Te abonezi fara sa platesti si castigi! Tot ce trebuie sa faci este sa le citesti. Newsletter-ele, adica buletinele informative trimise, prin e-mail-urile zilnice ori saptamânale, de diverse companii, imbina utilul cu placutul. Contin informatii de real interes si actioneaza ca un important vector de marketing.
Alin Popescu este avocat, specializat in drept informatic, in cadrul Cabinetului de Avocat "Alin Popescu".Cum se îngrijesc florile de apartament în sezonul rece?“; „Cum putem construi noi însine mobila de bucatarie?“; „Cum se aplica vopseaua lavabila pe diverse suprafete?“. Newsletter-ele raspund intrebarilor de acest gen, oferind informatii direct de la sursa. Efectul este ca, în multe cazuri, abonatii decid sa cumpere unul dintre produsele ori serviciile descrise acolo, ca solutii practice pentru punerea in aplicare a solutiilor teoretice oferite gratuit de newsletter.
Nu conteaza ce gen de produse ori servicii se comercializeaza. Un newsletter poate fi impulsul care sa porneasca vânzarile online, in cazul celor care dispun deja de un website. Avem in vedere aici doar newsletter-ele comerciale, nu si pe acelea realizate de portaluri ori site-uri dedicate informatiilor. În cazul acestora din urma, utilizatorul doreste sa fie doar la curent cu noutatile dintr-un anumit domeniu. Pe cand, in cazul newsletter-elor create de companii, abonatul doreste un ghid de specialitate.
Atitudine activa De obicei, dezvoltarea unui website de prezentare pentru companie se opreste la momentul lansarii. Din pacate, echipa care s-a ocupat de lansare n-a prevazut ce se va întâmpla dupa. Asa se face ca, în cele mai multe cazuri, website-ul este lasat sa „produca“ de unul singur, fara a i se da macar un instrument prin care sa determine utilizatorii sa se transforme în cumparatori. Iar utilizatorii nu vi-ziteaza de mai multe ori un site de prezentare. Principalul motiv este acela ca informatia prezentata nu se schimba (aproape) niciodata.
Alti întreprinzatori adopta o atitudine activa, convingând utilizatorul ca sunt specialistul de care acesta are mare nevoie. Crearea unui newsletter, mentinerea acestuia la standarde ridicate, prin calitatea informatiei continute si efortul de a-l face atragator, de a starni curiozitatea si de a-i determina pe curiosi sa se si aboneze, sunt atribute ale intreprinzatorului activ. Pe masura ce abonatul se obisnuieste cu afacerea acestuia, iar informatiile primite il intereseaza, se poate conta pe un potential client si, totodata, pe un agent de marketing activ. Pentru ca, increderea fiindu-i castigata, abonatul nu va pregeta sa promoveze gratuit newsletter-ul si, implicit, produsele respective, in cercul cunoscutilor sai.
Ce scrieti într-un newsletter?
Pentru început, va sfatuim sa observati care sunt punctele de interes ale consumatorului caruia i se adreseaza afacerea dumneavoastra. Pentru asta, consultati-va departamentul de relatii cu clientii (daca il aveti) sau, pur si simplu, filtrati e-mail-urile primite de la clienti. Folositi raspunsurile la întrebarile acestora pentru a le oferi tuturor potentialilor utilizatori ai newsletter-ului informatii cu adevarat utile. Este foarte important sa le dati abonatilor posibilitatea de a comenta newsletter-ul sau de a va trimite opiniile si criticile. Ce subiecte i-ar mai interesa? Lansati o tema de discutie si invitati-i sa-si spuna parerea. Odata ce s-a legat un dialog între dumneavoastra si abonati, sunteti pe drumul cel bun. Astfel, puteti observa care parti din newsletter suscita intr-o masura mai mare interesul abonatilor, marele avantaj al acestui agent de marketing fiind feedback-ul prompt, posibilitatea de a urmari cu exactitate ce face utilizatorul dupa ce le primeste. Odata ce ati trimis primele numere, puteti afla cu usurinta ce gen de continut prefera utilizatorii, iar ajustarile pot fi facute în timp real. Puteti suplimenta sectiunile care prezinta cel mai mare interes pentru utilizatori.
Marele secret al succesului unui newsletter este sa oferiti întotdeauna continut atractiv si de calitate, dar fara sa divulgati secretele propriei afaceri. Subiectul pe care îl veti aborda este în strânsa legatura cu afacerea dumneavoastra. Daca sunteti constructor, descrieti modul în care cititorii pot „cocheta“ cu meseria dv., dati-le sfaturi care ii pot ajuta sa construiasca singuri. Asta nu va impiedica sa va precizati datele de contact, pentru cazul in care se prefera interventia unui profesionist. Sau sa jucati un rol de dealer, promovand materialele de constructie pe care le utilizati si pentru a caror calitate puteti sa garantati. Daca sunteti contabil, oferiti abonatilor posibilitatea sa învete câte ceva despre modul în care pot evita plata unor taxe împovaratoare. Iarasi, asta nu inseamna ca dati totul pe tava. Puteti sa va promovati foarte simplu serviciile sau un program (soft) de contabilitate.
Regula bunului-simt Pe lânga continut, exista si alte motivatii ale abonarii la un newsletter. De pilda, puteti oferi link-uri catre diverse promotii si orice gen de gratuitate care diferentiaza oferta dumneavoastra de alte initiative de acest gen. Pastrati o proportie de 70% informatie utila si 30% informatie pu-blicitara în continutul newsletter-ului dumneavoastra. Nu faceti SPAM, adica nu trimiteti newsletter-ul unor oameni care nu si-au manifestat dorinta de a-l primi. Nu cumparati baze de date cu adrese de e-mail, sperând ca asa va puteti promova mai bine. Aceasta atitudine nu doar ca este ilegala, dar va poate provoca pierderi majore de imagine. Puteti trimite e-mail-uri unor oameni care n-au avut si nu vor avea nevoie niciodata de produsele ori serviciile dumneavoastra. Efectul unui astfel de newsletter este, in cel mai bun caz, egal cu zero.
Marimea conteaza Care este frecventa potrivita pentru un newsletter? Un newsletter trimis prea des ori un newsletter încarcat cu prea multa informatie poate stresa utilizatorul. În cazul unui newsletter trimis prea rar, pe de alta parte, abonatul are toate sansele sa nu-si mai aminteasca despre expeditor atunci când va cumpara produse sau servicii similare celor pe care le promovati. Va sfatuim sa începeti cu un newsletter trimis o data la doua saptamâni si sa modificati apoi frecventa în functie de feedback-ul primit de la utilizatori. Cât despre dimensiuni, pastrati-le în limite rezonabile, adica maximum doua pagini A4.
In episodul urmator, va vom oferi detalii despre un alt mare avantaj pe care îl ofera newsletter-ele unei companii cu prezenta online - campaniile publicitare.
Comentarii articol (0)