In cele ce urmeaza, imi propun sa enumar cele mai comune greseli facute de studenti atunci cand isi cauta o companie pentru perioada de practica.
1. Entuziasmul exagerat
Il orbeste pe solicitant/candidat si il pune in ipostaze fara iesire convenabila (ofera feedback nesolicitat, ofera solutii la problemele pe care isi inchipuie ca le are compania, vrea sa revolutioneze domeniul respectiv etc.). Entuziasmul exagerat supraevalueaza importanta teoriei (“voi aplica cele mai noi concepte si teorii din domeniu”).
2. Ideea schimbului echitabil
"Daca ma acceptati, va voi oferi rezultatele sondajului aplicat in companie si lucrarea de licenta pe care o voi scrie".
Ca trebuie sa scrii o teza sau sa faci un studiu in timpul practicii si ca vei oferi companiei rezultatele obtinute nu sunt motive pentru a fi acceptat. Compania are metode de cercetare si e o dovada de naivitate sa crezi ca ar lasa un intern sa cunoasca prea multe detalii cheie.
3. Pozitionarea ca expert
Bazandu-se pe imaginatia profesionala, candidatul/solicitantul afirma ca, desi nu s-a confruntat cu problemele X, Y, le poate rezolva rapid. Recent am intalnit cazul unei studente daneze care garanta rezolvarea oricaror probleme aparute in companie. Mai mult, se oferea sa ajute si la cele mai vechi.
Ca regula generala, sunt de evitat formularile: ii invat pe altii, repar greselile altora, sunt bun la toate, fac orice.
4. Avalansa de informatii
Cred ca solicitarea si oferirea de informatii trebuie facute etapizat, in functie de nivelul la care a ajuns comunicarea. E gresit sa ceri de la primul e-mail accesul la documente interne, oportunitatea de a chestiona angajati, plata si alte beneficii.
5. Teme nefacute
Cu cat sunt mai multe teme nefacute, cu atat scad sansele gasirii stagiului de practica dorit. Aici pot fi incluse:
- necunoasterea unor date elementare despre compania respectiva;
- asteptari nerealiste comparativ cu oferta din anunt;
- lipsa unor initiative concludente pentru sustinerea obiectivului profesional enuntat in CV/scrisoare de intentie.
Pentru a incheia intr-o nota optimista, a face temele e si util si placut. Daca pasiunea e reala, ne va fi usor sa socializam profesional, sa ne documentam inainte de a aplica si de a merge la interviu. Poate cel mai important, ne va fi usor sa aducem dovezi clare ale modului in care pasiunea pentru acel domeniu e fructificata.
Nu in ultimul rand, alege cateva companii in care ai vrea sa faci practica si pune-te in contexte in care poti socializa profesional cu reprezentantii acestora.
Articol aparut initial pe www.portalhr.ro. Puteti citi AICI articolul original.
Comentarii articol (1)