Dispozitiile in vigoare stabilesc ca angajatorii pot beneficia de un stimulent financiar lunar, in valoare de 50% din indicatorul social de referinta in vigoare, acordat din bugetul asigurarilor pentru somaj, pentru fiecare elev si student incadrat in munca.
Avand in vedere ca, si in 2014, ISR este in cuantum de 500 de lei, este vorba de o suma de 250 lei pe care angajatorii o vor primi lunar.
Agentia nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca mentioneaza, intr-un document de presa publicat recent, ca angajarea poate fi pe perioada vacantelor, iar ajutorul financiar se poate acorda, pentru o perioada de maximum 60 de zile lucratoare intr-un an calendaristic, pentru fiecare elev si student caruia i s-a incheiat contract individual de munca.
Conform reglementarilor, de stimulentul financiar lunar vor beneficia doar angajatorii care incadreaza in munca elevi si studenti in baza:
a) unui contract individual de munca pe durata determinata, egala sau mai mica decat durata vacantei, incheiat in conditiile legii, cu norma intreaga sau, dupa caz, cu timp partial;
b) unui contract de munca temporara, numai daca durata misiunii de munca temporara este egala sau mai mica decat durata vacantei.
"In cazul tinerilor in varsta de pana la 18 ani, contractul individual de munca incheiat cu durata timpului de munca de 6 ore pe zi si de 30 de ore pe saptamana se considera incheiat cu norma intreaga", atentioneaza ANOFM.
Pentru a beneficia de acordarea stimulentului financiar mentionat, angajatorii trebuie sa incheie o conventie cu agentia pentru ocuparea fortei de munca judeteana, respectiv a municipiului Bucuresti, in termen de 30 de zile de la data angajarii elevilor si studentilor.
Exista, insa, si unele situatii in care angajatorii nu vor primi acest stimulent financiar. Mai precis, ei nu vor beneficia de facilitate daca incadreaza in munca anterior datei de incepere a vacantei stabilite potrivit legii.
Totodata, banii nu se acorda nici angajatorilor care au beneficiat, pentru elevii si studentii respectivi, de stimulentul financiar prevazut in lege pentru o perioada de 60 de zile lucratoare in cursul anului calendaristic.
Amintim ca legislatia autohtona ofera unele facilitati si angajatorilor care incadreaza in munca tineri absolventi, dupa cum se arata in Legea nr. 76/2002.
Mai precis, cei care angajeaza absolventi ai unor institutii de invatamant primesc lunar, pe o perioada de 12 luni, o subventie ce difera in functie de studiile salariatilor. Astfel, pentru fiecare absolvent incadrat, angajatorii primesc:
- o suma egala cu valoarea ISR pentru absolventii ciclului inferior al liceului sau ai scolilor de arte si meserii – adica 500 lei;
- o suma egala cu de 1,2 ori valoarea ISR pentru absolventii de invatamant secundar superior sau invatamant postliceal – 600 lei;
- o suma egala cu de 1,5 ori valoarea ISR pentru absolventii de invatamant superior – 750 lei.
In cazul in care absolventul este persoana cu handicap, subventia se acorda pe o perioada mai lunga de timp, de 18 luni.