Pe plan local, brandul Dentons s-a integrat rapid in peisajul pietei romanesti de avocatura. Astfel, firma a fost implicata in proiecte de referinta pe parcursul acestui an de activitate, printre care se afla cea mai mare tranzactie din anul 2013, listarea Romgaz SA. Mai exact, Dentons a acordat consultanta statului roman, prin intermediul Departamentului de Energie, cu privire la cea mai mare oferta publica din Romania, in urma careia compania Romgaz a fost listata la Bursa de Valori Bucuresti (actiunile sale fiind admise la tranzactionare), iar certificatele sale de depozit globale au fost admise la tranzactionare pe piata principala a Bursei de Valori din Londra.
Joe Andrew, Global Chair al Dentons, a declarat: "Lumea caselor de avocatura a trecut prin schimbari tumultoase de la criza economica din 2008. Dentons a fost creat ca un raspuns la aceasta dinamica si succesul realizat pentru clientii nostri in ultimul an demonstreaza ca suntem pe drumul cel bun".
"Construirea noului brand Dentons pe o piata a avocaturii extrem de competitiva a necesitat un efort sustinut din partea echipei, dar ne-a adus si foarte multe satisfactii. Avem acum acces la resursele unei retele extrem de puternice si implicit la clienti pe care nu i-am fi putut castiga inainte de unificare", a spus Anda Todor, Managing Partner al Dentons Bucuresti.