Catalin este specializat in drept societar si piete de capital, precum si in fuziuni, achizitii si restructurare. El are experienta in negocierea si structurarea unor tranzactii complexe, fiind implicat atat in analizele de tip due diligence, cat si in celelalte etape ale unei tranzactii, asistand clientii pe durata negocierilor, pana la finalizarea acesteia.
Catalin a acordat asistenta clientilor, atat pe partea de vanzare, cat si pe partea de cumparare, intre cele mai recente tranzactii regasindu-se: achizitionarea celei de-a doua companii de curierat din Romania de catre un fond privat de capital, vanzarea de catre un grup international de media a filialei sale din Romania, ori vanzarea de catre o companie internationala de petrol a operatiunilor sale de downstream de pe piata locala.
De asemenea, Catalin a coordonat numeroase proiecte de restructurare (inclusiv fuziuni, divizari, precum si procese de integrare post-achizitie), infiintarea de noi companii, parteneriate de structurare si redactare contracte de management.
In calitate de asistent universitar, Catalin a predat cursuri de drept societar si drept comercial in cadrul Facultatii de Drept a Universitatii din Bucuresti. El continua sa fie activ prin publicarea de articole pe aria dreptului societar.
Catalin Oroviceanu este licentiat al Facultatii de Drept a Universitatii Bucuresti si detine o Diploma de Master in Drept de la University College din Londra. De asemenea, el este doctor in Drept, calificare obtinuta la Universitatea Titu Maiorescu din Bucuresti.
Catalin este membru al Baroului Bucuresti din anul 2002. El si-a inceput activitatea in cadrul D&B David si Baias, alaturi de care a lucrat in perioada 2001-2007. Ulterior, a lucrat pentru o alta firma locala si pentru biroul local al unei firme internationale de avocatura.