Decizia ICCJ nr. 4/2014 - prevederile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 nu sunt aplicabile faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014

I. Titularul si obiectul sesizarii Curtea de Apel Bucuresti, Sectia I penala, a dispus, prin incheierea din data de 20 februarie 2014 in Dosarul nr. 200/93/2014 aflat pe rolul acestei instante, sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie in temeiul dispozitiilor art. 475 din Codul de procedura penala, in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile cu privire la dezlegarea de principiu a problemei de drept vizand aplicabilitatea dispozitiilor art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal in cazul faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014.

 

II. Expunerea succinta a cauzei ce formeaza obiectul Dosarului nr. 200/93/2014 aflat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti, Sectia I penala.

Fiind sesizat, potrivit dispozitiilor Hotararii Guvernului nr. 863/2013 si art. 23 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala si pentru modificarea si completarea unor acte normative care cuprind dispozitii procesual penale (modificata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 116/2013 privind masurile necesare pentru functionarea comisiilor de evaluare din penitenciare, din centrele de reeducare si din centrele de retinere si arestare preventiva, precum si pentru stabilirea unor masuri in vederea bunei functionari a instantelor pe durata desfasurarii activitatii acestor comisii), de catre Comisia de evaluare a incidentei aplicarii legii penale mai favorabile, constituita in cadrul Penitenciarului Jilava pentru a hotari cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile in cazul condamnatului H.F.M., din perspectiva prevederilor art. 6 din Codul penal, in raport cu pedeapsa de 6 luni inchisoare la care acesta a fost condamnat, pentru o fapta comisa in minorat, prin Sentinta penala nr. 641/2007 a Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti si care ulterior, ca efect al revocarii beneficiului suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere, a fost cumulata aritmetic cu pedeapsa de 6 ani si 6 luni inchisoare aplicata aceluiasi inculpat prin Sentinta penala nr. 528 din data de 2 august 2010, pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia aII-a penala, definitiva prin Decizia nr. 268 din 15 decembrie 2010, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a II-a penala, Tribunalul Ilfov - Sectia penala, prin Sentinta penala nr. 25 din data de 1 februarie 2014 a dispus respingerea ca neintemeiata a contestatiei la executare puse pe rolul instantei in baza respectivei sesizari.

 

Pentru a hotari astfel, Tribunalul a retinut urmatoarele: Prin Sentinta penala nr. 528 din data de 2 august 2010, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a II-a penala, definitiva prin Decizia nr. 268 din 15 decembrie 2010, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a II-a penala, in baza art. 2 alin. (1) si (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal, art. 74 alin. 1 lit. c) din Codul penal, art. 76 alin. 1 lit. a) din Codul penal si art. 80 din Codul penal a fost condamnat inculpatul H.F.M. la o pedeapsa de 6 ani si 6 luni inchisoare. In baza art. 65 din Codul penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a si lit. b) din Codul penal pe o perioada de 4 ani dupa executarea pedepsei principale. In baza art. 86⁴ alin. 1 raportat la art. 83 alin. 1 din Codul penal a fost revocata suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei de 6 luni inchisoare, aplicata inculpatului prin Sentinta penala nr. 641 din 22 iunie 2007, pronuntata de Judecatoria Sectorului 2, modificata si ramasa definitiva prin Decizia penala nr. 714 din 19 noiembrie 2007 a Tribunalului Bucuresti, Sectia I penala, si s-a dispus executarea in intregime a acesteia, fara a fi contopita cu pedeapsa aplicata in cauza, inculpatul avand de executat in final 7 ani inchisoare si 4 ani interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza aII-a si lit. b) din Codul penal.

 

S-a facut aplicarea dispozitiilor art. 71 si art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a si lit. b) din Codul penal. In baza art. 350 din Codul de procedura penala s-a mentinut starea de arest a inculpatului. In baza art. 88 din Codul penal s-a dedus durata retinerii si a arestarii preventive a inculpatului de la 26 februarie 2010 la zi. In baza sentintei penale mentionate s-a emis M.E.P.I. nr. 921 din 28 ianuarie 2011 emis de catre Tribunalul Bucuresti - Sectia a II-a penala, executarea pedepsei incepand la data de 26 februarie 2010. Fata de situatia de fapt retinuta, Tribunalul a constatat ca persoana condamnatului H.F.M. se afla in situatia prevazuta de art. 44 din Codul penal, care reglementeaza pluralitatea intermediara, iar conform art. 44 alin. (2) din Codul penal, in caz de pluralitate intermediara, se aplica regulile de la concursul de infractiuni. Totodata, s-a retinut ca potrivit art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal, in cazul savarsirii a doua infractiuni, dintre care una in timpul minoritatii si una dupa majorat, pentru infractiunea comisa in timpul minoritatii se ia o masura educativa, iar pentru infractiunea savarsita dupa majorat se stabileste o pedeapsa, dupa care, daca masura educativa este privativa de libertate, iar pedeapsa este inchisoarea, se aplica pedeapsa inchisorii, care se majoreaza cu o durata egala cu cel putin o patrime din durata masurii educative ori din restul ramas neexecutat din aceasta la data savarsirii infractiunii comise dupa majorat.

 

Tribunalul a constatat ca numitul H.F.M. a suferit o condamnare de 6 luni inchisoare aplicata prin Sentinta penala nr. 641/2007, pronuntata de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 181 din Codul penal cu aplicarea art. 99 din Codul penal si art. 86⁴ din Codul penal, iar prin Sentinta penala nr. 528 din 2 august 2010, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a II-a penala s-a dispus revocarea acestei pedepse de 6 luni inchisoare si adaugarea la pedeapsa de 6 ani si 6 luni inchisoare, inculpatul avand de executat in final 7 ani inchisoare. S-a precizat ca in cazul in care instanta ar aplica dispozitiile art. 6 alin. (4) din Codul penal, in sensul inlocuirii pedepsei de 6 luni inchisoare cu masura educativa a internarii intr-un centru de detentie, conform art. 21 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, instanta ar trebui sa ia masura educativa a internarii intr-un centru de detentie pe o perioada egala cu durata pedepsei inchisorii, adica 6 luni, iar conform art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal, dat fiind ca numitul H.F.M. a fost condamnat pentru infractiunea prevazuta de art. 2 alin. (1) si (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal la pedeapsa de 6 ani si 6 luni inchisoare, sa aplice pedeapsa inchisorii de 6 ani si 6 luni la care s-ar adauga 3 ani - spor prevazut de art. 36 din Codul penal (pentru infractiunea savarsita in forma continuata), care s-ar majora cu o durata egala cu cel putin o patrime din durata masurii educative de 6 luni, rezultanta fiind mai mare de 7 ani inchisoare cat are de executat acesta in prezent, creandu-se acestuia o situatie mai defavorabila decat cea prezenta.

 

Avand in vedere cele mai sus mentionate, Tribunalul a constatat ca doar inlocuirea pedepsei de 6 luni inchisoare cu masura educativa a internarii intr-un centru de detentie pe aceeasi perioada, fara a urma algoritmul prevazut de art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal, deoarece i s-ar crea acestuia o situatia mai grea, face ca aceasta inlocuire a pedepsei inchisorii cu masura educativa a internarii intr-un centru de detentie sa fie fara efecte juridice in ceea ce il priveste pe condamnat la acest moment, dat fiind ca restul de pedeapsa ce se cere a fi inlocuita cu masura educativa a intrat in concurs cu o alta pedeapsa. Totodata, s-a apreciat ca masura se impune si datorita faptului ca ratiunea dispozitiilor art. 6 din Codul penal nu este aceea de a-l aduce pe condamnat in situatia aceluia care s-ar fi aflat daca succesiunea de legi ar fi intervenit in cursul procesului, ci doar de a garanta respectarea principiului legalitatii, in sensul ca minorul sa beneficieze de o masura educativa, iar in cazul in care aceasta intra in concurs cu o infractiune pentru care s-a aplicat o pedeapsa in majorat, sa beneficieze de dispozitiile legii noi, in cazul in care regimul sanctionator al pluralitatii de infractiuni prevazute de art. 129 din Codul penal este favorabil inculpatului in comparatie cu dispozitiile referitoare la regimul sanctionator al pluralitatii de infractiuni prevazut de Codul penal din 1968.

 

Impotriva Sentintei penale nr. 25 din 1 februarie 2014 pronuntate de Tribunalul Ilfov - Sectia penala in Dosarul nr. 200/93/2014 a formulat contestatie condamnatul H.F.M., solicitand, in esenta, admiterea contestatiei, desfiintarea sentintei si, pe fond, admiterea sesizarii Comisiei de evaluare a incidentei aplicarii legii penale mai favorabile, urmand ca cele 6 luni inchisoare, pentru care comisia din cadrul Penitenciarului Jilava a solicitat inlocuirea cu masura educativa a internarii intr-un centru de detentie, sa se considere executate. Curtea de Apel Bucuresti, Sectia I penala, examinand incheierea contestata in raport cu situatia de fapt retinuta, cu probele administrate, cu opinia exprimata de comisie si cu criticile formulate, a constatat ca solutionarea acestei cauze depinde de dezlegarea, de principiu, a unei chestiuni de drept, referitoare la aplicarea dispozitiilor art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal in cazul faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014.

 

III. Punctul de vedere al Curtii de Apel Bucuresti, Sectia I penala, cu privire la chestiunea de drept a carei dezlegare se solicita.

Redarea normelor de drept interne ce urmeaza a fi supuse dezlegarii Inaltei Curti de Casatie si Justitie:

a) daca masura educativa este neprivativa de libertate, se executa numai pedeapsa; b) daca masura educativa este privativa de libertate, iar pedeapsa este inchisoarea, se aplica pedeapsa inchisorii, care se majoreaza cu o durata egala cu cel putin o patrime din durata masurii educative ori din restul ramas neexecutat din aceasta la data savarsirii infractiunii comise dupa majorat; c) daca pedeapsa aplicata pentru infractiunea savarsita dupa majorat este detentiunea pe viata, se executa numai aceasta pedeapsa; d) daca masura educativa este privativa de libertate iar pedeapsa este amenda, se executa masura educativa, a carei durata se majoreaza cu cel mult 6 luni, fara a depasi maximul prevazut de lege pentru aceasta.”

 

2. Prezentarea jurisprudentei propriei instante Pana in prezent nu s-a format o jurisprudenta in aceasta materie.

 

3. Punctul de vedere al judecatorului cauzei asupra problemei de drept sesizate Din economia dispozitiilor art. 22 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal, rezulta ca aceasta norma tranzitorie speciala este aplicabila exclusiv cauzelor aflate in curs de judecata la data intrarii in vigoare a noului Cod penal. Pe de alta parte, se observa ca Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, nici in cuprinsul capitolului IV, intitulat „Dispozitii speciale privind regimul sanctionator aplicabil minorilor” si nici in cadrul vreunui alt capitol, nu a edictat vreo norma tranzitorie cu privire la acele situatii in care, in cadrul unei pedepse rezultante stabilite printr-o hotarare definitiva, se regasesc inglobate (prin cumul juridic sau aritmetic) si pedepse aplicate pentru infractiuni comise in timpul minoritatii. Singura norma juridica reglementata cu privire la situatia speciala a infractorilor minori condamnati definitiv la data intrarii in vigoare a noului Cod penal este cea prevazuta de art. 21 din Legea nr. 187/2012, potrivit caruia „(1) Pedeapsa inchisorii executabila, aplicata in baza Codului penal din 1969 pentru infractiuni comise in timpul minoritatii, se inlocuieste cu masura educativa a internarii intr-un centru de detentie pe o perioada egala cu durata pedepsei inchisorii

 

IV. Punctul de vedere al partii cu privire la dezlegarea chestiunii de drept In urma comunicarii raportului intocmit in temeiul art. 476 alin. (7) din Codul procedura penala, condamnatul H.F.M. nu a formulat un punct de vedere scris privind chestiunea de drept supusa judecatii, astfel cum avea posibilitatea potrivit dispozitiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedura penala.

 

V. Punctele de vedere exprimate de catre curtile de apel si instantele de judecata arondate Cele mai multe dintre instantele judecatoresti care au exprimat un punct de vedere cu privire la posibilitatea aplicarii art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012, cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal - Curtea de Apel Bacau, Curtea de Apel Bucuresti, Curtea de Apel Galati, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Dolj, Tribunalul Caras-Severin, Tribunalul Valcea, Tribunalul Neamt, Tribunalul Bacau, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ilfov, Judecatoria Buhusi, Judecatoria Sectorului 1, Judecatoria Sectorului 3, Judecatoria Faurei -, au fost de parere ca dispozitiile citate sunt incidente doar in cauzele aflate in curs de judecata la data intrarii in vigoare a Codului penal. In majoritate, judecatorii de la Curtea de Apel Targu Mures, Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Mehedinti, Tribunalul Gorj, Tribunalul Satu Mare, Tribunalul Arges, Tribunalul Iasi, Tribunalul Constanta, Tribunalul Harghita, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Braila, Tribunalul Constanta, Judecatoria Drobeta-Turnu Severin, Judecatoria Targu-Jiu, Judecatoria Calafat, Judecatoria Satu Mare, Judecatoria Oradea, Judecatoria Bacau, Judecatoria Iasi, Judecatoria Miercurea-Ciuc, Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti au opinat ca prevederile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal trebuie interpretate in sensul ca sunt aplicabile si in cazul faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014.

 

VI. Opinia Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie Prin Adresa nr. 619/C/802/III-5/2014 din data de 19 martie 2014, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a comunicat ca nu exista in lucru nicio sesizare avand ca obiect promovarea unui recurs in interesul legii privind problema de drept: „daca prevederile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal pot fi interpretate in sensul ca sunt aplicabile si in cazul faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014”. Referitor la chestiunea de drept supusa dezlegarii, Ministerului Public a sustinut in cadrul concluziilor depuse la dosarul cauzei ca modificarile legislative care au intrat in vigoare la data de 1 februarie 2014 au schimbat radical sanctiunile aplicabile faptelor comise in timpul minoritatii. Astfel, potrivit art. 114 din Codul penal, minorilor nu li se mai pot aplica pedepse, ci doar masuri educative privative sau neprivative de libertate. In acelasi context, art. 21 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 a stabilit ca pedeapsa inchisorii executabila, aplicata in baza Codului penal din 1969 pentru infractiuni comise in timpul minoritatii, se inlocuieste cu masura educativa a internarii intr-un centru de detentie pe o perioada egala cu durata pedepsei inchisorii.

 

Astfel, se constata ca noua reglementare si legea de punere in aplicare a acesteia au statuat cu privire la faptele savarsite de minori sub imperiul Codului penal anterior si judecate ulterior modificarilor legislative din 1 februarie 2014, precum si referitor la condamnarile suferite de acestia anterior datei mentionate si care se executa sau produc efecte juridice ulterior acestei date (in aceasta categorie intrand si condamnarile Ia pedeapsa inchisorii a caror executare a fost suspendata conditionat sau sub supraveghere, in cazul in care termenul de incercare nu s-a implinit anterior datei de 1 februarie 2014). De asemenea, in privinta pedepselor a caror executare a fost suspendata, se remarca faptul ca art. 22 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 prevede ca aceasta masura aplicata in baza Codului penal din 1969 pentru infractiuni comise in timpul minoritatii se mentine si dupa intrarea in vigoare a Codului penal. Alineatele (2)-(4) ale textului de lege mentionat stabilesc cazurile si conditiile revocarii suspendarii executarii dispuse pentru infractiuni comise de minori, precum si tratamentul sanctionator incident in caz de revocare.

 

Astfel, in conformitate cu art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012, daca in termenul de incercare al suspendarii executarii unei pedepse pentru infractiuni comise in timpul minoritatii condamnatul a savarsit din nou o infractiune, instanta revoca suspendarea si inlocuieste pedeapsa potrivit alin. (2) sau (3), dupa care daca noua infractiune a fost comisa dupa majorat, se aplica o sanctiune rezultanta stabilita potrivit art. 129 alin. (2) din Codul penal. Art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal, la care face referire textul enuntat mai sus si care este incident in raport cu situatia juridica examinata, statueaza ca, in cazul savarsirii a doua infractiuni, dintre care una in timpul minoritatii si una dupa majorat, pentru infractiunea comisa in timpul minoritatii se ia o masura educativa, iar pentru infractiunea savarsita dupa majorat se stabileste o pedeapsa, dupa care, daca masura educativa este privativa de libertate, iar pedeapsa este inchisoarea, se aplica pedeapsa inchisorii, care se majoreaza cu o durata egala cu cel putin o patrime din durata masurii educative si din restul ramas neexecutat din aceasta la data savarsirii infractiunii comise dupa majorat.

 

Aplicarea legii penale mai favorabile dupa ramanerea definitiva a hotararii In procesul de aplicare a art. 6 din Codul penal, legiuitorul a statuat obligativitatea reducerii sanctiunii aflate in curs de executare la maximul special prevazut de legea noua pentru infractiunea care a atras aplicarea pedepsei. Operatiunea de determinare a legii penale mai favorabile in cazul pedepselor definitive aflate in curs de executare la 1 februarie 2014 nu permite o noua individualizare a sanctiunilor, aceasta impunand doar inlaturarea acelei parti a sanctiunii care depaseste maximul special prevazut in legea noua. In acelasi context, in acest proces de stabilire a maximului special prevazut de noua reglementare prezinta relevanta inclusiv tratamentul sanctionator incident in raport cu diversele institutii juridice retinute in cauza examinata. Aceasta opinie, consacrata de doctrina¹, a fost impartasita si de Inalta Curte de Casatie si Justitie.

 

Astfel, referitor la situatia particulara a concursului de infractiuni, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala, prin Decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014, pronuntata in Dosarul nr. 1/1/2014/HP/P, a statuat cu caracter obligatoriu ca: „in aplicarea legii penale mai favorabile, dupa judecarea definitiva a cauzei inainte de intrarea in vigoare a noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infractiuni, intr-o prima etapa se verifica incidenta dispozitiilor art. 6 din Codul penal, cu privire la pedepsele individuale. In a doua etapa, se verifica daca pedeapsa rezultanta aplicata potrivit legii vechi depaseste maximul la care se poate ajunge in baza legii noi, conform art. 39 din Codul penal. In cazul in care pedeapsa rezultanta aplicata potrivit legii vechi depaseste maximul la care se poate ajunge in baza art. 39 din Codul penal, pedeapsa rezultanta va fi redusa la acest maxim. In caz contrar, pedeapsa rezultanta va ramane astfel cum a fost stabilita potrivit legii vechi”.

 

Astfel, pornind de la chestiunea de drept supusa dezlegarii, in cazul in care sanctiunea care se executa nu este unica, ci este stabilita ca pedeapsa rezultanta pentru o pluralitate intermediara al carei regim sanctionator a fost cel prevazut de art. 86⁴ alin. 1 raportat la art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1969, in operatiunea de identificare si aplicare a legii penale mai favorabile prezinta relevanta si tratamentul sanctionator incident, potrivit noii reglementari si, implicit, consecintele acestuia asupra sanctiunii. Incidenta dispozitiilor art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal si art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal in operatiunea de determinare a legii penale mai favorabile pentru cauzele judecate definitiv: Intrucat noul Cod penal nu a mai prevazut posibilitatea sanctionarii minorilor cu pedepse, consacrand un sistem sanctionator bazat exclusiv pe masuri educative, Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal a reglementat situatiile juridice tranzitorii create de condamnarile care contin acest tip de sanctiune, cu referire expresa la pedepsele executabile sau a caror executare a fost suspendata potrivit Codului penal anterior.

 

Astfel, regimul juridic incident, dupa data de 1 februarie 2014, in cazul pedepselor definitiv aplicate minorilor in baza Codului penal din 1969, executabile sau a caror executare a fost suspendata, a fost lamurit, dupa caz, de art. 21 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, respectiv de art. 22 alin. (1) din aceeasi lege. In ceea ce priveste pedepsele a caror executare a fost suspendata si pentru care a intervenit revocarea cu caracter definitiv la data modificarilor legislative examinate, s-a pus problema aplicabilitatii tratamentului sanctionator prevazut de art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Astfel, in cazul infractiunilor savarsite in timpul minoritatii pentru care s-a dispus revocarea suspendarii executarii pedepsei, art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 instituie un tratament sanctionator distinct care deroga de la cel aplicabil majorilor, determinat de modificarile aduse prin noul Cod penal regimului sanctionator aplicabil faptelor savarsite de minori. Similar regulii instituite prin Decizia nr. 1/2014 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care poate fi valorificata cu caracter de principiu si in acest caz, in procesul de determinare si aplicare a legii penale mai favorabile pentru pedepsele stabilite prin hotarari definitive nu prezinta relevanta doar limita maxima a sanctiunii aplicabile potrivit noilor dispozitii legale sau, dupa caz, noul tip de sanctiune prevazut in Codul penal, ci si tratamentul sanctionator al institutiilor retinute cu caracter definitiv in cauza, daca acestea isi gasesc corespondent in noua reglementare. In cazul examinat tratamentul sanctionator prevazut de art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, coroborat cu art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal nu va produce efecte doar in baza art. 5 din Codul penal, respectiv in situatia in care instanta este investita cu judecarea infractiunii care a generat revocarea suspendarii pentru condamnarea suferita in timpul minoritatii, ci si in cazul in care revocarea a avut loc anterior modificarilor legislative din data de 1 februarie 2014, urmand ca acest tratament sanctionator sa fie valorificat in procesul de aplicare a legii penale mai favorabile potrivit art. 6 din Codul penal.

 

De altfel, in mare parte dispozitiile legale care privesc aplicarea legii penale in timp in cazul faptelor savarsite de minori se refera la sanctiuni deja aplicate la momentul intrarii in vigoare a noilor reglementari. Un argument suplimentar in sustinerea acestui punct de vedere il constituie faptul ca Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal nu distinge in privinta acestui aspect in sensul limitarii incidentei tratamentului sanctionator prevazut de art. 22 alin. (4) lit. b) raportat la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal doar la cazurile in care instanta este investita cu judecarea infractiunii care atrage revocarea suspendarii, prin urmare in acord cu principiul „ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus” aceste dispozitii legale isi gasesc aplicabilitatea si in operatiunea de determinare a legii penale mai favorabile in cazul hotararilor definitive.

 

Astfel cum rezulta si din expunerea de motive a Legii nr. 187/2012, adoptarea dispozitiilor legale examinate a fost determinata de situatia tranzitorie pe care o genereaza hotararile prin care s-a dispus suspendarea executarii pedepsei, in conditiile in care noul Cod penal nu mai prevede posibilitatea aplicarii acestui tip de sanctiune in cazul minorilor, ci doar a masurilor educative (punctul 2.1 al Expunerii de motive a Legii nr. 187/2012). Or, tratamentul sanctionator instituit pentru acest tip de situatie tranzitorie trebuie sa fie identic, indiferent daca infractiunea care atrage revocarea suspendarii executarii este in curs de judecata ulterior datei de 1 februarie 2014 sau s-a judecat definitiv anterior acestei date. Necesitatea eficientizarii acestui tratament sanctionator in cazul condamnarilor definitive rezulta si din interpretarea teleologica a dispozitiilor legale examinate, intelesul acestora rezultand si din finalitatea lor. Interpretarea teleologica are menirea de a stabili sfera de incidenta a unui text legal, avand in vedere scopul urmarit de legiuitor prin adoptarea acestuia.

 

Desi din examinarea sumara a expresiei literale folosite de legiuitor s-ar putea deduce ca aceasta dispozitie legala este incidenta doar atunci cand revocarea suspendarii executarii pedepsei este realizata efectiv de instanta investita cu judecarea infractiunii care atrage revocarea, finalitatea normei este aceea de a acoperi juridic toate situatiile in care se regasesc hotarari prin care s-a stabilit acest mod de individualizare a executarii pedepsei, fara a se distinge in functie de momentul in care are loc revocarea suspendarii executarii pedepsei.

 

In concluzie, aplicarea legii penale mai favorabile si in acest caz, similar concursului de infractiuni, va parcurge doua etape:

1. in prima etapa se vor analiza pedepsele aplicate pentru infractiunile care formeaza pluralitatea intermediara prin prisma maximului special prevazut de legea noua, urmand ca pedeapsa aplicata pentru infractiunea comisa in timpul minoritatii sa fie inlocuita cu masura educativa corespunzatoare, iar cea stabilita pentru fapta comisa dupa implinirea varstei de 18 ani sa fie comparata cu maximul special prevazut de legea noua si redusa, dupa caz, daca acesta este depasit;

2. in cea de-a doua etapa se va examina daca pedeapsa rezultanta aplicata in cauza este mai mare decat cea anterior determinata, inclusiv prin eficientizarea tratamentului sanctionator prevazut de art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, raportat la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal.

 

VII. Opinia specialistilor consultati In conformitate cu dispozitiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedura penala a fost solicitata opinia scrisa a unor specialisti recunoscuti asupra chestiunii de drept ce formeaza obiectul sesizarii, constatandu-se ca nici acestia nu au un punct de vedere unitar. Au fost transmise urmatoarele opinii:

a) Departamentul de Drept Penal din cadrul Facultatii de Drept - Universitatea din Bucuresti a transmis urmatorul punct de vedere: Dispozitiile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 se refera la situatia cand, dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare cu suspendarea executarii pedepsei pentru infractiuni savarsite in timpul minoritatii, a intrat in vigoare Codul penal, iar condamnatul a savarsit o noua infractiune in cursul termenului de incercare.

 

Dispunand revocarea masurii, instanta nu va mai putea aplica pedeapsa a carei executare fusese suspendata deoarece, potrivit Codului penal, aceasta sanctiune nu mai este aplicabila minorilor infractori. In acest caz pedeapsa va fi inlocuita cu o masura educativa in functie de natura pedepsei a carei suspendare fusese dispusa initial [inchisoarea va fi inlocuita cu masura educativa a internarii intr-un centru educativ - art. 22 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, iar amenda va fi inlocuita cu masura educativa a consemnarii la sfarsit de saptamana - art. 22 alin. (3) din Legea nr. 187/2012]. Daca noua infractiune comisa in termenul de incercare este savarsita dupa majorat va exista o pluralitate intre infractiunea comisa anterior - pentru care se dispusese masura suspendarii - si noua infractiune, pentru care va raspunde ca major. In urma revocarii suspendarii, pedeapsa aplicata nu mai poate fi pusa in executare, deoarece in Codul penal, fata de minorii infractori se pot lua numai masuri educative. Conform art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012, daca pentru noua infractiune savarsita dupa majorat se va aplica o pedeapsa, atunci contopirea sanctiunilor (masura educativa si pedeapsa) se va face conform art. 129 alin. (2) din Codul penal.

 

Dispozitiile tranzitorii din art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 sunt aplicabile cu privire la cauzele in care a fost pronuntata, pana la 1 februarie 2014, o hotarare de condamnare cu suspendarea executarii pedepsei pentru o infractiune comisa in timpul minoritatii si pentru care nu s-a pronuntat revocarea acestei masuri pana la aceeasi data. Daca revocarea suspendarii executarii pedepsei pentru o infractiune comisa in timpul minoritatii a avut loc inaintea datei de 1 februarie 2014, inseamna ca instanta a dispus si executarea pedepsei inchisorii, solutie conforma cu dispozitiile Codului penal anterior.

 

Astfel, la 1 februarie 2014 condamnatul s-ar afla in executarea unei pedepse cu inchisoarea aplicata pentru o infractiune savarsita in timpul minoritatii. Nu are importanta ca anterior fusese dispusa masura suspendarii executarii pedepsei cata vreme aceasta a fost revocata si pedeapsa a devenit executabila. In acest caz se vor aplica dispozitiile tranzitorii prevazute in art. 21 din Legea nr. 187/2012. Aceasta este situatia in care se afla condamnatul din cauza in care a fost pronuntata incheierea anexata. In concluzie, dispozitiile din art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 nu pot fi aplicate si in cazul faptelor definitiv judecate si pentru care s-a aplicat pedeapsa inchisorii pana la 1 februarie 2014. In speta fiind vorba de o cauza definitiv judecata, dispozitiile legii noi se vor aplica doar daca sunt mai favorabile. Altfel spus, sanctiunile aplicate in baza legii vechi vor fi reduse ori schimbate doar daca potrivit noilor dispozitii acestea nu ar mai avea suport legal. In Codul penal, pentru infractiunile savarsite in timpul minoritatii, nu se mai pot aplica pedepse, ci numai masuri educative. Asadar, dupa intrarea in vigoare a Codului penal, pedeapsa de 6 luni inchisoare nu mai poate ramane sa fie executata alaturi de cealalta pedeapsa de 6 ani si 6 luni. Pedeapsa cu inchisoarea executabila la 1 februarie 2014 (6 luni + 6 ani si 6 luni) nu poate fi privita ca un tot unitar deoarece la aceste pedepse s-a ajuns in urma revocarii suspendarii, caz in care pedepsele nu se contopesc.

 

In cauza nu sunt aplicabile dispozitiile art. 6 alin. (4) din Codul penal, deoarece condamnatul nu se afla in executarea unei masuri educative luate potrivit Codului penal anterior, ci se afla in executarea unei pedepse cu inchisoarea. Vor fi, insa, incidente dispozitiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 si astfel pedeapsa de 6 luni inchisoare se va inlocui cu masura educativa a internarii intr-un centru de detentie pe o perioada egala cu pedeapsa inchisorii, adica tot de 6 luni. Pedeapsa inchisorii de 6 ani si 6 luni aplicata pentru o infractiune in forma continuata a fost pronuntata printr-o hotarare definitiva si nu mai poate fi reindividualizata in conditiile art. 36 din Codul penal, ci doar comparata cu noile dispozitii tinand cont de prevederile art. 6 alin. (1) din Codul penal. In urma aplicarii dispozitiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 condamnatul s-ar afla in executarea masurii educative a internarii intr-un centru de detentie pe o perioada de 6 luni si in executarea pedepsei cu inchisoare de 6 ani si 6 luni.

 

Intrucat in cauza exista o pluralitate de doua infractiuni, dintre care una comisa in timpul minoritatii si una dupa majorat (pentru infractiunea comisa in timpul minoritatii s-a luat o masura educativa privativa de libertate si pentru cea comisa dupa majorat s-a aplicat o pedeapsa), ar fi incidente dispozitiile art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal. In acest caz s-ar aplica pedeapsa cu inchisoarea de 6 ani si 6 luni la care s-ar adauga intre 25% din durata masurii educative si intreaga durata a acestei masuri. S-ar putea ajunge astfel potrivit noilor dispozitii la o pedeapsa rezultanta de 7 ani. Asadar, sanctiunea aplicata definitiv sub imperiul legii vechi, de 6 luni + 6 ani si 6 luni nu este mai mare decat sanctiunea la care s-ar putea ajunge potrivit noilor dispozitii - o pedeapsa rezultanta de 7 ani conform art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal. Intrucat legea noua nu este mai favorabila, sanctiunile aplicate definitiv sub imperiul legii vechi nu vor fi schimbate.

 

b) Institutul de Cercetari Juridice „Academician Andrei Radulescu” al Academiei Romane a transmis urmatoarele consideratii:

I. In principiu, prevederile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal, sunt aplicabile si in cazul faptelor definitiv judecate pana la data de 1 februarie 2014, dar numai referitor la tratamentul pluralitatii de infractiuni (acesta avand un regim independent de acela care se refera la condamnarile definitive componente ale pluralitatii). In aceste cazuri, solutiile juridice ar putea insa diferi dupa modul in care se interpreteaza dispozitiile privitoare la termenii concursului de infractiuni (daca exista un concurs dintre o pedeapsa si o masura educativa privativa de libertate sau un concurs intre doua pedepse). Se stie ca, in varianta in care persoana a savarsit doua infractiuni concurente dintre care una in timpul minoritatii, iar alta dupa majorat, instanta va lua o masura educativa pentru prima infractiune si va aplica o pedeapsa pentru infractiunea savarsita dupa majorat, iar la stabilirea sanctiunii care va urma sa fie executata se tine seama, in principal, de natura privativa sau neprivativa de libertate a masurii educative luate pentru infractiunea savarsita in timpul minoritatii, precum si de natura pedepsei aplicate pentru infractiunea savarsita dupa majorat (detentiunea pe viata, inchisoarea, amenda). Astfel: daca pedeapsa aplicata pentru infractiunea savarsita dupa majorat este detentiunea pe viata, se executa numai aceasta; daca este inchisoarea, se aplica numai pedeapsa inchisorii, cand masura educativa luata pentru infractiunea savarsita in timpul minoritatii este neprivativa de libertate, iar daca masura educativa este privativa de libertate se aplica tot pedeapsa inchisorii care se majoreaza cu o durata egala cel putin cu o patrime din durata masurii educative ori din restul neexecutat din aceasta la data savarsirii infractiunii comise dupa majorat si, in sfarsit, daca masura educativa este privativa de libertate, iar pedeapsa este amenda, se executa masura educativa, a carei durata se majoreaza cu cel mult 6 luni, fara a depasi maximul prevazut de lege pentru aceasta.

 

II. In speta in care se solicita dezlegarea de principiu, inculpatul H.F.M., condamnat in conditiile Codului penal anterior de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti la 6 luni inchisoare pentru savarsirea ca minor a infractiunii prevazute in art. 181 din Codul penal, cu suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere (art. 86⁴ din Codul penal), pana la epuizarea termenului de incercare de 2 ani si 6 luni, devenit major, a savarsit o noua infractiune, tot in conditiile Codului penal anterior pentru care i s-a aplicat o pedeapsa de 6 ani si 6 luni inchisoare. Noua infractiune, fiind comisa in termenul de incercare al unei pedepse anterioare cu suspendarea executarii, a atras, conform legii penale anterioare, revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere, inculpatul urmand sa execute ambele sanctiuni, atat cea de 6 luni, cat si cea de 6 ani si 6 luni, in total 7 ani de inchisoare. Chiar daca aparent ne aflam in fata unui caz cand nu exista recidiva (dupa Codul penal anterior) sau cand nu exista conditiile unei pluralitati intermediare (dupa Codul penal in vigoare) intrucat primul termen al recidivei este constituit dintr-o condamnare de 6 luni (si nu mai mare de 6 luni cum prevede legea penala) nu vor fi aplicate regulile concursului de infractiuni, cum ar rezulta din dispozitiile art. 40 din Codul penal anterior, ci regulile speciale prevazute in cazul revocarii suspendarii executarii pedepsei prevazute in art. 83 din Codul penal anterior. In acest caz, sanctiunea aplicata pentru cea de-a doua infractiune, comisa in termenul de incercare al primei infractiuni, nu se contopeste, ci se executa independent una de cealalta, solutie prevazuta in art. 83 alin. 1 din Codul penal anterior. Este unul din cazurile cand existenta situatiei denumite „pluralitate intermediara” (sau in Codul penal anterior „cazuri cand nu exista recidiva”) nu conduce la aplicarea obligatorie a regulilor concursului de infractiuni, ci opereaza unele reguli speciale cum sunt cele care se refera la savarsirea unei noi infractiuni in termenul de incercare prevazut de lege, pentru o pedeapsa pronuntata cu suspendarea executarii. In acest caz, cele doua infractiuni se executa integral si nu se contopesc, atat sanctiunea de 6 luni inchisoare, cat si cea de 6 ani si 6 luni inchisoare, ceea ce revine la o pedeapsa de 7 ani inchisoare pe care inculpatul trebuie sa o execute.

 

Observam ca instanta care a judecat cea de-a doua infractiune nu putea sa aplice prevederile Codului penal in ceea ce priveste inlocuirea inchisorii (care nu mai putea fi aplicata minorului potrivit Codului penal) cu masura educativa a internarii intr-un centru de detentie [art. 129 alin. (2) din Codul penal] intrucat sanctiunea initiala de 6 luni inchisoare pentru prima infractiune era definitiva, pe langa faptul ca masura educativa pretins inlocuitoare se putea aplica pe o durata de la 2 ani la 5 ani, pe cand pedeapsa aplicata in speta in baza legii penale anterioare a fost de 6 luni inchisoare. Or, se stie ca ceea ce este hotarator in asemenea situatii este durata privatiunii de libertate si nu felul privatiunii (inchisoare sau masura educativa a internarii intr-un centru de detentie). Dar prevederile noului Cod penal in materia tratata nu puteau fi aplicate nici cu privire la situatia fiecarei condamnari componente a pluralitatii acestei condamnari, avand caracter definitiv. Pedepsele aplicate pentru fiecare infractiune, reprezentand condamnari definitive pronuntate sub legea anterioara, nu mai puteau fi puse in discutie decat eventual in baza art. 6 din Codul penal, problema care nu a fost insa ridicata in fata instantei de judecata. Singurele aspecte care ar putea fi puse in discutie ar fi privit tratamentul sporului de pedeapsa pe care il atrage existenta pluralitatii de infractiuni, problematica independenta de aceea a condamnarilor componente ale pluralitatii de infractiuni. In situatia de exceptie a spetei, cand noua condamnare se pronunta pentru o fapta comisa in termenul de incercare pentru o alta condamnare anterioara pronuntata cu suspendarea executarii pedepsei, problema sporului de pedeapsa in cazul pluralitatii de infractiuni capata o alta dimensiune.

 

In acest caz, sunt aplicabile oare regulile concursului de infractiuni sau sunt aplicabile alte reguli? Se stie ca legea penala anterioara prevedea, in acest sens, totalizarea sanctiunilor aplicate condamnatului, spre deosebire de Codul penal [art. 96 alin. (5) din Codul penal] care prevede aplicarea unui regim mai sever, si anume prin aplicarea regulilor recidivei sau a pluralitatii intermediare, ceea ce ar conduce la o pedeapsa cu inchisoarea mai mare de 7 ani. Fiind vorba de o recidiva postcondamnatorie, pedepsele aplicate se contopesc [art. 43 alin. (2) din Codul penal], iar pedeapsa rezultanta se adauga la pedeapsa neexecutata sau la restul ramas neexecutat din aceasta. In acest mod se ajunge la o pedeapsa cu inchisoarea mai mare de 7 ani.

 

Aceasta inseamna ca, in asemenea situatii, sunt aplicabile numai dispozitiile legii anterioare in privinta tratamentului unei condamnari comise in termenul de incercare a unei condamnari anterioare pronuntate cu suspendarea executarii pedepsei. Desprindem din cele de mai sus concluzia ca, atunci cand legea penala noua, in privinta tratamentului pluralitatii de infractiuni, atrage consecinte mai grave decat cele prevazute in Codul penal anterior, acesta din urma devine aplicabil in cazul succesiunii de legi penale in timp, cand are loc modificarea tratamentului aplicarii sanctiunii in situatia savarsirii unei noi infractiuni in termenul de incercare al suspendarii executarii pedepsei pronuntate pentru o infractiune anterioara. Desigur, solutia susceptibila a fi aplicata ar fi alta daca instanta ar transforma prima condamnare din 6 luni inchisoare in 6 luni internare intr-un centru de detentie (desi aceasta din urma masura educativa se dispune pe o perioada de la 2-5 ani, pe langa faptul ca solutia asupra condamnarilor componente ale concursului a ramas definitiva). In acest caz ar deveni aplicabil art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal, iar sporul de pedeapsa ar fi o patrime din durata masurii educative, ceea ce ar insemna o luna si 15 zile, condamnatul urmand sa execute o pedeapsa de 6 ani, 7 luni si 15 zile in loc de 7 ani inchisoare.

 

III. Concluzii In raport cu cele de mai sus, concluzia pe care o desprindem este aceea ca, in principiu, prevederile art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal pot fi aplicabile si in cazul faptelor definitiv judecate pana la data de 1 februarie 2014, dar numai referitor la tratamentul pluralitatii de infractiuni, acesta avand un regim independent de acela care se refera la condamnarile definitive componente ale pluralitatii. In aceste cazuri, solutiile juridice ar putea insa diferi dupa modul in care se interpreteaza dispozitiile privitoare la termenii concursului de infractiuni, respectiv daca exista un concurs dintre o infractiune si o masura educativa privativa de libertate sau un concurs intre doua infractiuni, asa cum s-a demonstrat mai sus.

 

VIII. Raportul asupra chestiunii de drept Punctul de vedere exprimat de judecatorul-raportor este in sensul ca dispozitiile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal reprezinta o norma tranzitorie, incidenta doar in cauzele aflate in curs de judecata la data de 1 februarie 2014, data intrarii in vigoare a Codului penal. In speta, la data formularii contestatiei, pedeapsa de 6 luni inchisoare aplicata prin Sentinta penala nr. 641 din 22 iunie 2007 a Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti nu mai avea o existenta de sine statatoare, fiind revocata si adaugata la pedeapsa de 6 ani si 6 luni aplicata prin Sentinta penala nr. 528 din 2 august 2010 a Tribunalului Bucuresti, Sectia a II-a penala, condamnatul avand de executat o pedeapsa rezultanta de 7 ani inchisoare.

 

Ca atare, la data intrarii in vigoare a Codului penal, contestatorul se afla in executarea unei pedepse cu inchisoarea si nu se mai punea problema pedepsei ce ar trebui aplicate in cazul unei infractiuni comise dupa majorat, dar in termenul de incercare al suspendarii executarii unei pedepse pentru infractiuni comise in timpul minoritatii, ipoteza prevazuta de art. 22 alin. (4) din Legea nr. 187/2012. De aceea dispozitiile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal nu pot fi aplicate in cazul faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014.

 

IX. Inalta Curte de Casatie si Justitie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala, examinand sesizarea in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile, raportul intocmit de judecatorul-raportor si chestiunea de drept ce se solicita a fi dezlegata, retine urmatoarele:

A. Cu privire la conditiile de admisibilitate ale sesizarii Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost legal sesizata, fiind indeplinite cerintele impuse de dispozitiile art. 475 din Codul de procedura penala, existand o chestiune de drept de a carei lamurire depinde solutionarea pe fond a cauzei ce formeaza obiectul Dosarului nr. 200/93/2014 aflat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti, Sectia I penala. Din verificarile efectuate a rezultat si faptul ca Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a statuat printr-o alta hotarare prealabila sau printr-un recurs in interesul legii asupra chestiunii a carei dezlegare se solicita si, de asemenea, aceasta chestiune nu face obiectul unui recurs in interesul legii in curs de solutionare. Constatand, deci, indeplinite conditiile de admisibilitate mentionate de art. 475 din Codul de procedura penala, Inalta Curte va proceda la analizarea pe fond a chestiunii de drept ce face obiectul prezentei cauze.

B. Cu privire la chestiunea de drept a carei dezlegare este solicitata Problema de drept ce face obiectul prezentei cauze priveste aplicarea dispozitiilor art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal, in cazul faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014.

 

Inalta Curte retine ca, spre deosebire de situatia cauzelor penale aflate in stare de judecata, unde in situatiile tranzitorii este obligatoriu un examen privind legea penala mai favorabila, in cazul faptelor definitiv judecate aplicarea legii penale mai favorabile poate fi facuta doar in situatiile expres prevazute de lege. Si in expunerea de motive a noului Cod penal s-a aratat ca „in contextul consacrarii explicite in Constitutie a principiului separatiei puterilor in stat, o alta problema care s-a cerut solutionata a fost stabilirea relatiei intre principiul autoritatii de lucru judecat si aplicarea legii penale mai favorabile in cazul pedepselor definitive. In mod cert, principiul constitutional enuntat impune reducerea la minimul necesar a atingerilor aduse autoritatii de lucru judecat, astfel ca o restrangere a acestei autoritati se justifica doar in masura in care ea are la baza tot un principiu de natura constitutionala, cum este cazul principiului legalitatii pedepsei. In consecinta, s-a optat pentru mentinerea reglementarii aplicarii obligatorii a legii penale mai favorabile (art. 6) si renuntarea la aplicarea facultativa a acestei legi in cazul pedepselor definitive, aceasta din urma neputand fi justificata prin raportare la principiul legalitatii.”
 

Deoarece noul Cod penal nu a mai prevazut posibilitatea sanctionarii minorilor cu pedepse, consacrand un sistem sanctionator bazat pe masuri educative, Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Codului penal a reglementat expres anumite situatii tranzitorii in care era dificil de apreciat care este legea penala mai favorabila, in capitolul IV „Dispozitii speciale privind regimul sanctionator aplicabil minorilor”. Avand in vedere ca in cazul faptelor solutionate prin hotarari judecatoresti definitive aplicarea legii penale mai favorabile se face doar in situatii de exceptie, legiuitorul a utilizat expresii explicite de genul „pedeapsa amenzii executabila” (art. 20 din Legea nr. 187/2012), „pedeapsa inchisorii executabila” (art. 21 din Legea nr. 187/2012).

 

Printr-o interpretare per a contrario rezulta ca unde in textul de lege nu se face referire expresa la situatia sanctiunilor aplicate prin hotarari judecatoresti definitive trebuie considerat ca dispozitia legala este aplicabila doar cauzelor in care nu exista o hotarare definitiva la data de 1 februarie. In aceasta categorie se inscrie si art. 22, care in alin. (4) prevede ca „Daca in termenul de incercare al suspendarii executarii unei pedepse pentru infractiuni comise in timpul minoritatii condamnatul a savarsit din nou o infractiune, instanta revoca suspendarea si inlocuieste pedeapsa potrivit alin. (2) sau (3), dupa care:

a) daca noua infractiune a fost comisa in timpul minoritatii, se stabileste si pentru aceasta o masura educativa, iar apoi se aplica masura educativa cea mai grea;

b) daca noua infractiune a fost comisa dupa majorat, se aplica o sanctiune potrivit art. 129 alin. (2) din Codul penal.”

 

Din economia acestor dispozitii rezulta ca norma este aplicabila cauzelor aflate in curs de judecata la data intrarii in vigoare a noului Cod penal, si nu atunci cand exista o pedeapsa rezultanta stabilita printr-o hotarare definitiva, in care se gasesc inglobate, ca urmare a revocarii suspendarii conditionate, pedepse aplicate in timpul minoritatii si pedepse aplicate in majorat, ca in speta dedusa judecatii. Concluzionand, in considerarea celor expuse, rezulta ca prevederile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal nu sunt aplicabile faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014. Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 477 din Codul de procedura penala,

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

In numele legii D E C I D E:

 

Admite sesizarea formulata de Curtea de Apel Bucuresti Sectia I penala prin Incheierea din data de 20 februarie 2014, in Dosarul nr. 200/93/2014, in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vi zand aplicabilitatea dispozitiilor art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din noul Cod penal in cazul faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014 si stabileste: „Prevederile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privindCodul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal nu sunt aplicabile faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014.”

 

Obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 477 alin. (3) din Codul de procedura penala. Pronuntata in sedinta publica, astazi, 12 mai 2014.