Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 3.055/2009, cu modificarile si completarile ulterioare.
Astfel, potrivit ordinului publicat de MFP, cuprinsul situatiilor financiare anuale difera in functie de marimea entitatilor.
Pentru a determina marimea acestor entitati, se folosesc trei criterii:
- total active: 3.650.000 euro;
- cifra de afaceri neta: 7.300.000 euro;
- numar mediu salariati: 50.
Societatile care, la data bilantului, depasesc limitele a doua din cele 3 criterii de marime vor intocmi situatii financiare anuale care cuprind:
- bilant (cod 10);
- cont de profit si pierdere (cod 20);
- situatia modificarilor capitalului propriu;
- situatia fluxurilor de numerar;
- note explicative la situatiile financiare anuale.
Aceste documente vor fi insotite de formularul "Date informative" (cod 30) si formularul "Situatia activelor imobilizate" (cod 40), ale caror modele sunt aprobate tot prin acest ordin.
Pe de alta parte, ordinus MFP stabileste ca entitatile care, la data bilantului, nu depasesc limitele a doua dintre criteriile de marime mentionate intocmesc situatii financiare anuale prescurtate care cuprind:
- bilant prescurtat (cod 10);
- cont de profit si pierdere (cod 20);
- note explicative la situatiile financiare anuale prescurtate.
De asemenea, aceste documente vor fi insotite de formularul "Date informative" (cod 30) si formularul "Situatia activelor imobilizate" (cod 40).
Actul normativ publica de Finante mai precizeaza ca entitatile care nu depasesc limitele a doua dintre criteriile de marime pot intocmi, optional, si situatia modificarilor capitalului propriu si/sau situatia fluxurilor de numerar.
Trebuie sa stiti ca, potrivit regulilor emise de Finante, indiferent de marimea entitatilor, toate situatiile financiare anuale incheiate la 31 decembrie trebuie semnate de persoanele abilitate potrivit legii si de catre administratorul sau persoana care gestioneaza entitatea.
De asemenea, situatiile financiare anuale trebuie sa fie insotite ca si pana acum de raportul administratorilor, raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, dupa caz, si de propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderii contabile. Situatiile financiare anuale vor fi insotite totodata si de o declaratie scrisa a administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligatia gestionarii unitatii respective prin care isi asuma raspunderea pentru intocmirea situatiilor financiare anuale si confirma ca:
- politicile contabile utilizate la intocmirea situatiilor financiare anuale sunt in conformitate cu reglementarile contabile aplicabile;
- situatiile financiare anuale ofera o imagine fidela a pozitiei financiare, performantei financiare si a celorlalte informatii referitoare la activitatea desfasurata;
- persoana juridica isi desfasoara activitatea in conditii de continuitate.
Atentie! Conform prevederilor din Ordinul MFP nr. 79/2014, incadrarea in criteriile de marime se efectueaza la sfarsitul exercitiului financiar, pe baza indicatorilor determinati din situatiile financiare anuale la 31 decembrie aferente exercitiului financiar precedent si a indicatorilor determinati pe baza datelor din contabilitate si a balantei de verificare incheiate pentru sfarsitul exercitiului financiar curent, utilizandu-se cursul de schimb valutar comunicat de Banca Nationala a Romaniei, valabil la data incheierii exercitiului financiar.
Cine poate depune situatii financiare anuale simplificate
Sistemul simplificat de contabilitate a fost aprobat prin Ordinul Ministerului Finantelor Publice nr. 2239/2011, care stabileste ca firmele care in exercitiul financiar precedent au inregistrat cifra de afaceri neta sub echivalentul in lei al sumei de 35.000 euro si totalul activelor sub echivalentul in lei al sumei de 35.000 euro sa poata opta pentru un sistem simplificat de contabilitate. Ceea ce inseamna ca societatile care indeplinesc cumulativ aceste doua criterii de marime vor intocmi situatii financiare anuale simplificate care cuprind:
- bilant simplificat (cod 10),
- cont de profit si pierdere simplificat (cod 20).
Acestea vor fi insotite de formularul "Date informative" (cod 30) si formularul "Situatia activelor imobilizate" (cod 40).
Potrivit prevederilor emise de MFP, situatiile financiare anuale simplificate se intocmesc in lei si trebuie insotite si de o declaratie scrisa de asumare a raspunderii persoanei pentru intocmirea acestora in conformitate cu sistemul simplificat de contabilitate.
In plus, "situatiile financiare anuale simplificate vor fi insotite de raportul administratorilor la a carui elaborare se aplica prevederile Sectiunii 10 <<Continutul raportului administratorilor>> din Reglementarile contabile conforme cu Directiva a patra a Comunitatilor Economice Europene, parte componenta a Reglementarilor contabile aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 3.055/2009", se mai arata in actul normativ.
De asemenea, situatiile simplificate trebuie semnate atat de catre persoanele care organizeaza si conduc contabilitatea entitatilor, cat si de administratorul sau persoana care gestioneaza entitatea.
Atentie! Conform precizarilor MFP, incadrarea in criteriile de marime se efectueaza pe baza indicatorilor determinati din situatiile financiare anuale, respectiv a balantei de verificare, incheiate la finele exercitiului financiar precedent, utilizandu-se cursul de schimb valutar comunicat Banca Nationala a Romaniei, valabil la data incheierii aceluiasi exercitiu financiar.
Actul normativ publicat de MFP mentioneaza ca sistemul simplificat de contabilitate este optional, astfel incat entitatile care indeplinesc criteriile de marime necesare, insa nu opteaza pentru aplicarea sistemului simplificat, vor depune situatiile financiare conform Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 3.055/2009.
De asemenea, MFP stabileste ca entitatile nou-infiintate pot intocmi pentru primul exercitiu financiar de raportare situatii financiare anuale prescurtate sau situatii financiare anuale cu 5 componente, reglementare care exista si pana acum.
"Pentru al doilea exercitiu financiar de raportare, aceste entitati analizeaza indicatorii determinati din situatiile financiare anuale ale exercitiului financiar precedent si indicatorii determinati pe baza datelor din contabilitate si a balantei de verificare incheiate la sfarsitul exercitiului financiar curent, intocmind situatii financiare anuale in functie de criteriile de marime inregistrate", puncteaza Ordinul MFP nr. 79/2014.
Pana cand se depun situatiile financiare anuale?
Situatiile financiare anuale si situatiile anuale simplificate, intocmite cu ajutorul programelor de asistenta elaborat de MFP, se depun la unitatile teritoriale ale MFP in 150 de zile de la data la care se incheie exercitiul financiar (si anume 31 decembrie 2013)
Conform calculelor noastre, termenul limita pentru depunerea situatiile financiare este 30 mai 2014.
Subunitatile din Romania, care apartin unor persoane juridice cu sediul sau domiciliul in strainatate, cu exceptia subunitatilor deschise in Romania de societati rezidente in state apartinand Spatiului Economic European, depun situatii financiare anuale incheiate la 31 decembrie la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice in termen de 150 de zile de la incheierea exercitiului financiar.
Entitatile care nu au desfasurat activitate de la constituire pana la 31 decembrie nu intocmesc situatii financiare anuale sau situatii financiare anuale simplificate, insa trebuie sa depuna la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice, in termen de 60 zile de la incheierea exercitiului financiar (adica pana la 1 martie 2014), o declaratie pe propria raspundere a persoanei care are obligatia gestionarii entitatii, care sa cuprinda toate datele de identificare a entitatii:
- denumirea completa (conform certificatului de inmatriculare);
- adresa si numarul de telefon;
- numarul de inregistrare la registrul comertului;
- codul unic de inregistrare;
- capitalul social.
Bilanturile se pot depune si online
Si in 2014 situatiile financiare anuale vor putea fi depuse electronic, aceasta posibilitate fiind implementata pentru prima oara anul trecut.
Astfel, ordinul publicat de Finante precizeaza ca situatiile anuale la 31 decembrie se pot depune atat la registratura unitatilor teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice sau la oficiile postale, prin scrisori cu valoare declarata, cat si pe portalul www.e-guvernare.ro, avand atasata o semnatura electronica extinsa.
”In vederea depunerii situatiilor financiare anuale in format hartie si in format electronic sau numai in forma electronica, avand atasata o semnatura electronica extinsa, societatile comerciale (...) folosesc programul de asistenta pus la dispozitie gratuit de catre Ministerul Finantelor Publice pe site-ul ANAF, prin care se genereaza un fisier de tip PDF, avand atasat un fisier xml, care contine datele de identificare a societatii comerciale, precum si un fisier cu extensia zip. Fisierul cu extensia zip va contine situatiile financiare anuale si documentele cerute de lege asa cum acestea sunt intocmite de societatile comerciale si scanate, alb-negru, lizibil si cu o rezolutie care sa permita incadrarea in limita a 9,5 MB a fisierului PDF la care este atasat fisierul zip”, precizeaza MFP in ordinul publicat luni.
Amenzile pot ajunge la 4500 de lei, daca nu depui la timp bilanturile
Nerespectarea reglementarilor emise de Ministerul Finantelor Publice cu privire la intocmirea, semnarea si depunerea in termenul legal la unitatile teritoriale fiscal a situatiilor financiare anuale constituie contraventie nerespectarea se sanctioneaza cu amenda.
Astfel, pentru nedepunerea in termenul legal a situatiile financiare, amenda este cuprinsa intre 300 si 1000 de lei, daca perioada de intarziere este cuprinsa intre 1 si 15 zile lucratoare. Daca perioada de intarziere este cuprinsa intre 16 si 30 de zile lucratoare, amenda este variaza intre 1000 si 3000 de lei, in timp ce, daca perioada de intarziere depaseste 30 de zile lucratoare, poti plati pana la 4500 de lei, dar nu mai putin de 1500 de lei.
De asemenea, pentru neintocmirea si nesemnarea situatiilor financiare anuale, amenda este cuprinsa intre 2.000 si 3.000 lei.