Abrogarea art. 276 din noul Cod penal, o idee proasta

Art. 276 din noul Cod penal, avand denumirea marginala "presiuni asupra justitiei", incrimineaza "fapta persoanei care, pe durata unei proceduri judiciare in curs, face declaratii publice nereale referitoare la savarsirea, de catre judecator sau de organele de urmarire penala, a unei infractiuni sau a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea respectivei cauze, in scopul de a le influenta sau intimida". Pedeapsa pentru aceasta infractiune este inchisoarea de la 3 luni la un an sau amenda.

Voi incerca in urmatoarele randuri sa prezint aspectele generale ale infractiunii prevazute de art. 267 CP, pentru a avea o viziune clara cu privire la campul de aplicare al acesteia, argumentele pe care initiatorii proiectului le aduc in favoarea abrogarii si argumentele personale cu privire la oportunitatea incriminarii.

Aceasta infractiune este nou introdusa in legislatia noastra penala, in Codul penal din 1969 neexistand o reglementare similara. Probabil, acesta este si motivul pentru care cei interesati de abrogarea acestuia nu au urgentat demersurile in aceasta directie decat acum, dupa intrarea in vigoare a noilor Coduri.

 

Intelegerea textului de lege nu cred ca pune probleme, nici macar unei persoane neavizate in domeniul juridic: este incriminata fapta unei persoane, subiect activ general, care, pe durata unei proceduri judiciare in curs, in timpul procesului penal, se foloseste, in scopul influentarii sau intimidarii judecatorului sau unui organ de urmarire penala, scop special; subiect pasiv special – de afirmatii nereale exprimate in public.

 

Pe scurt, n-ai voie sa stresezi magistratul! Infractiunea se regaseste in Titlul IV din Partea speciala a Codului, in cadrul "Infractiunilor contra infaptuirii justitiei", relevand astfel scopul incriminarii, si anume acela de a proteja bunul mers al sistemului de justitie, pentru a se asigura celeritatea proceselor si impartialitatea persoanelor care fac parte din aparatul de justitie.

Cred ca cea mai buna metoda de a incepe analiza oportunitatii existentei unei asemenea incriminari in legislatia penala este cea abordata de initiatorii proiectului de modificare a Codului, mai exact o verificare succinta (dar nu chiar atat de succinta ca cea realizata de stimabilii deputati) a constitutionalitatii art. 276 CP.

 

In expunerea de motive a propunerii legislative s-a sustinut, fondat si intemeiat, ca "libertatea de exprimare este un drept fundamental garantat de Constitutia Romaniei in art. 30 alin. (1) care prevede faptul ca aceasta este inviolabila, consacrand in acelasi timp si interzicerea cenzurii de orice fel". Aceasta este regula si, ca orice regula, comporta anumite exceptii care ar trebui amintite, desi ele nu au fost evidentiate in documentul anterior mentionat.

Cred ca este momentul sa atrag atentia asupra faptului ca infractiunea de "presiuni asupra justitiei" se savarseste prin "declaratii nereale", sintagma care trebuie avuta in vedere pe tot parcursul analizei care urmeaza.

 

In Constitutie, la art. 30 alin. (6) este prezentata prima limitare a dreptului la exprimare: "libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine". Astfel, daca prin declaratiile nereale se aduce atingere intr-un mod negativ vreuneia dintre valorile mentionate, fapta respectiva incalca dreptul constitutional al unei persoane, fiind pasibila de limitari si sanctionari. Bineinteles, aceste afirmatii nereale pot avea caracter laudativ, ii pot ridica in slavi pe magistratii care instrumenteaza cauza, insa cred ca aceste situatii vor fi destul de rare, avand in vedere faptul ca declaratiile trebuie sa faca referire la o infractiune sau o abatere disciplinara savarsita de acestia din urma.

Art. 53 alin. (1) din Constitutie, cu denumirea marginala "Restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati" statueaza ca aceste restrangeri pot fi dispuse doar prin lege – Codul penal, in cazul nostru – si numai daca se impune, printre altele, pentru apararea drepturilor si libertatilor cetatenilor si pentru desfasurarea instructiei penale, adica infaptuirea justitiei, valoarea sociala protejata de dispozitia care incrimineaza fapta de presiuni asupra justitiei.

La alin. (2) al aceluiasi articol sunt enumerate conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca restrangerea unui drept pentru a se situa in limitele constitutionale. Mai exact, masura restrangerii trebuie sa fie necesara intr-o societate democratica, sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie nediscriminatorie si sa nu aduca atingere existentei dreptului sau a libertatii.

 

Consider ca restrangerea libertatii de exprimare este necesara, avand in vedere faptul ca traim intr-o societate a carei populatie inca traieste euforia democratiei necontrolate, obtinuta dupa o perioada lunga de opresiune si cenzura, perioada comunista. Desi au trecut 25 de ani de la caderea regimului totalitar, intalnim o multitudine de situatii in care libertatea de exprimare este dusa la extrem, fara o constientizare a consecintelor pe care o afirmatie poate sa le produca.

 

De asemenea, prin existenta unei incertitudini complete cu privire la incriminarea faptelor care aduc atingere demnitatii (insulta, calomnie), in reglementarea penala anterioara, si prin lipsa unor sanctiuni penale pentru aceste fapte in noua reglementare, in constiinta populatiei s-a conturat ideea ca aceste manifestari sunt licite, ba chiar ar trebui incurajate, daca e sa privim "neintelegerea" dintre cele mai supreme (sic!) instante ale tarii.

In ceea ce priveste proportionalitatea ingerintei si conditia ca aceasta sa nu aduca atingere existentei libertatii in cauza, cred ca simplul fapt ca infractiunea sanctioneaza doar declaratiile nereale si, mai presus de asta, cele facute in public ar trebui sa ne conduca la ideea ca nu exista niciun dubiu ca aceste conditii sunt si ele respectate. Este o conditie de bun simt pentru cei care au cei "7 ani de-acasa" – sa nu minti, mai ales in public!

 

Mai mult, fapta trebuie savarsita in timpul unei proceduri judiciare, astfel ca afirmatiile, chiar mincinoase, nu vor fi sanctionate daca ele sunt facute in afara limitelor temporale ale procesului penal. Acest element constitutiv al infractunii vine sa intareasca scopul incriminarii, acela de protectie a bunei desfasurari a justitiei prin lipsa oricaror influente exterioare care ar putea intimida magistratii sau organele de urmarire penala care iau parte la procedura, avand ca efect pronuntarea unor hotarari partinitoare.

De asemenea, nu cred ca se pune problema ca aceasta restrangere sa fie considerata discriminatorie, avand in vedere ca subiectul activ este unul general, astfel incat orice persoana ar savarsi o fapta care se muleaza pe tiparul normei de incriminare ar urma sa fie sanctionata corespunzator. In expunerea de motive a proiectului de lege propus pentru adoptare, cat si in declaratiile din presa, initiatorii doritori de abrogare incearca sa indrepte atentia asupra situatiei in care aceasta fapta este savarsita prin intermediul mass-media.

 

Intr-adevar, intelesul termenului "publice" din sintagma "declaratii publice nereale" nu este definit expres si isi va gasi interpretarea prin intermediul jurisprudentei si doctrinei, insa nu cred ca el ar trebui interpretat in sensul restangerii cadrului de aplicare, astfel incat textul legal sa-i aiba in vizor, in majoritatea cazurilor, pe jurnalisti. Traim intr-un stat de procesomani, unde partea care pierde un proces prefera, pe langa uzitarea (intotdeauna!) de o cale de atac pusa la dispozitie de lege, sa denigreze justitia, instanta si judecatorul, doar pentru a-si asigura un refugiu moral si o explicatie pentru cauzele care au condus la solutia nefavorabila pronuntata impotriva sa.

Pentru argumentele mai sus mentionate, consider ca textul art. 276 CP nu pune probleme din punct de vedere al constitutionalitatii.

 

De asemenea, analiza elementelor care conduc inspre stabilirea constitutionalitatii reglementarii isi gasesc in mare parte aplicabilitate si pentru a demonstra ca dispozitia legala analizata nu se afla in contradictie cu art. 10 CEDO. Conform Conventiei, dreptul la libera exprimare este garantat cat timp, printre altele, nu intra in conflict cu autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti, caz in care Statele pot limita acest drept supunand exercitarea acestuia unor formalitati, conditii sau restangeri si sanctionand, dupa caz, orice derapaje care incalca prevederile legale in domeniu.

 

Despre sanctiunile la care s-ar expune o persoana care incalca prevederile art. 276 ne vorbeste si textul proiectului legii de abrogare, mentionand ca "declaratiile oricarei persoane, cu atat mai mult cele aparute in mass media, ar putea fi interpretate in orice moment ca fiind o presiune la adresa unui judecator sau a unui alt organ de urmarire penala" si ca posibilitataea aplicarii unei astfel de sanctiuni ar conduce la pronuntarea "unor solutii arbitrare" care ar aduce atingere dreptului la libera exprimare.

 

Am stabilit deja ca posibilitatea sanctionarii unor astfel de fapte are un camp de aplicabilitate destul de restrans din punct de vedere temporal, incluzand doar presiunile asupra jusitiei savarsite in timpul procesului penal, astfel ca sintagma "in orice moment" nu incearca decat o hiperbolizare inutila a efectelor acestei reglementari.

Cat despre posibilitatea pronuntarii unor solutii arbitrare, cred ca initiatorii proiectului au dorit sa continue pe aceeasi directie poetica, hiperbolizand hiperbola despre care vorbeam anterior. Pentru ca, pe baza unui text legal sa fie pronuntate solutii arbitrare, ar fi nevoie ca acest text sa fie lipsit de claritate, sa aiba un continut confuz, care lasa loc de interpretari.

 

Dupa cum am evidentiat anterior, textul art. 276 CP nu comporta probleme din punctul de vedere al accesibilitatii si previzibilitatii, conditii care trebuie indeplinite pentru ca textul legal sa fie in concordanta cu normele constitutionale privind principiul legalitatii incriminarii, astfel ca orice persoana care savarseste o fapta de presiune asupra justitiei poate avea o reprezentare clara a modului in care acest text legal va fi aplicat pentru sanctionarea faptei sale si, in orice caz, sanctiunea la care s-ar expune nu este una aplicata printr-un proces verbal, ci vorbim de un proces penal in care persoana acuzata de savarsirea unei asemenea fapte beneficiaza de toate garantiile prevazute de lege.

 

Daca la finalul procedurilor judiciare se constata ca fapta corespune intru totul normei de incriminare, fiind savarsita cu vinovatie si lipsind o justificare si/sau o cauza de neimputabilitate, doar in acel moment va fi pronuntata o solutie care, avand in vedere verificarile pe care tocmai le-am enumerat, nu va fi, in niciun caz, arbitrara.

 

Un alt argument in favoarea abrogarii art. 276 CP il reprezinta inutilitatea incriminarii unei astfel de fapte, daca este sa analizam alineatele finale ale expunerii de motive din proiectului de lege. Este amintita existenta unei Rezolutii a Consiliului Europei (1003 din '93) care stabileste, in linii mari, obligatiile jurnalistilor: responsabilitate etica fata de societate si cetateni, stiri bazate pe adevar, surse impartiale, veridice si verificabile etc. Aceasta rezolutie se aplica undeva, in Europa, da' nu la noi!

 

In Romania, cvasi-majoritatea publicatiilor sunt controlate si indreptate intr-o anumita directie, in functie de interesele mogulilor, respectiv a partidelor politice. In consecinta, nu cred ca sanctiuni civile, patrimoniale, cum sunt cele aplicabile prin mecanismul raspunderii civile delictuale, pot reeduca o persoana care savarseste o astfel de fapta, cu atat mai mult cu cat aceasta persoana isi desfasoara activitatea in cadrul unui trust de presa care, probabil, are cuprins in bugetul anual un mini-buget pentru plata amenzilor si despagubirilor.

Existenta acestei posibilitati a judecatorului sau organului de urmarire penala de a cere despagubiri in temeiul raspunderii civile delictuale ii conduce pe initiatorii proiectului legislativ la concluzia ca incriminarea in legislatia penala a aceleiasi incalcari apare ca nejustificata si lipsita de sens. Despre ce despagubiri vorbim insa in cazul in care persoana vatamata decide ca temeiul delictual este cel potrivit si suficient? Despagubiri materiale? Nu cred ca va fi cazul, avand in vedere ca afirmatiile sunt nereale, astfel ca ele nu ar trebui sa conduca la sanctionarea penala sau administrativa a magistratului.

 

Ar ramane deschisa calea pentru obtinerea despagubirilor morale, insa acestea sunt greu de cuantificat si dificil de obtinut.

 

Intr-adevar, principiul comunist conform caruia singurul temei al imbogatirii trebuie sa fie munca, temei care, in acea perioada, fundamenta un fel de drept de veto pentru neacordarea daunelor morale, nu isi mai gaseste aplicarea in zilele noastre, insa nu mai putin adevarat este si faptul ca instantele sunt inca reticente in a acorda daune morale, in primul rand datorita sumelor exorbitante pe care reclamantii inteleg sa le pretinda si, in cel de-al doilea rand, datorita dificultatilor intalnite in cuantificarea acestora.

 

Totodata, nu cred ca sanctiunile patrimoniale sunt suficiente pentru a educa societatea. O norma penala este mai eficienta in atingerea scopului preventiv si punitiv al sanctiunii, decat o norma de drept civil.

 

Mai mult de atat, coabitarea acestor norme nu este exclusa. Caracterul subsidiar al dreptului penal nu exclude, ab initio, interventia normelor sanctionatorii apartinand altor ramuri de drept, ci vine in completarea acestora. Principiul non bis in idem nu isi gaseste aplicarea in cazul de fata. Acest principiu presupune, conform noului Cod de procedura penala, ca nicio persoana nu poate fi urmarita sau judecata pentru savarsirea unei infractiuni atunci cand fata de acea persoana s-a pronuntat anterior o hotarare penala definitiva cu privire la aceeasi fapta. Nu este cazul nostru. Trebuie sa stabilim o delimitare clara intre sanctiunea penala, cu scop punitiv si preventiv, si cea civila care are, de principiu, un scop reparator.

Mai mult de atat, un alt motiv pentru care consider ca, asa cum am afirmat mai devreme, incriminarea presiunilor asupra justitiei nu se indreapta cu predilectie inspre sanctionarea jurnalistilor este dispozitia inscrisa in art. 30 alineatul ultim din Constitutie care prevede ca raspunderea civila pentru informatia sau pentru creatia adusa la cunostinta publica revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestarii artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, in conditiile legii.

 

Astfel, chiar si in cazul in care sunt difuzate in mass-media declaratiile nereale cu privire la magistrati, respectiva publicatie nu va raspunde penal, pentru presiuni asupra justitiei, ci doar patrimonial, conform raspunderii delictuale, pentru neindeplinirea obligatiei de a nu difuza declaratiile nereale. Aplicarea art. 276 se va face in raport de persoana care a facut efectiv afirmatiile, fiind de notorietate, in cercurile de juristi, ca raspunderea penala are caracter personal.

Concluzionand, cred ca solutia pe care Parlamentul ar trebui sa o adopte cu privire la proiectul de lege privind abrogarea art. 276 CP ar fi aceea de respingere. De pe scaun, cum s-ar zice!

 

De fapt, aceasta solutie ar fi trebuit sa fie impartasita si de Comisia Juridica a Senatului, cea care a avizat deja favorabil proiectul legii de abrogare.

 

Este o idee proasta care tinde spre anularea unei idei bune, aceea de introducere a acestei incriminari in Codul penal.

 

Cred ca incriminarea presiunilor asupra justitiei ar conduce la prevenirea abuzurilor comise de anumite persoane, persoane care au uitat ca libertatea ta se termina acolo unde incepe libertatea celor de langa tine, care traiesc prea intens democratia si sentimentul exacerbat de libertate. De asemenea, existenta acestei dispozitii in Cod ar conduce la o analiza mult mai atenta a declaratiilor facute in public, mai ales cu privire la activitatea puterii judecatoresti care, pana una-alta, este una dintre cele trei puteri din Stat.

 

 

Decizia pe care a luat-o marti Senatul cu privire la art 276 din CP o puteti consulta aici.