Pe 31 ianuarie 2014, a intrat in vigoare Tabloul evaluatorilor in anul 2014, deoarece atunci a fost publicata Hotararea ANEVAR nr. 7/2014, in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 82.
- titulari, cu numar de legitimatie si specializari, care include 4235 de persoane;
- acreditati, cu numar de legitimatie si specializari, care are 85 de persoane;
- corporativi, fiind 354 de firme;
- inactivi, cu data incetarii calitatii de membru activ si temeiul legal din cauza caruia si-a pierdut dreptul de practica, care are 203 de persoane.
In plus, modificarile in structura Tabloului ANEVAR, care apar pe parcursul anului, pot fi consultate pe pagina web a Asociatiei, se mai scrie in recentul act normativ.
Atentie! Noul Tablou ANEVAR poate fi consultat aici.
Consiliul director al ANEVAR a fost schimbat la sfarsitul anului trecut
Potrivit Hotararii ANEVAR nr. 6/2013, componenta Consiliului director al Asociatiei a fost modificata, la sfarsitul anului trecut. Aceasta hotarare a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 826, din data de 23 decembrie 2013, cand a intrat in vigoare.
Astfel, noii membri ai acestui Consiului sunt urmatorii, cu functiile:
- Adrian Vascu, presedinte, fost prim-vicepresedinte in Consiliul director anterior;
- Daniel Manate, prim-vicepresedinte;
- Radu Calin Timbus, vicepresedinte si presedinte al Comisiei de calificare si atestare profesionala;
- Anamaria Ciobanu, vicepresedinte si presedinte al Comisiei stiintifice si de standarde;
- Costinela Anuta Stan, vicepresedinte si presedinte al Comisiei de evidenta a membrilor;
- Sorin Adrian Petre, vicepresedinte si presedinte al Comisiei de verificare si monitorizare;
- Laurentiu Aurelian Lazar, vicepresedinte si presedinte al Comisiei de relatii interne si internationale;
- Dana Ababei, vicepresedinte si presedinte al Comisiei juridice;
- Filip Stoica, secretar general;
- Adrian Ioan Popa Bochis, trezorier.
In plus, prin Hotararea ANEVAR nr. 7/2013, a fost stabilita data la care incepe mandatul membrilor consiliului filialei. Aceasta hotarare a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 826, din data de 23 decembrie 2013, cand a intrat in vigoare.
Aceasta hotarare a modificat articolul 12 din Regulamentul de organizare si functionare a filialelor ANEVAR, aprobat prin Hotararea Conferintei nationale a ANEVAR nr. 4/2012.
Astfel, conform Regulamentului de organizare si functionare a filialelor ANEVAR, mandatul membrilor consiliului filialei incepere de la data adunarii generale a filialei in care acestia au fost alesi.
Potrivit Hotararii ANEVAR nr. 7/2013, acest mandat debuteaza la data de 1 ianuarie a anului urmator adunarii generale a filialei in care membrili consiliului filialei au fost alesi. Prin Regulament, consiliul filialelor are 7 sau 8 membri.
De asemenea, ANEVAR are 8 filiale, respectiv urmatoarele, care grupeaza membrii Asociatiei cu domiciliul in judetele:
- Filiala Nord-Est, cu sediul in Iasi si cuprinzand Bacau, Botosani, Iasi, Neamt, Suceava si Vaslui;
- Filiala Sud-Est, cu sediul in Constanta si cuprinzand Braila, Buzau, Constanta, Galati, Tulcea si Vrancea;
- Filiala Sud, cu sediul in Bucuresti si cuprinzand Arges, Calarasi, Dambovita, Giurgiu, Ialomita, Prahova si Teleorman;
- Filiala Sud-Vest, cu sediul in Craiova si cuprinzand Dolj, Gorj, Mehedinti, Olt si Valcea;
- Filiala Vest, cu sediul in Timisoara si cuprinzand Arad, Caras-Severin, Hunedoara si Timis;
- Filiala Nord-Vest, cu sediul in Cluj-Napoca si cuprinzand Bihor, Bistrita Nasaud, Cluj, Satu Mare, Salaj si Maramures;
- Filiala Centru, cu sediul in Brasov si cuprinzand Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures si Sibiu;
- Filiala Bucuresti, cu sediul in acest oras si cuprinzand municipiul Bucuresti si in judetul Ilfov.
Profesia de evaluator a fost reglementata acum doi ani si jumatate
Desi exista pe piata de mai mult timp, pentru prima data, profesia de evaluator autorizat a fost instituita prin OG nr. 24/2011, care a intrat in vigoare pe 5 septembrie 2011. Conform acestui act normativ, evaluarea reprezinta activitatea de estimare a valorii, materializata intr-un inscris, numit raport de evaluare, realizata in conformitate cu standardele specifice acestei activitati si cu deontologia profesionala, de un evaluator autorizat. Rapoartele de evaluare se elaboreaza la solicitarea oricarei persoane fizice sau juridice, de drept public sau privat.
De asemenea, potrivit acestei OG, evaluatorii autorizati vor face parte dintr-o Asociatie Nationala a Evaluatorilor Autorizati din Romania, organism care organizeaza, coordoneaza si autorizeaza desfasurarea activitatii de evaluator autorizat in Romania.
Activitatea de evaluare poate fi desfasurata numai de persoanele care au calitatea de evaluator autorizat, inscrise in Tabloul Asociatiei si care dovedesc aceasta calitate cu legitimatia de membru sau autorizatia valabila la data evaluarii.
Mai mult, OG nr. 24/2011 prevede ca evaluatorii autorizati, membri ai Uniunii desfasoara, in principal, urmatoarele activitati:
- evaluari de bunuri imobile;
- evaluari de intreprinderi;
- evaluari de bunuri mobile;
- evaluari de actiuni si alte instrumente financiare;
- evaluari de fond de comert si alte active necorporale;
- verificari de rapoarte de evaluare.
Potrivit reglementarilor cuprinse in HG nr. 352/2012, care a intrat in vigoare la 26 aprilie 2012, calitatea de membru al ANEVAR se probeaza cu: legitimatia de membru si parafa in cazul membrilor titulari si acreditati, autorizatia in cazul membrilor corporativi, diploma in cazul membrilor de onoare si legitimatia de membru in cazul membrilor stagiari.
Mai exact, legitimatiile de membru si parafele se pun la dispozitia membrilor titulari la inceputul fiecarui an, cu conditia achitarii cotizatiei si a politei de asigurare profesionala aferente anului pentru care sunt valabile legitimatiile si parafele.
De asemenea, legitimatiile de membru se vizeaza anual sau pot fi eliberate cu valabilitate anuala. In plus, parafele, eliberate anual, contin numele si prenumele evaluatorului, anul valabilitatii, numarul de legitimatie precum si specializarile pentru care titularul parafei are calificarea necesara.
Atentie! Membrii inactivi si membrii suspendati ai ANEVAR nu primesc insemnele mentionate pe perioada inactivitatii sau suspendarii. In cazul in care un membru titular este suspendat sau declarat inactiv are obligatia de a preda insemnele mentionate in 30 de zile de la momentul in care intervine cauza de inactivitate sau de suspendare, iar in cazul nepredarii insemnelor, acestea se anuleaza.