Doua tinere independente, care inspira oamenilor pasiunea pentru teatru

"On Stage" din care fac parte Anca Precup (manager) si Roxana Vintila (PR) aduce, prin eforturile celor doua fete, teatrul mai aproape de oameni. Printre proiectele de succes se numara piesa "Fa-mi loc", in regia lui Radu Beligan, cu Medeea Marinescu si Marius Manole, care s-a jucat nu numai in Romania, ci si la Bruxelles.

Ca sa intelegeti cat de mare este pasiunea Ancai Precup pentru teatru si ce o motiveaza sa-si duca mai departe munca, am sa va redau mai jos un episod povestit de aceasta:

Depinde de noi, generatia de azi sa ne implicam in reconstructia prin arta, sa educam generatia de maine si sa ne bucuram de arta sub toate formele ei. Am fost de curand la un spectacol-recital al unuia dintre cei mai mari regizori ai lumii. Pippo Delbono acompaniat de vioara plina de maiestrie a lui Alexandru Balanescu. Am plecat de acolo cu rasuflarea taiata si incapabila sa ma mai pot exprima in vreun fel. Am fost captiva si captivata de cel mai frumos recital de poezie, muzica si dans pe care l-am vazut vreodata. Cuvintele sunt prea putine ca sa descrie tot ceea ce am simtit. Am plans, am ras si m-am intrebat cum oare un om care a fost diagnosticat cu cancer, care a stat la ospiciu cativa ani poate fi atat de viu si poate tine sute de oameni cu respiratia la gura pe tot parcursul recitalului. Pare atat de simplu si totusi e atat de complex … e vorba de autenticitate, naturalete, simplitate si mai ales sinceritate. <<Vocea si vioara s-au apropiat si s-au amestecat cu cuvintele lui Pasolini, Rimbaud, Whitman, Eliot in incercarea de a gasi acele fire secrete, nevazute, magice care unesc oamenii, istoriile si povestile dincolo de apartenenta la o natiune, la o limba, dincolo de existenta de aici, in lumea viilor sau de dincolo … Cine stie, poate muzica este povestea secreta care uneste si readuce armonie lucrurilor>> (Pippo Delbono)"

Cum este primita "ora de cultura" in localurile unde sunt montate piesele spre deosebire de salile de teatru? Este publicul diferit?
Anca Precup: "Ora de cultura" este aceeasi peste tot si oriunde, insa publicul este diferit prin prisma faptului ca in teatrele conventionale acesta nu isi poate permite intotdeauna sa ajunga neaparat la ora 19:00. Vorbim de un  public "corporatist" care, stim cu totii ca pleaca mult dupa aceasta ora de la birou. Pentru acestia exista alternativa "Godot Café Teatru", Teatrul Elisabeta si altele teatre independente unde spectacolele incep si la ora 21:00 sau chiar ora 22:00. Cu toate astea, pana la urma, teatrul este un limbaj universal. El ajunge la oameni indiferent de spatiul in care se joaca in diferite forme.
Roxana Vintila: Nu stiu neaparat daca vorbim despre un public diferit. Oamenii care merg de obicei la teatru, merg de dragul subiectului, pentru abordarea regizorala si cred ca mai ales de dragul actorilor. Sigur ca in spatiile independente s-a impamantenit ideea ca spectacolele sunt usoare, bulevardiere si mai ales extrem de comerciale etc. Ceea ce nu e deloc rau si daca ar fi sa fie asa. Poate ca predomina comediile, povestile frumoase si romantice, dar daca ne gandim ca actori de talia lui Dan Puric, joaca in astfel de spatii, inseamna ca actorii isi doresc sa intalneasca si publicul care iese de la birou, serveste masa in oras si la ora 21:00 vine la un spectacol bun. Soneria de la telefon nu suna mai mult in spatiile independente unde se bea o bere si se sta la un pahar de vorba inainte de spectacol. Publicul e adesea mai educat si dornic sa vada un spectacol bun. Ora de cultura poate fi la fel de bine primita, indiferent de spatiu: cu sufletul deschis si cu bucurie.

Cum pot fi adusi la teatru tinerii care "merg la mall"?
Anca Precup: Ei, aici este o dezbatere foarte lunga si aici intervenim noi, generatia de azi, sa ii educam. Teatrul pentru adolescenti este, in Romania, intr-o faza de emergenta creativa. Totusi, exista un numar mic de spectacole centrate pe problemele adolescentilor adaptate nevoilor lor, de un numar consistent de trupe de adolescenti, de festivaluri precum "Ideo Ideis". Si astfel de initiative trebuie incurajate prin implicarea fiecaruia dintre noi.
Roxana Vintila: Tinerii care merg la mall vin si la teatru. Daca nu e asa, inseamna ca au nevoie de educatie. Si daca scoala si parintii se ocupa de lucrul acesta, dupa mall, vin la teatru. Cred ca poti merge la o expozitie de arta, la o piesa de teatru, la un concert si daca mergi la mall. Una nu o exclude pe cealalta. In plus, nu pot cataloga oamenii dupa astfel de criterii.

Ce inseamna in trairi productia unei piese de teatru? Care sunt momentele consumatoare de energie?
Anca Precup: Productia unei piese de teatru este exact precum construirea unei "povesti de dragoste". Mi se pare ca doar asa pot exprima in cuvinte trairile pe care le am cand suntem in faza conceperii unui spectacol. Citirea textului iti da primii fluturi in stomac, insa nu te lasa sa descoperi totul. Urmeaza o doza de mister care va fi invaluita si dezvaluita de regizor. Productia unui spectacol inseamna pasiune, iubire, temeri si indoieli, actiune, creativitate si multe ingrediente imposibil de cuprins in doar cateva fraze. Pot fi multe, dar cel mai important este ca tot scheletul se construieste precum o "poveste de dragoste" unica, atipica si, care are si ceva  in plus: nu se termina niciodata … si pare ca aceeasi poveste e mereu alta. In ceea ce priveste momentele consumatoare de energie, ca in orice produs finit ceea ce se vede dupa cortina este ca un ambalaj de filigran lucrat in cel mai mic detaliu si o munca colosala in spate. Ca independent, cel mai mare consumator de energie este umplerea salilor, promovarea si lipsa interesului statului in a incuraja astfel de proiecte. Si o lupta perpetua cu un sistem de stat "bolnavicios" si total descurajator la adresa independentilor.
Roxana Vintila: Am scris la un moment dat un text care exprima ceea ce traiesc eu de cand sunt in "On Stage". Si acest text, descrie cel mai bine … "Prolog: Cautam texte si printre texte … Citim, apoi "jucam" eternul "ne place-nu ne place", il mai citim o data, mai cerem o parere, doua, trei… pana ne convingem. Scena 1: Gata! il facem… o sa fie bine! Trebuie! Scena 2: cautam echipa: regizor, actori, scenograf, echipa tehnica, spatiul de repetitii, teatrul. Scena 3: O serie de intalniri, provocari, bugete, calcule, estimari, cumparaturi, fixam premiera … Scena 4: Mergem la repetitii, aplaudam, vedem snurul … Scena 5: Premiera … Scena 6 … mai urmeaza!" Niciodata nu ia sfarsit! Scenele mereu evolueaza, astfel ca niciodata nu ajungem la epilog si ne bucuram pentru asta! Deci multa bucurie, multa implicare, multa emotie. In ceea ce priveste energia, cred ca ea nu se consuma. Cateodata e mai sus sau mai jos si asta depinde doar de cat esti de implicat si de cate momente, sa le spunem tensionate, intalnim pe parcurs.

Ce inseamna a fi independent?
Anca Precup: Inseamna intai de toate a fi liber, a te putea bucura de privilegiul de a-ti alege proiectele in care sa te implici si de a-ti alege oamenii pe care iti doresti sa ii ai alaturi de tine pentru o perioada de timp. Aceasta este partea frumoasa, insa ca in orice domeniu sunt si parti mai putin atragatoare. De exemplu, in teatrul independent nu iti poti permite ca pretul biletului sa fie mai mic de 50 de lei, dat fiind faptul ca nu ai nicio subventionare de la nicio institutie de stat si cheltuielie sunt pe masura unui spectacol in care se investesc de catre stat mii si chiar zeci de mii de euro. Insa ca independent esti foarte atent cu cheltuielielile proprii, fiindca nu iti permiti sa arunci banii pe fereastra.

Ce ati castigat si ce ati pierdut prin ceea ce ati realizat pana acum?
Anca Precup: Bucuria de a-mi alege oamenii cu care colaborez si fericirea de pe fata spectatorilor cand parasesc salile de teatru si se reintorc pentru a revedea spectacolele noastre si de patru, cinci ori. E o bucurie care te incarca de fiecare data si iti da putere sa te implici in alte si alte proiecte cu aceeasi responsabilitate. Eu nu pot spune ca am pierdut ceva. Pentru mine este o pasiune si in pasiuni te pierzi pentru a castiga de fiecare data momente de bucurie.
Roxana Vintila: Poate ca pare un cliseu, dar nu consider ca am pierdut ceva pana acum, ci doar ca am primit enorm de multe lectii de viata cu fiecare om pe care l-am cunoscut. Din greseli am avut de invatat si invat in continuare. Am realizat de curand, cat e de important ca in cei 30 de ani am fost un copil iubit si ii multumesc din tot sufletul mamei mele pentru asta. Si de aici, in foarte putine cuvinte, am "castigat" sensibilitate, responsabilitate si am devenit un om care iubeste oamenii. Am realizat ca la dezvoltarea mea a contribuit si mai mult facultatea pe care am studiat-o (Facultatea de Litere) prin cativa profesori care mi-au fost adevarate modele. Si cred ca deja o sa ma certe, fiindca mereu amintesc de el ... Da, o sa spun din nou ca Alexandru Radvan, profesorul nostru de istoria artei, este acel gen de profesor cu care daca ai sansa sa te intalnesti si ca profesor si ca om te transformi intr-un om extrem de bogat sufleteste ... Si tot de la el am invatat ca pot si am voie sa spun "nu". E o lectie extrem de pretioasa. Intelegeti cat am castigat, nu? Au urmat sase ani la un cotidian national, care au insemnat prima etapa a dezvoltarii mele pofesionale, unde am invatat ce inseamna cu adevarat sa ai responsabilitati si ca sunt in stare sa decid si sa imi asum deciziile (le multumesc celor care mi-au acordat increderea aceasta si ei se stiu). A fost locul in care am cunoscut oameni frumosi cu care pastrez si acum legatura, care m-au ajutat, care mi-au fost dascali (in adevaratul sens al cuvantului). Si asa, am castigat "o lume a literelor si a cuvintelor care inseamna putere". Am realizat ca actorii si regizorii sunt oameni cu adevarat speciali. Sansa aceasta mi-a oferit-o managerul meu, Anca Precup, de cand lucrez in "On Stage". Aici incepe o poveste frumoasa, presarata, ca in basme, cu un pic de magie si de taina. Si nu, nu sunt cuvinte mari. Nu e de ici de colo ca din simplu spectator sa devii un om care contribuie la tot ce presupune "nasterea" unui spectacol de teatru. Nu e de ici de colo sa stai cu ei la aceeasi masa. Imi amintesc ca primele momente alaturi de Medeea Marinescu si Marius Manole (pe ei i-am cunoscut prima data) au fost pentru mine coplesitoare si extrem de frumoase. La inceput mi se parea ca o sa fac ceva gresit sau ca o sa deranjez sau ca ... sau ca ... Dar ei, actorii, regizorii sunt cu totii oameni, cu bune si cu rele, sinceri sau nu, deschisi sau introvertiti si asa mai departe. Sunt oameni la fel ca toti ceilalti, doar ca meseria lor le confera un rol special. Si datorita lor plangem, ne emotionam, radem, traim altfel pret de cateva ore, speram la o poveste de iubire precum cea de pe scena. Inca nu am facut un bilant al castigurilor, ma bucur doar ca fac parte din aceasta lume si ca am sansa sa le fiu aproape si sper sa le fiu si de folos. Am descris mai mult aspectele pozitive fiindca doar pe acestea vreau sa le pastrez aproape de suflet. Dar pentru ca spuneam ceva mai devreme ca sinceritatea conteaza cel mai mult pentru mine, nu o sa fiu ipocrita. Sunt multe lucruri care m-au dezamagit, pe care nu le-am inteles, dar am incercat sa trec peste ele si probabil ca la momentul potrivit le voi intelege.

Ce este o piesa de teatru de valoare?
Anca Precup: In mod simplist, un text bun, (autor) regizor bun, scenograf si interpretare (actori). Valoarea unui spectacol insa poate fi cuantificata si dupa numarul de reprezentatii, de exemplu, Oana Pellea joaca un spectacol de peste 20 de ani - "Ma tot duc". Si in opinia mea un spectacol de valoare este acel spectacol de unde nu pleci indiferent sau, altfel spus, de unde pleci cu o "cheie" care te ajuta sa accesezi una sau mai multe usi ale propriei persoane si astfel, iti poti pune niste intrebari sau da niste raspunsuri. Un spectacol de valoare este acel spectacol prin care transpare naturaletea, autenticitatea, simplitatea, responsabilitatea, sinceritatea ,bunul simt.
Roxana Vintila: Un autor care sa iti placa si sa iti transmita, deci un text bun, un regizor cu viziune, o buna interpretare a actorilor. Valoarea o poate da si publicul si reactiile lui. Cu cat un spectacol traieste mai mult de 10 ani cu atat valoarea lui e mai impresionanta. Mai inseamna o munca de echipa in care nu exista orgoliu. Un spectacol creste cand pe langa el exista intelegere, chimie, implicare, dorinta, scop comun. Valoarea unui proiect este data de oamenii care il construiesc. Si ma refer aici la toti cei implicati: regizor, scenograf, actor, echipa tehnica. Fiecare om din echipa reprezinta un "pilon" extrem de important fara de care orice piramida s-ar darama. Si varful nu ar putea niciodata straluci la fel de puternic fara tot ce se afla dedesubtul sau. Din pacate, nu toti constientizeaza asta.

Dar valoarea unui om, ea de ce este data?
Anca Precup: Cuvantul care defineste valoarea umana este "autenticitatea".
Roxana Vintila: Sunt prea multe, dar pentru mine, cred ca sinceritatea e calitatea cea mai valoroasa a unui om. Valoarea unui om este data de ceea ce ofera si lasa in urma sa.

In viata exista prieteni sau momente de prietenie?
Anca Precup: Cred in prietenie enorm de mult. Cred in momente de prietenie date de prieteni. Partea frumoasa a vietii este ca ne putem face prieteni adevarati la orice varsta si in orice context. De curand, am avut sansa sa il cunosc pe  Mihai Constantin. Il stiam din ipostaza de actor, dar nu si din cea de regizor. Si nu il cunoasteam ca om. E un regizor "dascal", e un actor desavarsit si un om asemenea. Direct, sincer, cu coloana vertebrala. Si, credeti-ma e al naibii de greu sa cunosti astfel de oameni. Fiecare replica in viata si pe scena iti transmite ceva. E un om care de fiecare data cand spune ceva, pe scena sau la "o bere" transmite ceva aparte. E o bucurie sa stai de vorba cu el. E ca o lectie de viata acest om.  
Roxana Vintila: Acum, ca adult, cred in momente de prietenie. Prieteniile cele mai trainice sunt cele din copilarie. Cred ca doar de acolo porneste prietenia asa cum o definesc eu. Ca oameni maturi, cred ca vorbim de context, de interese comune, de pasiuni. Prietenia in adevaratul sens e esenta propriei existente. Si da, tin enorm la prieteni. Chiar daca ne-am dezvoltat/evoluat diferit, prietenii din copilarie, din scoala sunt cei mai frumosi si sinceri oameni din viata mea.

Ce inseamna sa traiesti in armonie cu tine si cu cei din jurul tau?
Anca Precup: Cred ca acum traiesc momente de armonie. Cand voi simti cu adevarat ca traiesc in armonie cu mine si cu cei din jurul meu atunci cred ca voi fi fericita pe deplin. Fiindca armonia inseamna pentru mine o liniste a propriului suflet. Sunt inca in perioada de cautari. Sunt genul de om care cauta frumosul in orice.
Roxana Vintila: Nu am ajuns la acest nivel. Cred ca as fi cel mai fericit om de pe pamant daca as trai in armonie cu mine si cu cei din jur. Ar insemna sa fiu fericita cu tot ceea ce fac, echilibrata, linistita, implinita, dar toate astea inseamna ca mai am ceva de muncit. Sunt inca naiva si idealista.

Cum ai descrie o zi frumoasa?
Roxana Vintila: Frumusetea e atat de relativa, acum ma gandesc la o zi cu soare, cu o carte buna, cu prietenii si cu logodnicul meu.

Portret in cuvinte

Anca Precup (foto stanga)

Pastrez ... amintirile frumoase tot timpul in sufletul meu. Am capacitatea sa uit orice lucru care nu imi este benefic.

Mi-as dori ... sa am un copil fericit ca traieste intr-o Romanie care sa ne faca mandri de tara noastra. Si sper ca prin activitatea culturala, educationala sa contribui macar cu 0,1% la acest lucru.

Ma tem cel mai putin de ... esec si cel mai mult de ... succes.

Niciodata nu voi renunta ... sa visez.

Daca viata mea ar fi o carte autobiografica, atunci i-as pune titlul "220" sau "Am iubit, iubesc si voi iubi mereu" sau "Secretul longevitatii este dragostea".

Daca as fi putut sa imi aleg o alta meserie, atunci aceea ar fi fost cea de ... parasutista. Ador adrenalina ma face sa simt puslul vietii in cantitati mici, "esente de viata", insa calitatea este necuantificalabila.

Nu regret ... ca mi-am schimbat la 180 de grade job- ul.

Roxana Vintila (foto dreapta)

Pastrez cele mai frumoase amintiri ... legate de Eugen Lazar, logodnicul meu. Ne stim de cand aveam 14 ani, asa ca sper ca intelegeti.

Mi-as dori ... sa calatoresc in fiecare luna ca sa cunosc si mai multi oameni si sa descopar atatea "lumi" minunate.

Ma tem ... din ce in ce mai putin de oameni si cel mai mult de ... oamenii care tipa.

Niciodata nu voi renunta ... la a crede ca povestile frumoase de iubire exista pentru eternitate.

Daca viata mea ar fi o carte autobiografica, atunci i-as pune titlul ... "Sa simti si sa nu poti atinge".

Daca as fi putut sa imi aleg o alta meserie, atunci aceea ar fi fost cea de … nu exista o alta meserie mai frumoasa decat cea de "comunicator".

Nu regret … nimic.

Colectia de oameni frumosi este o sursa saptamanala de speranta marca AvocatNet.ro. Aici veti intalni, sambata de sambata, oamenii firesti din Romania pe care ne era dor adanc sa ii auzim vorbind - oamenii echilibrati, care impresioneaza tocmai prin normalitatea lor, intr-o lume de "senzational" si "extraordinar" si "nemaipomenit".