Avand in vedere prevederile:
- Referatului nr. 8.015 din 23 aprilie 2014 al Directiei protectia persoanelor cu dizabilitati;
- art. 99 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
- Hotararii Guvernului nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificarile si completarile ulterioare;
- Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare;
- Ordonantei Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 515/2003, cu modificarile si completarile ulterioare;
- Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 337/2006, cu modificarile si completarile ulterioare;
- Hotararii Guvernului nr. 344/2014 privind organizarea si functionarea Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, precum si pentru modificarea unor acte normative, in baza art. 18 alin. (3) din Hotararea Guvernului nr. 344/2014, ministrul muncii, familiei, protectiei sociale si persoanelor varstnice emite urmatorul ordin:
Art. 1. - Se aproba Metodologia de selectare si finantare a proiectelor in domeniul protectiei persoanelor cu dizabilitati pentru anul 2014, cuprinsa in anexa care face parte integranta din prezentul ordin.
Art. 2. - Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, prin Directia protectia persoanelor cu dizabilitati, va duce la indeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 3. - Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Ministrul muncii, familiei, protectiei sociale si persoanelor varstnice, Rovana Plumb
Bucuresti, 15 mai 2014.
Nr. 729.
Anexa
METODOLOGIE
de selectare si finantare a proiectelor in domeniul protectiei persoanelor cu dizabilitati pentru anul 2014
Art. 1. - Proiectele finantate de Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, denumit in continuare Autoritatea finantatoare, din fonduri publice alocate de la bugetul de stat cu aceasta destinatie sunt menite sa determine cresterea calitatii vietii persoanelor cu dizabilitati si vor respecta prevederile Conventiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilitati.
Art. 2. -
(1) Pot primi fonduri necesare finantarii proiectelor organizatii neguvernamentale acreditate ca furnizori de servicii sociale cu activitate in domeniul protectiei persoanelor cu dizabilitati
(2) Proiectele pot fi realizate in nume propriu sau in parteneriat cu alti furnizori de servicii sociale publici sau privati, acreditati in conditiile legii.
Art. 3. -
(1) Sunt finantate proiecte ce corespund urmatorului obiectiv specific stabilit de Autoritatea finantatoare:
- Asigurarea accesului persoanelor adulte cu dizabilitati la servicii rezidentiale si la alte servicii comunitare de suport pentru promovarea conditiilor de viata independenta si integrare in comunitate
(2) Sunt considerate activitati eligibile:
- Infiintarea de servicii sociale de tip centre de zi sau locuinte protejate, corespunzatoare nevoilor individuale ale persoanelor cu dizabilitati.
Art. 4. -
(1) Finantarea nerambursabila a proiectelor se face exclusiv pe baza selectiei publice de proiecte organizata de catre Autoritatea finantatoare
(2) Etapele procedurii de selectie sunt:
a) publicarea anuntului de participare;
b) publicarea pe site-ul propriu, de catre Autoritatea finantatoare (www.mmuncii.ro) a documentatiei pentru elaborarea si prezentarea propunerii de proiect;
c) depunerea propunerilor de proiecte la registratura Autoritatii finantatoare (Calea Victoriei nr. 194, sectorul 1, cod 010097, Bucuresti);
d) verificarea conformitatii administrative, a eligibilitatii si indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara;
e) evaluarea propunerilor de proiecte din punctul de vedere al ofertei tehnice si financiare;
f) efectuarea vizitelor de precontractare;
g) comunicarea rezultatelor;
h) incheierea contractelor de finantare nerambursabila;
i) publicarea anuntului de atribuire a contractului sau contractelor de finantare nerambursabila.
Art. 5. -
(1) Autoritatea finantatoare publica anuntul de participare la selectia publica de proiecte in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a VI-a, intr-un cotidian central si pe site-ul propriu, www.mmuncii.ro. In anuntul de participare este mentionata data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte
(2) Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte este de 30 de zile calendaristice de la data publicarii anuntului de participare
(3) Din motive temeinice, Autoritatea finantatoare are dreptul de a reduce numarul de zile prevazut la alin. (2), dar nu la mai putin de 15 zile, cu motivatia corespunzatoare cuprinsa in anuntul de participare.
Art. 6. -
(1) Numarul de solicitanti la sesiunea de selectie publica de proiecte nu este limitat
(2) Autoritatea finantatoare va repeta procedura de selectie de proiecte in cazul in care exista un singur participant
(3) In cazul in care, in urma repetarii procedurii, numai un participant a depus propunerea de proiect, Autoritatea finantatoare are dreptul de a atribui contractul de finantare nerambursabila acestuia, in conditiile in care indeplineste cerintele din documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerii de proiect.
Art. 7. -
(1) Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerii de proiect este aprobata prin ordin al conducatorului Autoritatii finantatoare si cuprinde in principal urmatoarele informatii:
a) informatii generale privind Autoritatea finantatoare;
b) cerintele minime de calificare solicitate de Autoritatea finantatoare si documentele care urmeaza sa fie prezentate de solicitant pentru indeplinirea cerintelor respective;
c) termenii de referinta;
d) instructiuni privind datele-limita care trebuie respectate si formalitatile care trebuie indeplinite;
e) instructiuni privind modul de elaborare si de prezentare a propunerii tehnice si financiare;
f) informatii privind criteriile aplicate pentru atribuirea contractului de finantare nerambursabila;
g) modelul contractului de finantare nerambursabila
(2) Ulterior publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a ordinului conducatorului Autoritatii finantatoare privind aprobarea Metodologiei de selectare si finantare a proiectelor in domeniul protectiei persoanelor cu dizabilitati pentru anul 2014, Autoritatea finantatoare publica pe site-ul www.mmuncii.ro documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerii de proiect.
Art. 8. - Autoritatea finantatoare are dreptul, prin corrigendum, sa completeze documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerii de proiect si este obligata sa comunice prin postarea pe site-ul www.mmuncii.ro orice astfel de completare, ultima fiind postata cu maximum 8 zile calendaristice inainte de data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte.
Art. 9. - Propunerea de proiect se depune la sediul Directiei protectia persoanelor cu dizabilitati din cadrul Autoritatii finantatoare, din municipiul Bucuresti, Calea Victoriei nr. 194, sectorul 1, pana la data-limita prevazuta in anuntul de participare, cu respectarea cerintelor din documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerii de proiect.
Art. 10. -
(1) Componenta nominala a comisiei de evaluare a proiectelor, denumita in continuare comisie, se stabileste prin ordin al ministrului muncii, familiei, protectiei sociale si persoanelor varstnice
(2) Proiectele depuse sunt selectate de comisie in termen de 20 de zile calendaristice de la data deschiderii propunerilor de proiect
(3) In cazuri temeinic motivate, Autoritatea finantatoare poate prelungi perioada de evaluare cu cel mult 20 de zile
(4) In cadrul procesului de selectare, comisia poate solicita clarificari de la solicitanti
(5) Departajarea propunerilor de proiecte se realizeaza in baza punctajului obtinut conform criteriilor aplicate pentru atribuirea contractului de finantare nerambursabila, cuprinse in documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerii de proiect
(6) Comisia intocmeste si inainteaza conducatorului Autoritatii finantatoare, spre aprobare, raportul in vederea atribuirii contractelor de finantare nerambursabila, precum si cuantumul finantarii ce urmeaza a fi acordat fiecarui proiect, in limita fondurilor publice alocate in acest sens
(7) Rezultatul selectiei se comunica in scris solicitantilor, in termen de cel mult 3 zile lucratoare de la data aprobarii raportului comisiei, cu precizarea motivelor respingerii
(8) Depunerea contestatiilor privind rezultatele selectiei se poate face in cel mult 7 zile calendaristice de la data comunicarii rezultatelor selectiei, urmand ca Autoritatea finantatoare sa le solutioneze in cel mult 5 zile lucratoare de la data-limita de depunere a contestatiilor
(9) Solutionarea contestatiilor se realizeaza de o comisie de contestatii a carei componenta nominala este aprobata prin ordin al conducatorului Autoritatii finantatoare
(10) Pentru fondurile necontractate, Autoritatea finantatoare poate initia o noua selectie publica de proiecte.
Art. 11. -
(1) Contractele de finantare nerambursabila se incheie intre Autoritatea finantatoare, in calitate de finantator, si solicitant, in calitate de beneficiar, si se semneaza numai dupa implinirea termenului de asteptare de 11 zile calendaristice de la data transmiterii comunicarii privind rezultatul selectiei propunerilor de proiecte
(2) Modelul-cadru de contract de finantare nerambursabila se constituie anexa la documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerii de proiect
(3) Contributia minima a beneficiarului la realizarea proiectului este de minimum 10%, in bani, din valoarea finantarii nerambursabile solicitate de la Autoritatea finantatoare
(4) Existenta unor surse de finantare, altele decat cele ale Autoritatii finantatoare si ale solicitantului, il obliga pe solicitant la mentionarea explicita a acestora, a destinatiei fondurilor si a cuantumului resurselor atrase
(5) Pentru aceeasi activitate, un solicitant nu poate contracta decat o singura finantare nerambursabila de la Autoritatea finantatoare in decursul unui an fiscal.
Art. 12. -
(1) Autoritatea finantatoare are obligatia de a transmite spre publicare in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a VI-a, un anunt de atribuire a contractului sau a contractelor de finantare nerambursabila, nu mai tarziu de 30 de zile calendaristice de la data incheierii
(2) Finantarea nerambursabila se efectueaza in raport cu realizarea activitatilor proiectului si cheltuielilor aferente. Virarea sumelor prevazute in contractul de finantare nerambursabila se va face, la cererea beneficiarilor, pe masura ce acestia inainteaza rapoartele cu privire la activitatile desfasurate, prevazute in documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerii de proiect, insotite de documentele justificative
(3) Atunci cand, pentru indeplinirea obligatiilor contractuale, beneficiarul achizitioneaza, din fonduri publice nerambursabile, produse, lucrari sau servicii, procedura de achizitie este cea prevazuta de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 337/2006, cu modificarile si completarile ulterioare
(4) Plata finala de 10% se acorda dupa indeplinirea de catre beneficiarul finantarii a tuturor obiectivelor prevazute in proiect, prezentarea si validarea raportului final de activitate, prezentarea si validarea raportului financiar final, dovada folosirii contributiei angajate prin contractul de finantare nerambursabila si finalizarea de catre Autoritatea finantatoare a etapelor de monitorizare.
Art. 13. -
(1) Monitorizarea implementarii proiectelor si verificarea rapoartelor financiare referitoare la fondurile alocate pentru fiecare proiect din cadrul finantarii nerambursabile in domeniul protectiei persoanelor cu dizabilitati se asigura de catre Autoritatea finantatoare, in conformitate cu metodologia de monitorizare aprobata prin ordin al conducatorului Autoritatii finantatoare
(2) Metodologia de monitorizare include atributiile responsabililor cu monitorizarea proiectelor finantate in domeniul protectiei persoanelor cu dizabilitati si circuitul documentelor in activitatea de monitorizare, precum si procedura de decontare a cheltuielilor eligibile.
Art. 14. -
(1) Finantarea acordata pentru derularea proiectelor se suspenda sau se sisteaza, dupa caz, in situatia in care Autoritatea finantatoare constata ca fondurile alocate nu au fost utilizate conform clauzelor prevazute in contractele de finantare incheiate
(2) Autoritatea finantatoare poate cere, in conditiile in care clauzele contractuale nu au fost respectate de catre beneficiar, restituirea, partiala sau integrala, a finantarii
(3) Pe baza documentelor justificative, Autoritatea finantatoare va deconta sumele cheltuite de beneficiar pentru implementarea proiectului, cu respectarea legislatiei in vigoare in domeniul bugetar.
Comentarii articol (3)